PRINCIPALELE  DIMENSIUNI ALE MANAGEMENTULUI  

                                                      CLASEI DE ELEVI

Institutor  Anton Simona Marinela

Şcoala cu clasele I-VIII nr. 2, Vorniceni, Judeţul Botoşani

            Dimensiunile centrale ale managementului clasei de elevi, identificate la nivelul practic-concret al relaţiilor interacţionale din clasa sunt: Dimensiunea ergonomică: dispunerea mobilierului în sala de clasă, vizibilitatea, pavoazarea/amenajarea sălii de clasă; Dimensiunea psihologică: capacitatea de învăţare a elevilor, fundamentele psihologice ale competenţelor socio-relaţionale; Dimensiunea socială: clasa ca grup social, structura informaţiei sociale în grupul clasă; Dimensiunea normativă: normativitatea în clasa de elevi, conflictul normativ; Dimensiunea operatională: proceduri şi strategii de intervenţie ale cadrului didactic, conformare şi complianţă comportamentală în clasă; Dimensiunea inovatoare.

Dimensiunea Ergonomică

Aceste probleme, dintre care le amintim pe cele ale structurii ergonomice, nu pot fi considerate ca secundare sau lipsite de importanţă pentru succesul activităţii la catedră a cadrului didactic. Suporturile investigaţionale moderne aduc probe certe în favoarea acestor dimensiuni, considerându-le fundamentale în economia generală a procesului didactic, ca proces managerial. Analiza unor subiecte, cum ar fi: dispunerea mobilierului din sala de clasă, vizibilitatea, în sensul poziţionării elevilor în bănci şi pavoazarea sălii de clasă, au determinat reconsiderarea unor structuri dimensionale ale managementului clasei de elevi. Un subiect predilect al preocupărilor privitoare la ergonomia spaţiului de învăţământ - clasa - este cel al modularităţii mobilierului şcolar, astfel încât, acesta să poată fi organizat şi reorganizat, compus şi descompus, în funcţie de sarcina didactică fundamentală şi de stilul educaţional al cadrului didactic. Spre exemplu, o dispunere a mobilierului în manieră tradiţională, favorizează mai ales expunerea cadrului didactic şi atitudinea pasivă a elevilor şi se pretează la activităţi educaţionale de tip predare-învăţare, prelegere. Din contră o dispunere a mobilierului pe sistem semicerc sau chiar oval, schimbă accentul interpersonal al relaţiei educaţionale, favorizând şi încurajând interacţiunile permanente şi activismul elevilor. Deoarece spaţiul nu-mi permite, nu pot să aranjez mesele din clasă aşa cum mi-aş dori, ele sunt aranjate în mod tradiţional pe trei rânduri. La începutul anului şcolar am adoptat acest mod de aranjare împreună cu părinţii şi am fost mulţumită că am reuşit să am spaţiu de trecere pe lângă fiecare măsuţă. Aranjând în modul acesta mesele pot trece şi ajuta fiecare copil atunci când e nevoie, elevii fiind clasa I. Elevilor mei le face plăcere să lucreze în echipe şi pentru asta grupez măsuţele câte două, obţinând grupe de 4 elevi.  E primul an în această şcoală şi am fost uimită la început de cât de mică este sala de clasă, dar acum m-am obişnuit. Mi-ar plăcea ca elevii mei să aibă mai mult spaţiu de mişcare, să se poată juca în sala de clasă.         

Dimensiunea psihologică

Elementele centrale ale dimensiunii psihologice sunt reprezentate de cunoaşterea, respectarea şi exploatarea particularităţilor individuale ale elevilor. Ca substrat integrator factorul central este capacitatea de munca a elevilor în clasă, concept utilizat în toate studiile de psihologia muncii şi în studiile de randament profesional.  

