ORA DE COMPUNERE – UN PAS SPRE CREATIVITATE
Prof. Rodica Ioana Obreja
Colegiul De Ştiinte „Grigore Antipa”, Brasov
Prezentul articol vizeazeazã aspecte legate de importanta desfãsurãrii orelor de compunere în liceu (ca mijloace eficiente în formarea deprinderilor de a conversa, de a fi creativ si de a gândi critic) elemente ce tin de conduita creativã a profesorului si câteva modalitãti de promovare a creativitãtii.
Cuvinte cheie: compunere, creativitate, gândire criticã.
Studiile de pedagogie modernã acordã o deosebitã importantã eliminãrii opozitiei dintre educatia formalã, al cãrei scop principal este îmbogãtirea cunostintelor, si educatia functionalã, ce urmãreste dezvoltarea posibilitãtiilor creatoare, cultivarea capacitãtilor de expresie, nu memorizarea cunostintelor predate.
Consider cã a spori posibilitãtile de exprimare înseamnã a stimula însusirea cunostintelor necesare, si invers, acumularea de cunostinte dezvoltã capacitãtile de exprimare personalã. Fãrã îndoialã cã instrumentul prin care se realizeazã atât acumularea de cunostinte, cât si dezvoltarea posibilitãtilor de folosire creatoare, de exprimare originalã, este limbajul, suport al gândirii si mijloc de exprimare a constiintei noastre. În acest context, orele de compunere devin instrumente de neînlocuit pentru o dezvoltare armonioasã a unei minti capabile sã valorifice si sã prelucreze creator cunostintele acumulate si propria experientã de viatã.
Dincolo de faptul cã orele de compunere sunt mijloace eficiente în formarea deprinderilor de a conversa, de a comunica adecvat cu cei din jur, de a cultiva si rafina spiritul, ele ar trebui sã îndepãrteze elevul de avalansa de informatie brutã pe care o primeste cu usurintã accesând internetul, ajutându-l sã-si dezvolte capacitatea intelectualã prin reflectarea asupra a ceea ce el poate scrie.Atâta vreme cât cunostintele elevilor nusi gãsesc expresia în limbajul lor ar putea rãmâne inutile.Astfel, un bun exercitiu de cristalizare a gândurilor, de exprimare a impresiilor si sentimentelor rãmâne asternerea lor pe hârtie.
Un alt aspect important al orei de compunere se naste din necesitatea cultivãrii deprinderii de a gândi. Sã ne amintim recomandarea lui Boileau a cãrei valabilitate este încã actualã: „Înainte de a scrie, învãtati sã gânditi!”. Deprinderea de a gândi nu poate fi separatã de deprinderea de a observa, de a analiza, de a compara si corela informatii si cunostinte. Deprinderea de a observa si de a gândi ajutã elevul sã-si dezvolte capacitatea de a-si închipui un univers. Am ajuns astfel la formularea uneia dintre cele mai discutate si controversate probleme ale didacticii moderne, dezvoltarea creativitãtii.
Dacã atribui creativitãtii sensul mai larg de capacitate de reordonare, organizare personalã, remodelare originalã a cunostintelor, pentru cã fiecare poate exprima în felul sãu relatia sinelui cu lumea, importanta orelor de compunere ar trebui sã fie evidentã. Scopul orei de compunere este, mai întâi, dezvoltarea acestui tip de creativitate. De aici, pânã la cultivarea celeilalte laturi a creativitãtii, cea literar-artisticã, nu mai rãmâne decât un pas. Ora de compunere ajutã elevul sã se apropie de literaturã nu din exterior ci din interior, deoarece, creând el însusi, va întelege mai bine aspectele specifice creatiilor literar-artistice. ªi sã nu uitãm cã un exercitiu de compozitie cultivã sensibilitatea, acea dimensiune a cunoasterii care numeste nu numai modul de a fi al elevului în fata realitãtii obiective ci si disponibilitatea lui receptivã fãtã de realitate. Astfel, în momentul în care e creativ, elevul nu manifestã doar cunoastere ci si emotie, sensibilitate. Compozitiile liber creatoare pun la contributie particularitãti ale codului expresiv al elevului dezvoltându-i sensibilitatea artisticã.
