PLATOUL CARSTIC VAȘCĂU

Prof. Mihaela Marian,

Colegiul Tehnic ‘‘Constantin Brâncuși’’

Rezumat: Platoul carstic Vașcău reprezintă un areal ofertant din punct de vedere al resurselor oferite de relief, atât prin numărul mare al formelor endocarstice și exocarstice, cât și prin spectaculozitatea desfășurării lor.

Platoul Carstic Vașcău, se încadrează  în spațiul Munţilor Apuseni, respectiv a subdiviziunii acestora, Munții Codru Moma. În relief, calcarele au o largă dezvoltare în Platourile Vașcău și Dumbrăvița de Codru unde apare întregul complex de forme endocarstice și exocarstice (Gr. P. Pop, 2000).

Platoul Vașcău are o suprafață de aproximativ 90 km² (57 % din suprafaţa calcarelor din Munţii Codru-Moma), este situat în sud-estul acestor munți, fiind cuprins între Valea Briheni la nord, Vârful Moma la sud, Crișul Negru-Depresiunea Beiuș la est și cumpăna de ape dintre Crișul Alb și Crișul Negru la sud-vest. Se prezintă sub forma unui podiș la o altitudine de 600-700 m, unde domeniul carstic este bine evidenţiat, datorită numărului foarte mare de doline şi bazine închise.

            Din punct de vedere geologic, platoul este format din roci diferite, mai ales mezozoice, între care se remarcă rocile carbonatice, supuse fenomenului de carstificare. Din punct de vedere tectonic, pe teritoriul platoului se desfăşoară următoarele  pânze: Pânza de Vaşcău şi Pânza de Coleşti care sunt închise spre vest de Pânza de Moma (www.lucrarigeografice.com).

De-a lungul unei falii s-a inserat un culoar de vale alungit, respectiv: Valea Ţarinii şi a Tâlniciorii  unde  s-au format în timpurile istorice satele Ponoarele (azi Călugări) şi Izbuc.

C. Goran (1983) a realizat clasificarea carstului din România pe baza criteriului genetico-evolutiv. Platoul Vașcău a fost inclus în categoria platourilor carstice unitare suspendate, mărginit de văi ce formează versanţi abrupţi. Caracteristicile principale  ale acestuia sunt: dezorganizarea reţelei hidrografice, existența zonelor endoreice; scurgerile subterane sunt divergente; reţeaua hidrografică are un aspect radiar; peşterile sunt receptoare pe platou şi debitoare la bază-ex. Peștera Câmpenescă.

            Întinderea arealului carstic şi factorii care influenţează procesul de carstificare determină în mod direct crearea formelor de relief, atât de suprafaţă cât şi de adâncime, forme care prezintă o mare diversitate de la o unitate de relief la alta.

Relieful carstic din cadrul platoului Vașcău  este format dintr-un:

            - carst de suprafață-exocarst (lapiezuri, doline, pâlnii carstice, uvale, polii, văi carstice;

            - carst de adâncime-endocarst (avenuri şi peșteri care cuprind la rândul lor forme de detaliu specifice: stalactite, stalagmite,coloane, draperii, sifoane, marmite).

Exocarstul grupează totalitatea formelor carstice situate la suprafața scoarței terestre. Este caracterizat prin dezorganizarea reţelei hidrografice (până la dispariţia cursurilor de apă de suprafaţă), apariţia cursurilor subterane marcate de ponoare şi izbucuri şi dezvoltarea unor forme de disoluţie depresionare (cu dimensiuni ce pot merge de la milimetri la kilometri).

Formele exocarstice prezente în cadrul platoului sunt reprezentate de: lapiezuri, doline, uvale, depresuni carstice, văi carstice, ponoare, polii.

            Lapiezurile reprezintă șanțuri adânci formate prin acțiunea de dizolvare și de eroziune a apei în terenuri calcaroase. Cele mai răspândite sunt lapiezurile simple, dar adesea formează rețele cunoscute ca și câmpuri de lapiezuri.

Tipurile de lapiezuri prezente în calcarele Platoului Vașcău sunt (P. Cocean, 1984):

            - lapiezurile de disoluție - prezente in vestul platoului, au dimensiuni diferite, de la câțiva centimetri la 2-4 metri adâncime  în zona Câmp Moți, în funcție de gradul și intensitatea evoluției.

             - câmpurile cu lapiezuri sunt dezvoltate pe culmile ce mărginesc Valea Ponoare sau din zona Câmp Moți.

Dolinele reprezintă o formă a reliefului exocarstic, cu aspect de depresiune mai îngustă la bază, rezultată din dizolvarea rocilor solubile la suprafață. Pot prezenta diametre de la câțiva metri, până la câteva sute de metri și  adâncimi de la 2-3 m până la zeci de metri. Caracteristice zonelor carstice din România sunt cele cu un contur oval sau circular, iar ca dimensiuni cele mai multe sunt dolinele mici si mijlocii. Cele mai extinse sunt în Occidentali, inclusiv în aria carstică a Vascaului.

