MODALITĂȚI DE INTEGRARE A OPȚIONALULUI

EDUCAȚIE PENTRU SĂNĂTATE

ÎN CADRUL ORELOR DE BIOLOGIE

Prof. Cosma Camelia

Liceul de Artă “Ioan Sima” Zalău

Educaţia şcolară urmăreşte prin întregul ei proces anumite finalităţi, scopuri şi obiective.

Predarea şi învăţarea biologiei cuprinde în programele şcolare actuale 3 categorii de obiective, ordonate după cum urmează:

a) cognitive

b) afective

c) psihomotorii

Toate sunt cunoscute ca obiective educaţionale şi sunt enunţuri cu caracter finalist care dau expresia intenţiei de a produce o schimbare în personalitatea elevului ca urmare a implicării directe a acestuia într-o activitate concretă de predare-învăţare.

În urma experienţei dobândite în activitatea profesională, apreciez că această clasificare mai sus prezentată se potriveşte mai bine actualului proces de învăţământ şi contribuie la completarea clasificării clasice, care se referă la obiectivele generale, specifice şi operaţionale.

Apreciez că, în acest context, accentul cel mai mare ar trebui să se pună pe obiectivele cognitive în detrimentul celor afective şi psihomotorii. Această pondere şi ierarhizare a obiectivelor aparţine învăţământului tradiţional, adică şcolii informative. În învăţământul modern, se au însă în vedere modificările survenite în ordinea obiectivelor, astfel că şcoala formativă pune accent acum pe desăvârşirea spirituală a elevului, pe actualizarea potenţialului său psihic şi are la bază, după cum afirma şi A.D. Toader (1995) ideea că „formarea omului se realizează din interior spre exterior”.

Această logică conduce la modificări în ierarhizarea obiectivelor, în sensul că afectivitatea, care în esenţă se referă la dobândirea unor atitudini şi capacităţi spirituale, ocupă primul loc, ele fiind urmate de obiectivele psihomotorii, adică de dezvoltarea anumitor abilităţi şi deprinderi. Asimilarea de noi cunoştinţe, adică obiectivul cognitiv, acupă locul al treilea.

Ca urmare a activităţii practice desfăşurate în cadrul procesului de predare-învăţare, cât şi a experienţei dobândite prin frecventarea cursurilor de formare, perfecţionare organizate la Casa Corpului Didactic, propun spre analiza şi aprecierea dumneavoastră o nouă abordare a obiectivelor generale, care nu respectă nici una dintre ierarhiile mai sus prezentate, clasificarea propusă fiind următoarea:

a) asimilarea cunoştinţelor ştiinţifice

b) dezvoltarea priceperilor şi deprinderilor

c) formarea unor atitudini şi capacităţi spirituale

Motivez această variantă de ierarhizare a obiectivelor în cadrul procesului de predare-învăţare a biologiei pornind de la constatarea personală că obiectivele afective pot fi atinse şi materializate efectiv numai prin sau în timpul acţiunilor îndreptate sau întreprinse în scopul dobândirii de cunoştinţe şi formare de noi priceperi şi deprinderi.

Obiectivele afective se pot realiza numai în timpul sau ca urmare a unei activităţi. În ceea ce priveşte poziţionarea obiectivelor afective în cadrul ierarhiei, ele urmează obiectivelor cognitive şi psihomotorii. Luând în considerare importanţa actuală şi de viitor a procesului de învăţare în şcoală, toate acţiunile trebuie subordonate obiectivelor afective, adică celor care au drept scop formarea şi/sau dezvoltarea de atitudini şi capacităţi spirituale.

În privinţa obiectivelor cognitive şi psihomotorii, consider că poziţionarea lor este interschimbabilă. În esenţă, trebuie intervenit în conţinutul acestor obiective, astfel încât prescrierea lor să fie precisă şi să urmărească în mod direct ceea ce dorim să obţinem de la elevii noştri. Scopul final pe care trebuie să îl urmărească profesorul este acela de a obţine anumite performanţe de la elevi, ceea ce presupune în mod implicit anumite schimbări de optică, de concepţie atât în rândul profesorilor cât şi a factorilor de decizie. Prin urmare, atât obiectivele cognitive şi psihomotorii dar şi cele afective înscrise în programa de biologie se impune a fi grabnic actualizate, astfel încât ele să se potrivească cerinţelor actuale ale societăţii.