Fiecare dascãl ar trebui sã descopere, orã de orã, noi forme de stimulare a elevilor pe tãrâmul creativitãtii deoarece cred cã schita de portret a individului în viitorul apropiat va contine, ca pe o calitate esentialã, creativitatea.
Trebuie sã recunoastem însã cã garantia constantã a sporirii creativitãtii elevilor este atitudinea creatoare a profesorului si de aceea mã voi referi în cele ce urmeazã la atitudinea creatoare a profesorului.
Eu cred cã a educa înseamnã si a stimula o fiintã creativã si astfel factorul esential în stimularea spiritului creator este cadrul didactic prin caracteristicile personalitãtii sale, prin conduita sa profesionalã, prin atitudinile manifestate în clasã sau în afara ei fatã de personalitatea si comportamentul elevilor. Profesorul creativ asigurã climatul favorabil pentru exprimarea ideilor proprii, creeazã oportunitãti pentru autoînvãtare, încurajeazã gândirea divergentã. El îi stimuleazã pe elevi sã caute noi conexiuni între fenomene, sã imagineze noi solutii pentru probleme care se pot rezolva în manierã rutinierã, sã asocieze imagini si idei, sã formuleze ipoteze îndrãznete, neuzuale si sã dezvolte ideile altora.
Un dascãl creativ stãpâneste arta de a pune întrebãri, are o întelingentã lingvisticã specialã, competente de comunicare, este empatic, prietenos, neobosit, disponibil sã-i ajute si sã-i asculte pe elevi. Fiecare act creativ începe cu o întrebare. Aceste întrebãri trebuie sã fie deschise, sã aibã sens, sã nu aibã rãspunsuri predeterminate. (Ce s-ar întâmpla dacã ... Ce credeti despre ... Dar dacã ... totusi ... Cum s-ar mai putea ...?).
Este în general acceptatã supozitia cã numai cadrele didactice creative determinã dezvoltarea creativitãtii elevilor. Un pedagog creativ iese din rutinele didactice, diversificã solicitãrile, valorificã potentialul creativ al elevilor, creeazã competente specifice. Tehnicile de învãtare creativã ar trebui sã constituie o componentã de bazã în formarea cadrelor didactice iar atitudinile creative o componentã a personalitãtii lor care trebuie sustinutã permanent.
Pentru a avea elevi creativi trebuie sã ne strãduim noi însine sã evitãm rutina, sã fim creativi , sã producem ,,noul” în toate domeniile vietii noastre, fiind cunoscut rolul de formator pe care îl are cadrul didactic în mediul sãu social. Întotdeauna copiii au fost atenti, sensibili la exemple. În acest sens putem vorbi de ,,antrenamentul,” la creativitate. Pentru a realiza acest lucru trebuie sã încercãm demontarea cliseelor culturale care blocheazã creativitatea elevilor. Persoanele necreative nu au curajul si independenta necesare pentru a-si asuma decizii noi, solutii noi la probleme vechi sau noi sau modalitãti personale de abordare a unei situatii.
Cred cã dascãlul trebuie sã aprecieze calitãtile elevului si nu doar cu notele cu care e evaluat. Rezultatele scolare, consemnate în note nu reflectã nivelul creativitãtii. Ele se bazeazã preponderent pe memorare, reproducere, repetare, structuri algoritmice, în timp ce creativitatea presupune intuitie, fantezie, originalitate.Dacã punem notele mai presus de orice, elevul va considera cã valoarea sa se limiteazã la note si o notã micã îl va inhiba si speria. Ori, teama si creativitatea sunt incompatibile.
