PROCESUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT ŞI SISTEMUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT

Înv. Dobraniş Gabriela,

Şcoala Gimnazială Ungureni, Bacău

Procesul de învăţământ este considerat cea mai înaltă formă de organizare şi desfăşurare a educaţiei, determinate de prezenţa educatorului ca persoană investită de societate şi pregătită în mod special pentru conducerea acestuia. Acesta se desfăşoară în cadrul diverselor unităţi ale sistemului de învăţământ având particularităţi specifice de la o unitate instituţională la alta, punându-şi astfel amprenta asupra funcţionalităţii procesului de învăţământ.

Procesul de învăţământ reprezintă deci exercitarea funcţiilor esenţiale - predare, învăţare şi evaluare - concretizate în strategii, metode, procedee, forme de organizare a elevilor.

Cuvinte cheie: educaţie, educator, predare, învăţare, evaluare, strategii, metode, procedee.

Procesul de învăţământ este un ansamblu de acţiuni exercitate în mod conştient şi sistematic de către educatori asupra educaţilor într-un cadru instituţional organizat, în vederea formării personalităţii acestora în concordanţă cu cerinţele idealului educaţional.

Această definiţie are un caracter general şi abstract. Concretizând principalele ei elemente, putem vorbi de procesul de învăţământ din grădiniţă, din şcoală şi din universitate … Indiferent, însă, de aceste ipostaze, procesul de învăţământ este considerat cea mai înaltă formă de organizare şi desfăşurare a educaţiei, determinate de prezenţa educatorului ca persoană investită de societate şi pregătită în mod special pentru conducerea acestui proces.

Conţinutul pedagogic al procesului de învăţământ rezultă tocmai din organizarea şi desfăşurarea sa ca urmare a unei succesiuni de fapte, fenomene şi transformări, toate având un substrat şi o fundamentare psihopedagogică, urmărind, în cele din urmă, imprimarea unei direcţii ascendente în dezvoltarea personalităţii umane. Între acţiune, ca proprietate internă a procesului de învăţământ, şi produsul sau, formarea personalităţii, se stabileşte o relaţie de concordanţă, impusă de folosirea şi aplicarea unor norme şi legităţi psihopedagogice. Cel care se ocupă cu cunoaşterea acestor norme şi legităţi, asigurând în acelaşi timp materializarea lor, este educatorul. Prin aceasta se exprimă rolul său conducător în procesul de învăţământ. Cunoscând şi înţelegând imperativele idealului educaţional şi obiectivele acţiunii educative, precum şi legităţile procesului de învăţământ, el realizează conducerea adecvată a acestui proces.

Cunoaşterea se exprimă, pe de o parte, prin concretizarea cerinţelor sociale prezente şi de perspectivă în acţiunea pedagogică, iar pe de altă parte prin organizarea acestei acţiuni în conformitate cu logica sa pedagogică. Se realizează în acest fel optimizarea procesului de învăţământ, condiţie  sine qua non a existenţei sale.

Pentru prevenirea unor confuzii vom încerca să delimităm cele două noţiuni.

Prima dintre ele, procesul de învăţământ, se referă la realizarea propriu-zisă a educaţiei, la aspectele psihopedagogice pe care le incumbă predarea şi asilimilarea cunoştinţelor. Procesul de învăţământ se desfăşoară în cadrul diverselor unităţi ale sistemului de învăţământ având particularităţi specifice de la o unitate instituţională la alta, punându-şi astfel amprenta asupra funcţionalităţii procesului de învăţământ.

Procesul de învăţământ reprezintă deci exercitarea funcţiilor esenţiale- predare, învăţare şi evaluare - concretizate în strategii, metode, procedee, forme de organizare a elevilor.

Produsul vizează rezultatele oferite de şcoală societăţii: promoţiile de absolvenţi, “ieşirile” sau “fluxul de ieşiri” din sistem.

În raport cu procesul de învăţământ, celelalte componente sunt considerate drept factori, condiţii, cauze ce favorizează activităţile de predare - învăţare - evaluare, influenţându-le calitatea şi efectele. 

Cealaltă noţiune, sistemul de învăţământ, se referă la organizarea instituţională ca un subsistem instituţional în sistemul global al societăţii. El este considerat şi integrat în structura generală a societăţii, având multiple interrelaţii cu aceasta.

Ca organism instituţional, învăţământul nu poate fi considerat ca având doar o structură  internă, rezultat al interacţiunilor dintre componenetele sale, el este supus, în acelaşi timp ca unitate a unor instituţii exterioare. Sistemul de învăţământ ne apare astfel ca unitate a unor instituţii ce funcţionează independent şi în interacţiune urmărind realizarea unor obiective educative.

Interdependenţa dintre procesul de învăţământ şi sistemul de învăţământ se concretizează  în “fluxul de ieşire” comun pentru ambele şi exprimat în nivelul de instrucţie şi educaţie al celor supuşi acestui proces.

BIBLIOGRAFIE:

           1. Cucoş C., Pedagogie, Editura Polirom, 1996

           2. Nicola I., Procesul de învăţământ în Tratat de pedagogie şcolară, E.D.P., Bucureşti, 1996