            Dolinele de tip pâlnie sunt mult mai adânci, ele se continuă în subteran prin intermediul unui aven care poate comunica cu un gol subteran. Pompei Cocean, în „Munții Apuseni. Procese și forme carstice” (2000), le clasifică după criteriul morfogenetic în:

                        - doline de disoluție - cele din Câmpul Moți au dimensiuni mari, peste 50 de metri adâncime și peste 150 de metri în diametru.

                        - doline de prăbușire - prezente în partea central-vestică a platoului, create ca urmare a subsăpării endocarstice, accentuată de prăbușirea gravitațională.

                        - doline complexe - de mari dimensiuni, create prin conjugarea celor două procese amintite anterior. Cele mai reprezentative sunt cele din Câmp Moți.

            Gruparea teritorială a dolinelor formează câmpuri de doline.

Multe dolinele găzduiesc lacuri temporare, dezvoltate în urma colmatării vetrei cu materiale impermeabile erodate de pe versanți. Aceste lacuri sunt utilizate pentru alimentarea cu apă în cadrul activităților pastorale.

Văile de doline s-au format prin unirea unui aliniament de doline.

Uvalele sunt depresiuni carstice de dimensiuni mari, cu aspect de regulă alungit, puțin adânci. Formarea lor rezultă din evoluția progresivă a unor aliniamente de doline sau în urma proceselor de formare a dolinelor (Dicționar de termeni geografici, 2007). Cele formate prin unirea dolinelor apar prin dezvoltarea în diametru a cestora, până la dispariția pragurilor dintre ele.

Sunt foarte bine reprezentate în zona carstică a Vașcăului, la limita de est a platoului, fiind vorba despre  Ponoarele, Arânda, Barâșca, Boitoș, au  o dispunere pe direcția NV-SE, pe o lungime de 8-10 km și reprezintă o raritate peisagistică. 

Depresiunile carstice -Culoarul depresionar al Văii Ponoare, se desfășoară pe direcție nord-vest /sud-est între satele Câmp si Izbuc, sub forma unui bazin închis. A fost creat de apa pârâului Țarina. Are o lungime de aproximativ 10 km. și lărgimi de 400-1000m.

            Văile carstice sunt formate în urma proceselor de eroziune fluviatilă și de coroziune, specifică zonelor carstice.

            Ponoarele sunt forme ale reliefului carstic, cu funcție dublă: hidrologică și morfologică. Ele fracționează terenul, formănd adevărate hăuri spre care se îndreaptă apele curgătoare.  În Platoul Vașcău, numărul ponoarelor este mic, din cauza debitului redus al rețelei hidrografice și al infiltrării apelor de suprafață.

Acestea sunt grupate în partea de vest, la contactul calcarelor cu zona cristalină a culmii Pleșu-Moma-Momuța, reprezentativ fiind ponorul Peșterii Câmpeneasca, de pe versantul drept al văii Țarina, dincolo de care se desfășoară peștera propriu-zisă.

            Endocarstul cuprinde totalitatea golurilor subterane din calcare și alte roci carstificabile, cunoscute sub numele generic de peșteri și avenuri.

Avenurile  sunt puțuri carstice, denumite de localnici "coșuri" au un diametru redus, dar uneori sunt foarte adanci, cu adâncimi cuprinse între 15-150 m.

            Peșterile reprezintă forme ale  reliefului carstic concretizate în goluri de mărimi diferite. Spațiile mari din peșteri poartă denumirea de săli, cele înguste se numesc galerii (Dicționar de termeni geografici, 2007).

            Cea mai cunoscută peșteră din platou este Peștera Câmpenească –a cărei primă explorare a fost efectuată in 1968 de către I. Viehmann, T. Rusu, M. Şerban si M. Alb.

Valea Ponoare este captată de peșteră, sub forma unui aven-receptor, urmat de desfășurarea unei galerii active. Lungimea totală a peșterii este de 1314 metri. Intrarea se prezintă ca o deschidere de 20 m înalțime și lațimea de 10 m, sub care se află o ruptură verticală, adâncă, peste care cade apa pârâului Ponare formând o cascadă subterană cu  înălțimea de 54 m. Cascada deține recordul de înălțime în cadrul cascadelor subterane din România. Peștera este activă (are curs subteran de apă), iar la intrare se găsesc forme de depunere chimică. A doua parte a peșterii se desfășoară sub forma  unui tunel mai îngust.

Este de menționat faptul că, în prezent, poluarea peșterii, cu resturi menajere provenite din gospodăriile locuitorilor este mare.

             Bibliografie:

1. Cocean, P., Geografia turismului românesc,  Ed. Focul Viu, Cluj Napoca,1997

2. Cocean, P. ,Potenţialul economic al carstului din Munţii Apuseni, Ed. Acad. RSR, Bucureşti,1984

3. Cocean, P. Munţii Apuseni. Procese şi forme carstice, Ed. Acad. Rom. Bucureşti, 2000

4. Dicționar de termeni geografici, 2007.

5. Goran C., Catalogul sistematic al peșterilor din România, Consiliul Național de Educație Fizică și Sport, București, 1976.

6. Pop., P. Gr., Carpaţii şi Subcarpaţii României, Ed. Presa Univ. Clujeană, Cluj-Napoca, 2000

7. www.lucrarigeografice.com