PARTICULARITĂŢI PSIHOLOGICE ALE ŞCOLARULUI

ÎN PROCESUL ÎNSUŞIRII CITIRII ŞI SCRIERII

Herczeg Monica-Institutor

Şcoala cu clasele I-VIII Dudestii Noi

       Procesul citirii la copiii începători se deosebeşte calitativ de procesul citirii unui cititor cu experienţă. Acesta din urmă are format aşa zisul “câmp de citire” sau “câmp vizual”. Copilul nu are încă un “câmp de citire” propriu-zis. Câmpul lui de citire se limitează la literă.

       Ca să citească un cuvânt, el trebuie să perceapă fiecare literă şi să îşi aducă aminte de sunetul corespunzător. Până ajung cu cititul la sfârşitul cuvântului, cei mai mulţi copii uită literele de la început. De aici reiese necesitatea ca la copii să se formeze câmpul de citire egal cu o silabă. Numai astfel, treptat, copilul poate citi cuvinte întregi. Formarea câmpului de citire egal cu o silabă reprezintă prima particularitate a procesului citirii la elevi.

       A doua particularitate constă în faptul că el sesizează, cu mare greutate, sensul cuvintelor citite. 

     A treia particularitate a citirii la începători constă în desele reveniri în procesul citirii, un numai pe fiecare rând în parte, ci şi în cadrul aceloraşi cuvinte.

       Actul învăţării citit-scrisului este un proces didactic esenţial. Metoda fonetică, analitico-sintetică este metoda de bază şi este susţinută, completată şi îmbogăţită prin exerciţiu, joc didactic, explicaţie, conversaţie şi demonstraţie.

       Supus procesului de reformă, învăţământul primar continuă să funcţioneze şi să-şi manifeste principalele funcţii: funcţia instrumentală, funcţia informaţională şi funcţia formativ-educativă.

       Citit-scrisul solicită concomitent procesele cognitive, volitive, afective şi psihomotorii, ceea ce sporeşte gradul de dificultate pentru elevi, dar şi pentru alegerea strategiilor didactice.

       Procesul citirii la copiii începători se deosebeşte calitativ de procesul citirii unui cititor cu experienţă. Acesta din urmă are format aşa zisul “câmp de citire” sau “câmp vizual”. Copilul nu are încă un “câmp de citire” propriu-zis. Câmpul lui de citire se limitează la literă.

       Ca să citească un cuvânt, el trebuie să perceapă fiecare literă şi să îşi aducă aminte de sunetul corespunzător. Până ajung cu cititul la sfârşitul cuvântului, cei mai mulţi copii uită literele de la început. De aici reiese necesitatea ca la copii să se formeze câmpul de citire egal cu o silabă. Numai astfel, treptat, copilul poate citi cuvinte întregi. Formarea câmpului de citire egal cu o silabă reprezintă prima particularitate a procesului citirii la elevi.

       A doua particularitate constă în faptul că el sesizează, cu mare greutate, sensul cuvintelor citite. Copilul percepe mai întâi vizual cuvântul, îl pronunţă şi apoi sesizează sensul lui, spre deosebire de adult care înţelege sensul cuvintelor, odată cu perceperea lor vizuală. Deci, citirea trebuie predată fără rupturi între tehnica citirii cuvântului şi sesizarea înţelesului acestuia.

       A treia particularitate a citirii la începători constă în desele reveniri în procesul citirii, un numai pe fiecare rând în parte, ci şi în cadrul aceloraşi cuvinte. Această revenire este determinată de câmpul mic de citire al copilului,  de greutatea de a uni, de a sintetiza silabele în cuvinte, la vederea literelor cunoscute, de greutatea de a lega cuvintele între ele pentru a obţine o citire cu sens a propoziţiei.

       Procesul scrierii pentru începători este un proces complex care prezintă unele particularităţi:

           - să delimiteze fiecare sunet din structura fonetică a cuvântului pentru a o transforma într-o structură grafică;

           - să-şi concentreze atenţia asupra elementelor grafice pentru a obţine litera şi la combinarea literelor în cuvinte;

           - să-şi controleze mişcările mâinii pentru a da forma şi mărimea corectă a scrisului;

           - să-şi controleze permanent poziţia trupului, a mâinii, a stiloului pentru a asigura corectitudinea, cursivitatea şi estetica scrisului.

       Analizând particularităţile fonetice ale limbii şi particularităţile începătorilor în ceea ce priveşte citirea şi scrierea, putem sintetiza:

           - învăţarea citirii şi scierii trebuie să aibă un caracter conştient pe baza analizei şi sintezei fonetice şi grafice a cuvintelor;

           - însuşirea citirii şi scrierii se realizează cu mai multă uşurinţă dacă între aceste două activităţi se stabileşte o strânsă corelaţie;

           - paralel cu activitatea de predare a citirii şi scrierii trebuie să se urmărească dezvoltarea spiritului de observaţie, a atenţiei, a gândirii şi a vorbirii elevilor, a comportamentului lor social.

În perioada de achiziţii fundamentale, însuşirea citirii şi scrierii sunt cele mai de seamă scopuri ale învăţării.

       Dezvoltarea comunicării orale vizează pe lângă cultivarea unor deprinderi de vorbire corectă şi însuşirea unor reguli necesare comunicării în contextul social în relaţii de cooperare. În acest proces de cultivare a limbajului se urmăreşte realizarea obiectivelor stabilite sub aspect fonetic, lexical, îmbogăţirea vocabularului cu substantive, adjective, pronume şi verbe, aceste obiective ducând la redarea orală a conţinuturilor. Organizarea activităţilor de percepere şi învăţare a limbii române, a normelor de comunicare orală, de adresare politicoasă, exprimarea nuanţată prin utilizarea unor expresii artistice vor duce la formarea unor deprinderi de însuşire corectă a limbii române.

Bibliografie:

Blideanu, E., Şerdean, I., Orientări noi în metodologia studierii limbii române în ciclul primar, E.D.P. Bucureşti, 1981

Cosmovici, A. şi Iacob, L., Psihologie şcolară, Editura Polirom, Iaşi, 1999

Piaget, J., Psihologie şi pedagogie, E.D.P., Bucureşti, 1972

Peneş, M., Molan, V., Îndrumător pentru folosirea manualului de limba română – comunicare – citire – lectură clasa a II- a, Editura Aramis, Bucureşti, 1995  

Străchinaru, I., Psihopedagogie specială, vol.I, Editura Trinitas, Iaşi, 1994

Şerdeanu, I., Metodica predării limbii române la clasele I – IV, E.D.P., Bucureşti, 1993