MEDIUL               

Mediul este reprezentat de totalitatea elementelor si conditiilor de viata cu care individul interactioneaza, direct sau indirect, pe parcursul dezvoltarii sale, in diferite etape de evolutie. Factorii de mediu actioneaza sub forma influentelor bioclimatice, socioeconomice, culturale, a totalitatii conditiilor, structurilor si normelor sociale (incepand cu mediul familial, si pana la mediul comunitar si societatea in ansamblu) care se manifesta fata de fiecare persoana sau grup social.

Actiunea factorilor de mediu poate fi directa sau indirecta, fiind structurati relativ intr-o forma binara, ei se prezinta  individului pe de-o parte ca realitati fizice, concretizate in prezenta nemijlocita si perceptibila a persoanelor si obiectelor din lumea inconjuratoare, si, pe de alta parte, sub forma ansamblului de relatii si semnificatii care, prin interiorizare, formeaza elementele de structura si materialul de constructie necesar dezvoltarii psihice. Actiunea mediului asupra unui individ poate fi, in egala masura, favorabila unei dezvoltari normale dar poate constitui si o frana, un blocaj in dezvoltarea sa (spre exemplu, cazul copiilor  care din punct de vedere biologic se nasc cu un potential normal, dar care, din cauza mediu familial deficitar, ostil, insecurizant, nu sunt stimulati suficient in perioadele optime de dezvoltare, ajungand sa prezinte semne evidente de retard intelectual sau social). Din perspectiva dezvoltarii ontogenetice, este necesara evidentierea unui aspect foarte important si anume: nu simpla prezenta sau absenta a factorilor de mediu este relevanta, ci masura, maniera si rezonanta interactiunii dintre acei factori si individul uman. Altfel spus, un factor de mediu prezent, dar neutru ca actiune sau uman, este de relevanta din perspectiva dezvoltarii. Spre exemplu, o melodie pentru un copil lipsit de auz nu apare ca factor de mediu, tot la un o imagine pentru un copil lipsit de vedere. Conditia dezvoltarii este ca factorul sa actioneze asupra individului, care, la randul sau, sa interactiune ca baza a propriei activitati.

Avand in vedere marea diversitate a continuturilor mediului, a formelor si mijloace lor in care se prezinta, Super si Harkeness au propus o noua categorie sub forma conceptului de nisa  de dezvoltare. Acest termen desemneaza totalitatea elementelor cu care un copil intra in relatie intr-o anumita etapa de varsta.

Structura nisei de dezvoltare vizeaza:

- obiectele, locurile, fenomenele accesibile copilului la diferite varste,

- raspunsurile si reactiile celor din jurul copilului,

- cerintele adultului in raport cu asteptarile, posibilitatile si performantele solicitate copilului la anumite varste (mersul fara ajutor, aspecte privind  limbajul, efectuarea unor activitati de tip scolar in avans),

- activitatile impuse, propuse sau acceptate de acesta.

Mediul poate avea doua componente principale: mediul natural si ecologic si mediul social-global si psihosocial.

Mediul natural cuprinde conditiile de clima, relief, vegetatie si fauna. Mediul natural are o anumita importanta in dezvoltarea personalitatii, de aceea nu trebuie neglijat nici ca factor de existenta si nici ca factor ce influenteaza dezvoltarea omului.

Atunci cand conditiile naturale de mediu sunt favorabile, fiinta umana se dezvolta normal, fara dificultati. Cand, insa conditiile de mediu sunt mai putin favorabile, acestea pot crea dificultati in dezvoltarea omului. Conditiile naturale pot influenta, intr-o anumita masura, caracteristicile psihice si comportamentale ale omului, creand anumite diferentieri intre cei ce traiesc in medii naturale diferite (de exemplu mediul ecuatorial, temperat sau polar). Aceste deosebiri datorate mediului natural sunt importante dar nu sunt determinante in dezvoltarea si cristalizarea personalitatii. In anumite limite, omul, pe baza progresului tehnic si al civilizatiei, poate interveni sa modifice unele conditii nefavorabile de mediu natural in favoarea sa, utilizand progresul tehnico-stiintific, cristalizandu-si astfel gradul de cultura si de civilizatie.

Mediul ecologic este legat intr-o masura importanta de mediul natural. El reprezinta, printre altele, conditiile ce determina interrelatiile dintre organismele vii si mediul lor de viata. Mediul ecologic concepe ca mediul de viata sa fie pur, nepoluat, pentru a asigura conditiile necesare vietii organismelor. Determinat de nevoile sale de trai, omul a adus o serie de modificari mediului natural si a amplificat potentialul acestuia cu valente artificiale, obiectivate in procesul industrializarii si in rezultatele descoperirilor ingineriei genetice.

Concomitent cu avantajele aduse omului, interventiile sale de modificare a mediului au si o serie de consecinte negative, cum sunt produsele toxice (deseuri), radioactive, emanatiile de gaze si pulberi care pun in pericol viata omului si a planetei, a tuturor componentelor mediului natural: apa, aerul, solul, vegetatia, fauna, viata in general.

In conceptie contemporana, mediul ecologic isi extinde sfera de cuprindere, incluzand si preocuparea pentru asigurarea conditiilor psihosociale favorabile vietii. Este cunoscut faptul ca in mediul psihosocial poate aparea poluarea psihosociala si morala, care are ca si finalitate: dezordine sociala, vicierea relatiilor sociale interpersonale si vicierea  a comportamentului oamenilor.

