MUZICA

Profesor Lazar Mihaiela

Liceul de Artã „Ioan Sima” Zalãu

„Muzica ... un grai izvorât din inimă şi menit să educe dragoste şi înfrăţire printre cei pe care îi despart credinţi şi obiceiuri deosebite. Muzica este un grai în care se oglindesc, fără posibilităţi de prefăcătorie, însuşirile psihice ale omului, ale popoarelor.” (George Enescu)

Muzica a fost şi rămâne o componentă fundamentală a educaţiei estetice. Muzica este mobilizatoare a actelor de voinţă şi de caracter, este sensibilizatoare pentru ascuţirea simţului moral, declanşează trăiri puternice şi de durată, emoţii intense. Pornind de la premisa că muzica este obiectul sensibilităţii copilului, înainte de a fi obiectul activităţii intelectuale de învăţare, obiectivul primordial al oricărei educaţii este acela de a găsi mijloacele adecvate de a favoriza elevului contactul nemijlocit cu lumea capodoperelor, în sensul cel mai profund al operei muzicale. De atingerea acestui obiectiv depinde reuşita sau nereuşita întregii activităţi muzicale.

Predarea instrumentului îşi propune o serie de obiective, cum ar fi:

- dezvoltarea capacităţii de înţelegere conştientă şi emoţională a lucrărilor muzicale în cadrul cântării instrumentale;

- dezvoltarea gustului pentru frumos în arta muzicală;

- dezvoltarea capacităţii de recunoaştere a elementelor ritmice, melodice, armonice, dinamice, de frazare, precum şi a mesajului estetic, deprinse din lucrările muzicale, însoţite de analize şi comentarii, în scopul înţelegerii conştiente a muzicii.

Muzica este şi ştiinţă şi artă, de aceea este implicată atât în realizarea obiectivelor intelectuale, cognitive ale învăţământului, cât şi în cele estetice, afective, morale şi formative. Muzica este arta reflectării realităţii prin imagini sonore, fiind una din formele conştiinţei sociale. „Muzica este o artă prin excelenţă, dar în acelaşi timp este şi un obiect de învăţământ. Ambele accepţii ale noţiunii de muzică au acelaşi rol, de a educa, dar în mod diferit, căci:

1. Muzica - artă, educă prin instituţii speciale un public conştient, mai cu seamă adulţi, pe când muzica - obiect de învăţământ, educă copiii, tineretul, în cadrul procesului de învăţământ, ca orientare generală în domeniul muzicii.

2. Muzica - artă, educă în vederea adâncirii gustului muzical deja format, pe când muzica - obiect de învăţământ, educă tineretul în vederea formării temeliei gustului muzical.

3. Muzica - artă, educă prin interpreţi - artişti, pe când muzica - obiect de învăţământ, educă prin învăţători şi profesori în cadrul şcolii.

4. Muzica - artă, educă un public instruit în prealabil, pe când muzica - obiect de învăţământ, educă un public abia în curs de iniţiere.” (A. Trifu)

Includerea sunetelor muzicale, a muzicii în planurile de învăţământ s-a făcut cu un scop bine definit: învăţarea muzicii. De aceea, disciplina „muzică” prezintă aspecte caracteristice de care trebuie să ţinem seama.

În primul rând, în şcoală, ea fiind obiect de studiu şi nu numai artă, elevul dobândeşte elementele fundamentale ale „ştiinţei muzicale”, constituind astfel baza cunoaşterii, înţelegerii şi practicării nemijlocite a artei muzicale. În al doilea rând, analog matematicii, muzica, având un pronunţat caracter de intercondiţionare a elementelor sale, nu permite structurarea cunoştinţelor şi deprinderilor specifice decât dacă fiecare element al structurii a fost bine asimilat. În sfârşit, a treia caracteristică o constituie dependenţa formării atitudinii estetice muzicale critice de instruire a elevului obţinută în şcoală, în funcţie de gradul asimilării cunoştinţelor şi formării deprinderilor muzicale. Aceste particularităţi ne determină să abordăm educaţia muzicală ca materie de învăţământ, în care muzica este obiectul învăţării.

Scopul educaţiei pentru arta muzicală poate fi considerat atins în momentul în care elevul a dobândit interese temeinice şi variate legate de întreaga complexitate a fenomenului muzical, „pentru că a educa pentru arta muzicală înseamnă a-l conduce pe elev de la ipostaza de spectator sensibil, receptiv şi activ la cea de interpret şi critic al operei de artă, înzestrat cu criterii de selecţie şi apreciere adecvate artei muzicale moderne şi de aici la ipostaza supremă de creator al operei de artă, atunci când fondul de dispoziţii şi aptitudini i-o permit.”[1]

În general, educaţia muzicală are două niveluri de însuşire. Nivelul informativ-teoretic vizează instruirea, dobândirea de cunoştinţe, formarea unor priceperi şi deprinderi reproductiv-interpretative. Pe baza contactului cu realitatea muzicală (piese, exerciţii tehnice, fragmente melodice, etc.) şi prin exerciţii - precedate de exemplificări, demonstraţii, explicaţii - se formează cultura teoretică, conştiinţa valorii, capacitatea de a utiliza codul muzicii, limbajul muzical şi abilitatea de a descifra mesajul artistic. Nivelul formativ-aplicativ se referă la atitudinea adecvată faţă de valorile estetice muzicale şi se concretizează prin idealul estetic, sensibilitate, capacitatea de a avea emoţii estetice, trăiri, satisfacţii plenare în faţa frumosului din opera de artă, dar şi prin dorinţa şi capacitatea de a audia, cânta, interpreta şi de a crea valori muzicale.

Muzica conţine numeroase elemente cognitive, logistice, afective, estetice, voliţionale, motivaţionale care participă efectiv la realizarea scopului general al instruirii şi educării. Muzica pune accent sporit pe activitatea gândirii şi simţirii elevilor, determinându-i să-şi însuşească limbajul muzical pe cale conştientă, pentru a fi îndrăgit şi înţeles ca modalitate de exprimare a vieţii lor afective, alături de limba maternă şi de alte activităţi artistice. Încă din antichitate, Platon definea locul şi rolul muzicii astfel: „Muzica este o lege morală; ea dă suflet universului, aripi gândirii, avânt înţelepciunii, farmec tinereţii, viaţă şi veselie tuturor lucrurilor. Ea este esenţa ordinii, înălţând sufletul către tot ce este bun, drept şi frumos.”

„Menirea sfântă a muzicii este să stingă urile, să potolească patimile şi să apropie inimile într-o caldă înfrăţire, aşa precum a înţeles-o măreaţa antichitate, creând mitul lui Orfeu. Muzica trebuie să pornescă de la inimă şi să se adreseze inimii ... să nu uităm că scopul artei este: către mai bine.” (George Enescu)