Existenta unui echilibru între cultura generalã si cea de specialitate constituie un factor stimulativ pentru elementele potentialului creativ al elevilor. Cultura generalã prin multitudinea de informatii pe care o asigurã acoperã o zonã mai largã a acestui potential amplificând în acest fel probabilitatea stabilirii unor asociatii noi si a elaborãrii unor produse creatoare. Ea oferã continutul informational cu care elevii urmeazã sã opereze în activitatea de învãtare. De cele mai multe ori procesul creator rezultã din combinarea si recombinarea unor informatii din domenii diferite. Întregul demers întreprins de profesor trebuie subordonat antrenãrii si exersãrii potentialului creativ al elevilor, astfel încât acestia sã adopte o atitudine creatoare în activitatea pe care o desfãsoarã.
Este recomandabil ca prin strategia adoptatã profesorul sã ofere câmp de manifestare a spontaneitãtii si initiativei elevilor folosind metode si procedee speciale pentru declansarea si stimularea diversilor factori ai potentialului creator. În ansamblul strategiei didactice adoptate, profesorul poate apela la modalitãti care sã vizeze în mod deosebit unul sau altul din factorii psihici ai creativitãtii (gândire, aptitudini, imaginatie, motivatie, caracter etc.). Profesorul trebuie sã se preocupe pentru prevenirea si înlãturarea eventualelor blocaje (subiective, ce tin de personalitatea elevului sau obiective, ce tin de conditiile de mediu) ce ar putea interveni în exprimarea creativitãtii elevilor Alternarea atentã a relatiei dintre competitie si cooperare în procesul de învãtãmânt constituie un alt principiu orientativ în adoptarea unei tehnologii didactice favorizante dezvoltãrii creativitãtii. Se impune ca tehnologia didacticã sã se concentreze asupra procesului creativ si nu a produsului sãu, profesorul urmãrind astfel trecerea de la creativitatea latentã la cea manifestã.
Relatia profesor-elev este cea care concentreazã si conferã valente educative sporite tehnologiei didactice. Acestea depind în mod hotãrâtor de atitudinea profesorului fatã de conduita elevilor creativi. Aceastã conduitã ar trebui sã se manifeste în mod spontan, necontrolat si aleatoriu, de fiecare datã cu manifestãri inedite si rãspunsuri originale lãsând impresia unui nonconformism.
În calitate de dascãl, mi-am dorit întotdeauna sã vãd în institutia scolii un cadru propice modelãrii personalitãtii tinerilor si un context ambiental în care preocuparea de a educa un caracter înseamnã si oportunitatea de a stimula valentele lui creative. As fi neconvingãtoare si superficialã sã afirm cã întotdeauna am reusit în acest demers, cã prin persuasiune poti îndruma si controla directia de evolutie a unui tânãr, dar, pot spune cu certitudine cã atunci când lasi sã “zburde” mintea lui neobositã, doar scrutând vectorii elanului sãu creator, vei descoperi o fiintã care, dincolo de nonconformismul unui comportament individualizat, constati cu plãcutã surprindere cã se dezvãluie prin ceea ce scrie si felul în care o face si ca un suflet sensibil, frãmântat de întrebãrile vârstei.
Bibliografie:
Radu, I., Ionescu M – Experienta didacticã si creativitatea, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1987
Parfene C-tin (coordonator) – Aspecte teoretice si experimentale în studiul literaturii în scoalã, Editura Universitãtii „Al.I.Cuza”, Iasi, 2000
Petty Geof – Profesorul azi, Editura Atelier Didactic, Bucuresti, 2007
Cet article parle sur l’importance de mener les cours de composition au lycée (en tant que moyen efficace pour developper les compétences professionnelles de dialoguer, d’être créatif et réfléchir de manière critique).
Je pense que les classes de composition sont des outils irremplaçables pour le développement harmonieux d’un esprit capable d’exploiter les propres connaissances et toute l’ expérience de la vie.
Les classes de composition devraient retirer l’étudiant de l’avalanche d’informations brutes qu’ il reçoit facilement en utilisant l’Internet, en aidant à développer sa capacité intellectuelle, en réfléchissant sur ce qu’il écrit.
Chaque professeur doit découvrir, heure par heure, de nouvelles formes pour stimuler les élèves dans le domaine de la créativité, parce que je crois que le portrait de l’individu dans un proche avenir contiendra, comme une qualité essentielle, la créativité.
|