Toate obiectivele trebuie să aibă un caracter concret şi să fie realizate în situaţii specifice, adecvate de învăţare atât pe parcursul lecţiilor, dar şi în afara acestora, folosind o gamă cât mai largă, diversă de resurse şi mijloace pedagogice. În abordarea concretă a acestor obiective trebuie să se intervină cu măiestria profesorului, care se impune să utilizeze obiectivele în logica lor firească pentru atingerea scopurilor propuse şi anume formarea de cunoştinţe şi deprinderi prin informarea directă, clară, concisă, logică, coerentă şi atractivă pe care acesta o face în procesul educaţional de predare-învăţare.

Prin obiectivele de referinţă, respectiv competenţele specifice, am căutat să dirijez fiecare activitate spre realizarea obiectivelor cadru sau a competenţelor generale. Depinde de fiecare cadru didactic modul de organizare a lecţiilor, de selectare a activităţilor cele mai potrivite pentru dobândirea acelor achiziţii care să se constituie în mici „cărămizi”, din care, în final, să se clădească fiecare obiectiv cadru sau competenţă generală.

Printre obiective, alături de cele instructive, în mod obligatoriu se impune să figureze şi unul care să vizeze atitudinile şi capacităţile spirituale (creativitatea, responsabilitatea, spiritul critic, încrederea în sine).

În proiectarea fiecărei lecţii, ca demers de anticipare a activităţii didactice, am căutat să ţin seama de la început de toate obiectivele. De asemenea, am urmărit să gândesc pentru fiecare lecţie acele activităţi care să aibă ca ţintă realizarea obiectivelor de referinţă, a competenţelor specifice tocmai prin îndeplinirea obiectivelor operaţionale. Am pornit de la premisa că fiecare lecţie trebuie organizată în aşa fel încât toate obiectivele cadru / competenţele generale să fie în permanenţă în vederea profesorului.

Atunci când ne pregătim lecţia de biologie ne punem în mod firesc următoarele întrebări: „Care sunt cunoştinţele care vrem să le aducem la cunoştinţa elevilor cărora ne adresăm, cum să le selectăm şi nu în ultimul rând în ce măsură acestea vor folosi elevilor în prezent şi în viitor?”

Pentru ca rezultatele ce dorim să le obţinem din partea elevilor să fie cât mai bune, trebuie ca iniţial, să ne formăm noi ca profesori o idee clară asupra noţiunilor ştiinţifice vizate, să ştim de la bun început ce vrem să înţeleagă şi ce dorim să reţină elevii noştri. Pentru aceasta:

· ne vom limita la câteva noţiuni fundamentale, esenţiale formulate în termeni simpli şi accesibili;

· vom evita folosirea unui mare număr de termeni ştiinţifici noi, care, de cele mai multe ori, îngreunează, dacă nu şi împiedică acumularea reală de noi cunoştinţe. Ne vom rezuma doar la acele cunoştinţe care să permită, să faciliteze înţelegerea fenomenelor.

Prin predarea cunoştinţelor biologice se urmăreşte însuşirea de către elevi a unui sistem de cunoştinţe despre organizarea generală a organismelor vii (plante, animale, inclusiv omul),

despre procesele cele mai importante care au loc în organism, despre mediul înconjurător şi despre relaţiile organismelor vii cu mediul lor de viaţă. Activităţile ştiinţifice nu vizează numai o simplă acumulare de cunoştinţe. Cucoş arată că procesul de predare-învăţare trebuie să dezvolte la elevi un anumit grad de îndemânare în folosirea cunoştinţelor, spre exemplu:

· să „citească” o schemă (să o descifreze, să o interpreteze);

· să execute un desen de observaţie;

· să citească un text ştiinţific simplu;

· să interpreteze un grafic, o imagine, o diagramă;

· să prezinte diferite rezultate, lucrări sub formă de imagini sau grafice;

· să înţeleagă o situaţie experimentală şi să fie capabili să discute despre validitatea ei;

· să conceapă un model experimental;

· să emită una sau mai multe ipoteze plauzibile care să permită soluţionarea unei probleme simple;

· să coreleze logic diferite elemente între ele;

· să comunice oral;

· să diferenţieze esenţialul de secundar;

· să conceapă un rezumat, să facă o sinteză;

· să coordoneze eficient, corespunzător o cultură, o biobază, o crescătorie de animale de laborator;

· să fie capabili să facă observaţii continui asupra unui fenomen;

· să ştie să utilizeze corect un dicţionar, un determinator .

În timpul activităţilor ştiinţifice, se va urmări ca elevii să-şi dezvolte următoarele aptitudini: creativitatea, responsabilitatea, autonomia, sociabilitatea, spiritul critic, obiectivitatea şi încrederea în propriile lor forţe.