Modul de concretizare structural-integrativă a capacităţii de muncă a elevilor în legătură directă cu managementul clasei de elevi se prezintă astfel: 

§         capacitatea de învăţare (exp.: "învăţarea normativă");

§         trăsăturile de personalitate (competente socio-relaţionale);       

Dimensiunea normativă

Specialiştii în sociologia clasei de elevi au observat că acest univers şcolar este o reflectare micro (în miniatură) a problematicii unei societăţi (... ansambluri de reguli care reglează desfăşurarea unei activităţi educaţionale).

Particularizând problematica normativă la specificul clasei de elevi, putem desprinde câteva concluzii privitoare la rolul constructiv al normelor în ceea ce priveşte organizarea internă a grupului, pe de o parte, şi în evaluarea externă a grupului (judecăţi de valoare cu privire la comportamentele integrate şi la comportamentele deviante - pozitiv şi negativ), pe de altă parte.

După aprecierile aceluiaşi autor, tipologia normativă cu relevanţă pentru clasa de elevi este următoarea:

a. Norme explicite: sunt normele prescriptive, cunoscute, clar exprimate;

b. Norme implicite: sunt normele ascunse, care se construiesc în cadrul grupului. Începând încă din primele momente ale vieţii de şcolar, copilul trebuie să respecte anumite reguli ale grupului din care face parte, reguli pe care le va respecta mai greu sau mai uşor. Elementul de care depinde echilibrul şi sănătatea grupului este modul în care cadrul didactic îndeplineşte rolul de manager al clasei de elevi.

Dimensiunea operaţională

Constatări investigaţionale interesante convertesc problematica teoretică a dimensiunii normative într-o dimensiune operaţională, practică. Exemplul elocvent îl reprezintă poziţia divergentă a culturii profesorale faţă de cultura elevilor. Aceştia din urmă dezvoltă în plan operaţional o serie de strategii de rezistenţă, "de supravieţuire" în clasă, cele mai importante fiind axate pe o idee valoroasă a sociologiei educaţiei.                                         

Pedeapsa şi recompensa sunt instrumentele tradiţionale de intervenţie pentru corectarea unui anumit comportament. Pedeapsa aplicată de un învăţător cald, implicat şi ataşat din punct de vedere socio-afectiv are efecte benefice imediate faţă de pedeapsa aplicată de un învăţător dur, distant. Pentru şcolarii mici recompensa este mai benefică. Am observat că oferindu-le mici recompense copiii devin mai motivaţi şi se implică mai mult în activităţi. Efectul produs de recompensă este mai durabil faţă de cel produs de pedeapsă. Astăzi am pedepsit un elev pentru un comportament greşit, dar peste 2 ore el a repetat acel comportament. Pedeapsa nu are întotdeauna efect benefic pentru şcolarii mici, mai eficientă fiind recompensa.

Dimensiunea inovatoare

Din perspectiva managementului clasei de elevi, dimensiunea inovatoare reprezintă o condiţie esenţială a optimizării interacţiunilor şi a microdeciziilor educaţionale în universul grupului. Independenţa atitudinală şi de intervenţie a cadrului didactic în situaţii de criză este dependentă de capacităţile inovatoare ale acestuia. Inovarea în planul relaţional al clasei de elevi nu este numai rezultatul presiunii forţelor sociale inovatoare ci şi presiunile elevilor care acţionează din interior.

În ceea ce priveşte deciziile inovatoare este de menţionat necesitatea păstrării şi a identificării unor spaţii pentru eventuale decizii secundare, suplimentare, în decursul fazei de intervenţie şi de execuţie, spre exemplu în cazul unei intervenţii corecţionale, pedeapsa, reacţia elevului la momentul respectiv poate determina o schimbare atitudinală a cadrului didactic.

BIBLIOGRAFIE

Romita B. Iucu, „Managementul clasei de elevi”, Polirom, Iaşi, 2006

Joiţa Elena, „Management şcolar”, Ed. Gh. Alexandru, Craiova, 1995