Conceptia ecolologica necesita crearea si mentinerea unui mediu ecologic favorabil, ferit in cat mai mare masura de poluarea naturala, psihosociala si comportamentala. In acest context, o valoroasa si eficienta educatie ecologica trebuie sa se incheie cu o valoroasa si eficienta protectie tehnico-materiala a mediului. Aceasta protectie presupune realizarea unei game variate de obiective si masuri care sa asigure gospodarirea rational a resurselor si a mediului, realizand strategii si mijloace tehnico-materiale, prevenirea si combaterea poluarii fizice si respectiv prin strategii si mijloace socio-culturale si educationale, prevenirea si combaterea poluarii psihosociale si morale.

Mediul social-global cuprinde ansamblul factorilor istorico-culturali, axiologici, institutionali, de organizare sociala de grup, in cadrul carora relatiile sociale-familiale, scolare, de munca si productie, comerciale, interumane, opinia publica., au un rol si o putere deosebita in formarea si dezvoltarea personalitatii omului.

Mediul psihosocial este ansamblul de conditii social-spirituale ale persoanelor, cuprinzand relatiile interpersonale, statusurile psihosociale realizate de persoane, idealurile si comportamentele lor colective, modelele de comportament proiectate, complexul de norme si valori si procesele psihosociale ce le genereaza.

Pentru dezvoltarea personalitatii, mediul psihosocial reprezinta componenta cea mai imoprtanta a mediului. Omul, ca fiinta sociala, se dezvolta, actioneaza si creeaza in procesul vietii sociale, in cadrul unor relatii sociale, profesionale si interumane de munca, productie si viata. In cadrul acestor relatii sociale, un rol important in dezvoltarea personalitatii il are limbajul, care dezvoltat, conturat in conditii scolare si de viata, duce la dezvoltarea tuturor facultatilor psihice (intelectuale, afective, motivationale).

Intre mediul social-global si mediul psihosocial exista interactiune. Insa, in timp ce mediul social-global reprezinta un ansamblu de conditii cu caracter pronuntat obiectiv, mediul psihosocial reprezinta ansamblul de conditii cu caracter pronuntat subiectiv.

Mediul psihosocial in care actioneaza indivizii priveste indeosebi dependentele lor intersubiective, raporturile si procesele interpsihice si de grup. Printre cele mai importante elemente ale mediului psihosocial ce influenteaza educatia amintim: comunicarea verbala a indivizilor, relatiile lor interindividuale, modelele atitudinale si comportamentale ale educatorilor (parinti, cadre didactice, adulti in general care intra in relatii interpersonale cu cei in formare).

Relatia dintre om si munca (activitatea scolara, de productie, artistica, stiintifica) ca o componenta a mediului social, are o finalitate benefica, in conditiile in care insa omul nu este subordonat muncii, ci omul creaza munca si nu munca pe el.

Mediul, cu toate componentele sale, conditiile de mediu si culturale / educationale pot fi modificate in directia transformarii lor in conditii adecvate si favorabile modelarii in directii constructive, elevate si eficiente a personalitatii.

Comparativ cu ereditatea, mediul are o influenta mai mare in formarea si dezvoltarea personalitatii umane. Omul traieste si se dezvolta in societate, iar societatea, influenteaza sau isi lasa o amprenta definitorie  asupra acestuia. In functie de specificul si de nevoile sociale fiecare societate isi formeaza proprii ei indivizi. La nivel national se stabileste idealul educational al fiecarei societati, programele de invatamant. Institutiile, mass-media, biserica si familia isi aduc contributia la dezvoltarea personalitatii umane. De pilda, influenta familiei asupra personalitatii unui individ nu se opreste niciodata. Pe de alta parte, la varsta prescolara, copilul prin contactele multiple pe care le stabileste  (cu alti copii, cu cadrele didactice) isi completeaza bagajul de cunostinte pe care l-a dobandit in familie, isi dezvolta capacitatea de comunicare, sociabilitatea, leaga noi prietenii. Este clipa in care el este supus actiunii a doi factori diferiti: familie si institutii scolare, iar de masura in care parintii si cadrele didactice colaboreaza si actioneaza in sensul atingerii acelorasi obiective si finalitati educative, depinde formarea unei personalitati armoioase a viitorului individ, a viitorului actor social.

Relatia dintre parinti si cadrul didactic depinde in cea mai mare masura de acesta din urma, de felul in care stie sa comunice cu parintii elevilor sai, de masura in care se stie face respectat si apreciat de catre parinti, de masura in care stie sa se implice in rezolvarea oricarei dificultati de comunicare ce pot aparea intre cei doi agenti educativi. O relatie de calitate intre parinti si cadrul didactic (cu toate dificultatile existente) asigura evolutia elevului in formare.

Cadrul didactic, prin modelul de comportament pe care il ofera copilului, prin atitudinea sa fata de elevi, prin exigenta sau indulgenta sa, prin masura in care se implica in viata celor mici reuseste sa imfluenteze intregul colectiv de elevi al caror formator este, cultivand relatii optime, bazate pe afectiune, comunicare, incredere si respect reciproc.

In concluzie, interactiunea individului pe tot parcursul existentei sale, dar mai ales in copilaria timpurie, cu elemente ale mediului familial, mediului inconjurator, mediului pedagogic sau al celui social favorizeaza in mod semnificativ progresele si calitatea achizitiilor necesare evolutiei si dezvoltarii sale normale.