Pentru aceasta, se impune ca activitatea elevulului să nu se limiteze doar la a asculta pasiv lecţia, respectiv informaţiile transmise de către profesor. Elevul trebuie să-şi construiască propria personalitate, să-şi dezvolte gândirea plecând de la acţiune. În acest scop, profesorul trebuie să pună în mişcare un întreg arsenal pedagogic care să-i determine pe elevi să renunţe la pasivitate, să devină activi, să-i incite să caute, să cerceteze, să favorizeze atât munca independentă cât şi comunicarea dintre elevi şi, foarte important, să creeze un anume climat în clasă, care să permită stabilirea de noi şi trainice relaţii între profesor şi elevi, conservând totodată respectul reciproc. Aşa cum arăta şi R. Tavernier, toate acestea presupun ca elevul:

· să fie activ din punct de vedere intelectual;

· să fie cât mai mult posibil independent, autonom;

· să aibă ocazia să devină curios, să-şi pună întrebări al căror răspuns să încerce să-l afle singur sau cu ajutorul profesorului şi/sau colegilor, să-şi conceapă ipoteze, să depisteze noi elemente de răspuns, cu alte cuvinte să elaboreze o bază de gândire raţională aplicabilă în diverse situaţii;

· să-şi coordoneze activitatea proprie cu cea a altora prin munca în echipă prin comunicare şi schimburi.

Proiectarea de curriculum opţional urmează schema generală a procesului de proiectare şi planificare. Proiectarea se referă la:

-stabilirea finalităţilor, adică a scopurilor şi a obiectivelor urmărite în dezvoltarea curriculară. Este vorba despre finalităţile procesului şi procedurilor de dezvoltare curriculară şi de noile finalităţi curriculare definite;

-resursele necesare realizării finalităţilor propuse: resurse umane, materiale, financiare, de timp şi de informaţie, de autoritate şi putere.

Planificarea reprezintă stabilirea paşilor concreţi definiţi în termeni operaţionali prin care se urmăreşte realizarea scopurilor propuse. Elaborarea planului a vizat câteva norme: responsabilităţi, formare continuă şi perfecţionare, deschidere, munca în echipă, stabilirea viziunii şi a misiunii cursului. Viziunea cursului este clar stabilită: promovarea sănătăţii la nivelul comunităţii sociale şi implicarea individului şi a populaţiei ca întreg. Acest lucru presupune: orientarea asupra factorilor care influenţează sănătatea; folosirea unor metode complementare prin asigurarea participării publice, deoarece promovarea sănătăţii este posibilă numai în condiţiile în care indivizii îşi formează comportamente corespunzătoare.

Obiectivele operaţionale trebuie să îndeplinească numeroase cerinţe cum ar fi: să fie controlabile, specifice, realiste, informative, să poată fi evaluate. Pentru ca planificarea să fie eficientă, este necesară îndeplinirea unor condiţii: să fie tratată ca un proces în etape, să se desfăşoare într-un interval de timp, să se materializeze într-un document public, să realizeze legătura între scopuri şi planificarea strategică şi să folosească indicatori de performanţă pentru evaluarea cunoştinţelor. Etapele planificării trebuie să urmărească: stabilirea diagnozei, fixarea obiectivelor, luarea în considerare a CDŞ, identificarea cursurilor alternative şi formularea strategiilor de sprijin. Diagnoza are drept scop culegerea de informaţii prin scanarea punctului de plecare şi a resurselor existente.

Planificarea calendaristică este un document administrativ formal ce repetă modul de gestionare a timpului propus de programa analitică, într-un instrument de interpretare personală a programei, ce asigură un demers care concordă cu situaţia concretă din clasă. Unitatea de învăţare poate să acapareze una sau mai multe ore de curs. Este concretă din perspectiva obiectivelor vizate şi unitară din punct de vedere tematic. Se desfăşoară în mod continuu, pe o perioadă de timp nelimitată şi se finalizează prin evaluare.

Bibliografie

1.Barna, A., Pop, I., 2001, Biologie, Gradul II în învăţământ, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca.

2. Bojor, O., 1998, Pledoarie pentru o viaţă lungă, Ed. Paco, Bucureşti

3. Bucur, G. E., 2001, Educaţie pentru sănătate, Ed. Fiat Lux, Bucureşti

4. Bucur, G.E., Popescu, O., 1999, “Educaţia pentru sănătate în şcoală”, Ed.Fiat Lux, Bucureşti.

5. Cerghit, I., 1976, Metode de învăţământ, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

6. Cucoş, C., 1996, Pedagogie, Ed. Polirom, Iaşi.

7. Cucoş, C (coord.) şi colab., 1998, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice, Ed.Polirom, Iaşi.