PROFESORUL, UN PYGMALION FĂURITOR DE MINȚI

Profesor Marincaș Marinela Adriana,

Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan”

Motto: „Un profesor este asemeni unei lumânări. El se mistuie pe sine pentru a lumina calea altora.” (Mustafa Kemal Ataturk)

Rezumat

Meseria de dascăl înseamnă ardere continuă, an de an, pentru ca la început de septembrie să redevii mentorul, dascălul, călăuza unei noi generații. Între tristeți și bucurii, între aprecieri și repudieri sau ignorări dureroase, între planificări, consilii, inspecții, reforme, schimbări de programe și manuale, perfecționări, serbări de sfârșit de an - se consumă vieți și se scriu destine. Unii strălucesc prin orgolii profesionale și reușite notorii, alții trec anonimi, discreți, dar la fel de eficienți, și toți... rămân dascălii care iau elevulul de mână și îl conduc prin marea poveste a cunoașterii și a formării. Pentru ei se cuvine mereu un gând de prețuire, de omagiu. Tinerii de azi au nevoie de acei oameni care să descopere comorile ascunse în sufletele lor şi să le scoată la suprafaţă. Apoi să le folosească pentru binele tuturor şi al ţării lor. Profesia aceasta cere învăţare permanentă, având mereu în minte cuvintele lui Nicolae Iorga: „Un secol de trăieşti, un secol învaţă, dar nu mereu în aceeaşi clasă“. A fi un dascăl bun înseamnă să nu uiţi că ai fost cândva tânăr. Trebuie să ştii să treci diplomatic peste micile greşeli ale celor ce învaţă, să te bucuri împreună cu ei de succesele lor, să-i încurajezi continuu dându-le mereu aripi spre viitor. Trebuie să ştii să aprinzi în sufletul fiecărui învăţăcel şi bucuria cunoaşterii, dar şi bucuria creaţiei!

Cuvinte-cheie

(mentor, Pygmalion, vocație, comori ascunse, bucuria cunoaşterii, profesiune, metode, muncă de Sisif, sprijin, tact, dascăl, relație profesor-elev-familie)

În spatele fiecărui om, bogat sau sărac, celebru sau nu ... se află întotdeauna un dascăl, un mentor înzestrat cu meritul de a fi luminat calea atâtor suflete rătăcite. A fi sau a nu fi profesor?... Aceasta este întrebarea care curge firesc în mințile filologilor de azi și de mâine. Da, o condiție sine qua non a meseriei de dascăl o constituie vocația, căci profesorul este un Pygmalion care făurește cu talent, sufletele și mințiile adulților de mâine. Tocmai din această rațiune, el nu are voie să greșească și nu-și permite irosirea unui timp care nu se mai întoarce. A fi profesor înseamnă un risc asumat. Să-i înveți pe alții cum să învețe este o operă care implică răbdare, multe ore de studiu, emoție și apoi surâs. Mai mult decât atât, rezultatul muncii unui profesor, nu se poate măsura cantitativ și calitativ, imediat. Consider că un profesor  e acela care cunoaşte bine vremurile în care trăieşte, care percepe cu fineţe realitatea vieţii, unde nucleul este făptura gingaşă şi misterioasă, elevul.

Meseria de dascăl înseamnă ardere continuă, an de an, pentru ca la început de septembrie să redevii mentorul, dascălul, călăuza unei noi generații. Între tristeți și bucurii, între aprecieri și repudieri sau ignorări dureroase, între planificări, consilii, inspecții, reforme, schimbări de programe și manuale, perfecționări, serbări de sfârșit de an - se consumă vieți și se scriu destine. Unii strălucesc prin orgolii profesionale și reușite notorii, alții trec anonimi, discreți, dar la fel de eficienți, și toți... rămân dascălii care iau elevulul de mână și îl conduc prin marea poveste a cunoașterii și a formării. Pentru ei se cuvine mereu un gând de prețuire, de omagiu. Tinerii de azi au nevoie de acei oameni care să descopere comorile ascunse în sufletele lor şi să le scoată la suprafaţă. Apoi să le folosească pentru binele tuturor şi al ţării lor. Profesia aceasta cere învăţare permanentă, având mereu în minte cuvintele lui Nicolae Iorga: „Un secol de trăieşti, un secol învaţă, dar nu mereu în aceeaşi clasă“. A fi un dascăl bun înseamnă să nu uiţi că ai fost cândva tânăr. Trebuie să ştii să treci diplomatic peste micile greşeli ale celor ce învaţă, să te bucuri împreună cu ei de succesele lor, să-i încurajezi continuu dându-le mereu aripi spre viitor. Trebuie să ştii să aprinzi în sufletul fiecărui învăţăcel şi bucuria cunoaşterii, dar şi bucuria creaţiei!

