Organizarea internă a disciplinei pe niveluri de învăţământ

      1. Competenţe generale ale geografiei ca domeniu educaţional

Competenţele generale ale geografiei ca domeniu educaţional, redate mai jos, acoperă cele opt domenii de competenţe cheie, dar nu într-o ordine integral biunivocă.

(1) Utilizarea terminologiei (generale şi specifice) în prezentare, descrierea şi explicarea realităţii geografice (cu sisteme, structuri, elemente, procese şi fenomene caracteristice).

(2) Utilizarea corectă a denumirilor proprii şi a terminologiei în limbi străine

(3) Transferarea elementelor semnificative din matematică, ştiinţă şi tehnologie (domenii, discipline, metode, legi, modele, structuri) la studierea mediului înconjurător ca întreg şi a sistemelor sale componente.

(4) Relaţionarea realităţii geografice (elemente, fenomene, sisteme şi structuri) cu reprezentarea ei cartografică şi grafică.

Acesta este un domeniu de competenţe care subliniază specificul geografiei ca ştiinţă şi disciplină şcolară. 

(5) Utilizarea elementelor de bază ale tehnologiei societăţii informaţiei (TSI) în instruirea prin geografie şi prelucrarea informaţiilor cu un conţinut prevalent geografic.

(6) Identificarea dimensiunii sociale, civice şi antreprenoriale a caracteristicilor spaţiului geografic.

(7) Aplicarea unor deprinderi (abilităţi) şi metode generale de învăţare pentru o pregătire permanentă asumată.

(8) Elaborarea unor modele antreprenoriale ale spaţiului geografic.

(9) Sensibilizarea şi deschiderea culturală prin structuri interdisciplinare şi disciplinare de percepere a dimensiunii culturale a existenţei contemporane.

La acestea se adaugă o altă competenţă generală a geografiei, rezultată din caracterul ei de ştiinţă a interacţiunii dintre natură şi societate:

 (10) Relaţionarea realităţilor din natură (şi din sfera ştiinţelor despre natură) cu cele ale societăţii (şi din sfera ştiinţelor despre societate) într-o structură obiectivă integrată (mediul înconjurător) şi o disciplină de sinteză (geografia) care studiază această realitate integrată.

2. Organizarea competenţelor pe niveluri

Elementul central al unei construcţii teoretice referitoare la modul în care pot fi realizate competenţele pe parcursul şcolarităţii obligatorii îl constituie posibilitatea acestora de a fi formate în timp.

Ordonarea semnifică intenţia de a pune de acord această taxonomie a competenţelor cu dezvoltarea inteligenţei elevului.

Pe baza unor corelaţii între vârste, clase şi operaţiile intelectuale predominante, poate fi imaginat un sistem de 4 niveluri (corespunzătoare treptelor de învăţământ), fiecare cu o anumită justificare teoretică; aceste niveluri au o semnificaţie doar în sistemul învăţării geografiei şi nu reprezintă o schemă general valabilă pentru evoluţia elevilor sau pentru structura altor discipline şcolare.

Nivelul gimnazial

3. Domenii de conţinuturi

Nivel 2 (ciclul gimnazial, cl. V – VIII)

• Elemente esenţiale şi sintetice referitoare la evoluţia cunoaşterii Terrei;
• Elemente de întreg (Terra) redate global şi intuitiv (mai puţin fenomenologic);
• Diviziunile majore ale Terrei (oceane, continente, geosfere);
• Elementele geografice generale şi specifice ale continentelor;
• Elemente minimale de geografie regională şi de geografie a ţărilor;
• Elemente referitoare la substratul natural şi la componenta antropică a spaţiului geografic (economie, populaţie, cultură, societate).
• Elemente semnificative ale relaţiilor dintre om şi mediu;
• Elemente definitorii referitoare la specificul geografic al ţării.

4. Abordarea didactică

Procesul de predare – învăţare – evaluare are la bază o abordare didactică modernă, bazată pe elementele noi din ştiinţele educaţiei şi din evoluţia actuală a sistemului social şi educaţional care influenţează acest proces.

Acest demers presupune:

a)      renunţarea la elemente de instruire tradiţionale, nejustificabile într-un context educaţional inovativ: supraabundenţa informaţională, enciclopedismul, miniaturizarea unor capitole aparent academice, caracterul învechit al informaţiilor, excesul denumirilor inoperante;

b)      renunţarea la organizarea procesului de predare învăţare la clasă predominant în doi timpi („ascultare”– „predare”), ineficient şi imposibil de justificat raţional;

c)      proiectarea unităţilor elementare de tip „lecţie”, după modele cu o rubricaţie negociată şi asumată;

d)      trecerea la generalizarea proiectării anuale şi a proiectării unităţilor de învăţare, în conformitate cu standardele din ţări cu învăţământ evoluat şi cu eforturile de inovare actuale;

e)      renunţarea la supralicitarea „principiilor didactice”, foarte greu de susţinut ca atare în contextul actual;

f)       introducerea unor modele de proiectare a unităţilor de învăţare care să se apropie de ceea ce putem numi „proiectare holistică”;

g)      vizibilizarea geografiei şcolare în mediul educaţional şi social, prin realizarea unor pregătiri corespunzătoare ale elevilor la examenelor naţionale, în contextul studierii geografiei locale şi al prezenţei mai active în sursele de informare mass – media;

h)      asumarea unor proiecte de inovare negociate;

i)        racordarea mai pregnantă a geografiei la sistemul de competenţe cheie al Comisiei Europene.

5. Consecinţe asupra evaluării

Modelul curricular al geografiei, centrat pe formarea unor competenţe specifice şi, prin acestea, a unor competenţe generale, are consecinţe deosebite asupra procesului de evaluare a rezultatelor instruirii.

Principalul efect ar trebui să fie trecerea de la o evaluare centrată pe sistemul „obiective – conţinuturi” (sau predominant „conţinuturi”) la o evaluare centrată pe „competenţe”, prin ofertare de suporturi diverse (schiţe, hărţi, grafice, desene, imagini, texte) capabile să identifice atingerea competenţelor.