PROBLEMATICA RISCURILOR SPECIFICE ÎN EDUCAŢIA COPIILOR SUPRADOTAŢI

Prof. Popovici Diaconu Răzvan

Abstract

            Studiul realizat urmăreşte să evidenţieze riscurile generate de incapacitatea sistemelor educaţionale de a integra în mod corespunzător elevii cu potenţial aptitudinal înalt. Dezvoltarea unor sisteme psihopedagogice corespunzătoare este o condiţie de bază pentru susţinerea tinerilor caracterizaţi de aptitudini şi talente înalte.

Cuvinte cheie. supradotare, aptitudini înalte, creativitate, psihopedagogie.

Etimologia cuvântului “supradotat” derivă în literatura româna de specialitate prin preluarea şi adaptarea francezului “surdoue”. Într-o accepţiune extinsă, prin conceptul de “copil supradotat” înţelegem: superior dotat sau înzestrat, caracterizat de precocitate, excepţional înzestrat, capabil de performanţe înalte sau foarte înalte. Comportamentul intelectual superior presupune capacităţi de atură cognitivă superioare mediei şi, în acelaşi timp un grad înalt de creativitate, inovativitate caracterizat de elaborări conceptuale şi aplicate înalte în diverse domenii sau specializări. Copiii care sunt caracterizaţi de capacitate superioară intelectuală prezintă abilităţi şi trăsături de personalitate care evidenţiază un grad ridicat de afirmare pentru orice specializare sau domeniu,  sunt apţi din punct de vedere intelectual să facă performanţă şi excelenţă atât la nivel general cât şi individualizat.

 În prezent cercetarea ştiinţifică domenială nu a clarificat problematica nivelului sub aspec tul măsurării concrete a inteligenţei unui copil supradotat. Stabilirea coeficientului intelectual (QI) al unui copil supradotat este o chestiune relativă, interpretabilă şi nu oglindeşte în multe ipostaze individualizate realitatea capacităţilor intelectuale a copiilor din această categorie. Aceasta valoare diferă de la o cercetare ştiinţifică la alta, totuşi există o standardizare în literatura de specialitate, prin care se estimează nivelul iq pentru copii supradotaţi de minim 130. Există o certitudine, prin care se apreciază faptul că aceşti copii se situează peste media de inteligenţă a oamenilor normali.

 Vizualizarea supradotării unui copil se poate remarca, încă din perioada copilăriei, când viitorul adult manifestă calităţi de natură a-l diferenţia de restul copiilor de aceiaşi vârstă. În ipostaza identificării unui copil cu astfel de calităţi, un argument esenţial este relaţia şcoală-familie, conlucrarea dintre cele două entităţi este esenţială pentru a valorifica gradul ridicat de potenţialitate al tânărului. Creşterea şi educarea în familia de origine este esenţială pentru viitorul copilului. Existenţa unui mediu familial ostil, nonafectiv sau chiar conflictual reprezintă o problemă serioasă de natură a afecta viitorul copilului. Mediul familial reprezintă socializarea primară a oricărui om, iar acumularea de frustrare şi incertitudine este un vector de condamnare a copilului la riscuri majore de viitor. Pe de altă parte, şcoala trebuie să ofere perspectivă corespunzătoare pentru copii din această categorie. Întrebarea care intervine este în ce măsură educaţia alternativă, specială poate forma şi dezvolta calităţile necesare, potenţiale ale copilului supradotat?

Principala problemă care intervine în cazul copiilor supradotaţi este lipsa de înţelegere din partea celorlalţi. A ieşi în evidenţă în raport cu marea masă nu este un lucru tocmai comod. În mediul educaţional intervine o selecţie care va diferenţia copiii în funcţie de potenţialul lor native şi dobândit. Supradotaţii reprezintă un grup care poate fi caracterizat de elitism, desigur în raport cu restul elevilor, principalul risc, din această perspectivă, la nivel individual sau de grup este gradul ridicat de inadaptabilitate creat. Inadaptarea înseamnă izolare, şi incapacitate de a  socializa în mod corespunzător.

Inadaptarea nu este singurul risc sau efect generat de dotarea intelectuală înaltă. Copii cu aptitudini intelectuale înalte sunt predispuşi la riscuri multiple, principala cauză este legată de incapacitatea societăţii prin sistemele şi subsistemele sale de a genera orientarea corespunzătoare a acestor copii. Programele de natură curriculară sunt adaptate copilului sau elevului de nivel mediu, iar cadrele didactice sunt pregătite să acorde educaţia corespunzătoare în parametrii ceruţi de sistem. În aceste condiţii, copii pot fi afectaţi de incapacitatea de a realiza sau de a-şi fortifica educaţional potenţialul de care dispun. Deşi, la acest moment există acte normative care reglementează susţinerea copiilor talentaţi şi supradotaţi, beneficiile de care aceştia se pot bucura pentru o educaţie adecvată sunt limitate, de condiţiile specifice unităţilor de învăţământ şi lipsei cadrelor didactice care să înţeleagă şi transpună în activitatea de predare la nivelul cerut de educaţia copiilor supradotaţi. Care sunt riscurile evoluţiei unui copil supradotat în condiţiile sistemului naţional de învăţământ?

Mai întâi, analizăm componenta armonie şi echilibru psihic. Existenţa unui decalaj evident între copii normali şi copii cu potenţial superior generează o lipsă de sincronizare pe plan afectiv şi cognitiv, ale cărei urmări nu vor întârzia să apară. Astfel de probleme sunt de natură psihologică, iar efectul principal este scăderea randamentului sau crearea unei stări de neconcordanţă psihologică, reflectabilă prin anxietate.

În al doilea rând, vorbim despre afectarea capacităţii de socializare, de interacţiune cu ceilalţi. Blocajele socioemoţionale predispun individul la izolare sau marginalizare. Sunt cunoscute cazurile din sistemul şcolar de învăţământ unde s-au produs inclusiv conflicte între elevi, datorită unor diferenţe vizibile, inclusiv sub aspect intelectual. Neconcordanţa dintre relaţiile specifice acestei vârste crează un potenţial  de risc vizibil pentru evoluţia viitoare a copilului. În acest sens preferinţele diferite ale copiilor din categoria supradotaţi permit manifestarea unor potenţiale stări conflictuale faţă de elevi de aceeaşi vârstă.

În al treilea rând, evidenţiem irosirea individuală a potenţialului existent. Întelegem prin irosire, incapacitatea şcolii şi, într-un cadru mai extins a societăţii de a integra în mod corespunzător elevii din categoria supradotaţilor. Cel mai grav aspect al acestei situaţii este pierderea definitivă a potenţialităţii aptitudinal înalte a elevilor supradotaţi.

În al patrulea rând, în mod corelativ analizăm problematica subrealizării şcolare. Este inadmisibil ca un elev care se bucură de o capacitate şi stare de spirit de acest nivel să fie în situaţia de a nu putea promova sarcini şcolare, unele dintre acestea banale. Riscul eşecului este prezent în aceste condiţii, iar nesemnalizarea apariţiei unor situaţii complexe care pot afecta elevul cu potenţial înalt este vizibilă. Paradoxal, intervine aşa numita depresie a succesului care defineşte incapacitatea de a suporta un eventual eşec sau de a depăsi o încercare de viaţă de acest gen. Deprecierea valorică ne arată că un elev supradotat care nu a depăşit o ipotetică încercare şcolară sau de viaţă dificilă este un candidat la irosirea valorică, inclusiv pentru tot riscul vieţii.

În al cincilea rând, trebuie să analizăm riscul de neidentificare a copilului cu potenţial superior. Principalele categorii sociale de copii vizaţi de acest risc sunt cei care aparţin minorităţilor naţionale sau provin dintr-o cultură diferită. Studiile şi cercetările internaţionale susţin cu argumente temeinice concepţia potrivit căreia există un potenţial de copii supradotaţi, având un nivel de 1-5 % din totalul populaţiei în toate mediile sociale. Această opinie este remarcabilă din perspectiva interesului socioeducaţional pentru formarea corespunzătoare a acestei categorii de copii.

În concluzie, susţinem concepţia şi orientarea de interes social pentru copiii cu dotare aptitudinală înaltă, recunoaşterea şi suţinerea acestei categorii de tineri devine necesară în condiţiile dezvoltării societăţii informaţionale, a cunoaşterii. Am trecut în cel de-al treilea val al evoluţiei umanităţii. Societăţile contemporane se disting prin dezvoltare tehnologică avansată, iar utilitatea investiţiei în resursa umană caracterizată de potenţial superior este o condiţie a evoluţiei în lumea contemporană. Pentru a evita irosirea unor talente reale şi potenţiale avem în vedere utilizarea unor strategii educaţionale axate pe metode curriculare corespunzătoare pentru împlinirea valorică individuală şi socială a copiilor caracterizaţi de dotare aptitudinală înaltă.

 BIBLIOGRAFIE CONSULTATĂ

Carmen Creţu(1997) Psihopedagogia succesului, Editura Polirom, Iaşi.

Carmen Creţu (1998)  Curriculum diferenţiat şi personalizat. Editura Polirom.

Irina Holdevici (2008), Ameliorarea performantelor individuale prin tehnici de psihoterapi,.Editura All, Bucureşti.

Nicolae Mitrofan (2005)  Laurenţiu Mitrofan, Testarea psihologică. Inteligenţa şi aptitudinile, Editura Polirom, Iaşi.