Pentru a-şi îndeplini rolul, cadrul didactic trebuie să fie permanent în mijlocul elevilor, să constituie pentru fiecare dintre ei o personalitate dinamică, entuziasmată. În viziunea lui J. H. Pestalozzi educaţia trebuie să ajute natura umană să se dezvolte respectând particularităţile individuale. Rolul educaţiei este de a stimula impulsul de afirmare, adică de a activa dezvoltarea, de a face ca ,,ochiul să vrea să vadă, urechea să vrea să audă, piciorul să vrea să meargă, iar mâna să apuce...La fel inima vrea să creadă şi să iubească, spiritul vrea să gândească”. Profesorul este cel care descoperă metode şi procedee eficace în formarea fiecărui copil în parte. Calitatea educaţiei oferite de unitatea de învăţământ depinde de prestaţia peedagogică a cadrelor didactice, de atitudinea lor faţă de schimbare, de calitatea metodelor interactive şi procedeelor didactice practicate. În condiţiile actuale, educaţia de calitate rămâne în totalitate pe seama cadrelor didactice.

Învăţăm, învățăm, îvățăm, și niciodată nu vom şti tot! Talentul de dascal ne permite să le insuflăm copiilor dorinţa de a şti, curajul de a spune ce gândesc, puterea de a gândi drept, de a nu judeca pe nimeni şi puterea de a schimba în bine lumea din jurul lor. Talentul de a fi dascăl ne ajută să gestionăm situaţiile critice, să îndrumăm cu dăruire copiii către excelenţă și, cel mai important, către viață, căci lumea nu aparține celor modești, ci celor care cred în forțele lor.

Profesorul este alcătuit sufletește din iubire, altruism, tinerețe, curiozitate, bucurie, atribute fără de care meseria lui ar fi anodină. Rostul lui este o muncă de Sisif, căci joacă zi de zi rolul vieții, fără cortină, fără sufleur, fără aplauze, în tentativa de a-și apropia noi, și noi actori. Mai mult decât schimbul de informaţie şi circuitul de afecţiune, create inevitabil între profesor și elevi, învăţam zi de zi, pe nesimţite, unii de la alţii.

Vocația de profesor nu se părăseşte odată cu lăsarea serii, ea fiind aspră şi plăcută, umilă şi mândră, exigentă şi liberă, o meserie în care mediocritatea nu e permisă, o meserie care epuizează şi înviorează, dificilă şi plină de farmec deopotrivă. Puţine profesiuni cer atât de multă competenţă, dăruire şi umanism, precum cea de educator, pentru că doar în cateva se lucrează cu un material atât de preţios, de complicat şi de sensibil precum omul în devenire. Ancorat în prezent, întrezărind viitorul şi sondând dimensiunile posibile ale personalităţii, educatorul instruieşte, educă, indeamnă, dirijează, cultivă, corectează, perfecţionează şi evaluează neîncetat procesul formării şi desăvarşirii calităţilor necesare omului de maine.

Profesorului i se impune astăzi să coboare de pe înaltul piedestal al catedrei, în rândul elevilor săi, să cunoască fiecare fibră a personalității lor și să descopere în ei dorința de a ști. Fără doar și poate, misiunea profesorului nu este deloc ușoară, el fiind responsabil de edificarea viitorului umanității, dar roadele pe care le culege și ni le daruiește mai târziu, sunt deosebite: oamenii. Prin felul sau de a fi sau de a nu fi, prin compor­tamente și atitudini, profesorul apropie ori îndepărtează copiii: motivează, pedepsește, povățuiește, blamea­ză, încurajează, demotivează etc.

Prin dăruirea cu care își exercită atribuțiile, prin cunoștințele și competențele sale, prin modul în care structurează în ansamblu intervenția educativă, profesorul, influentează hotărâtor elevul, sub toate aspectele personalității sale.

În calitatea de profesor de literatură, cred că meseria pe care o practic cu drag, este o continuă provocare, un exerciţiu spiritual fără de care n-aș avea sentimentul întregirii fiinţei. Mă refer la lumea pe care o facem să respire prin literatură, când timpul este suspendat, la inteligenţa copiilor, la Idei. În ciuda a ceea ce se crede despre tinerii de astăzi, ei sunt mereu sensibili faţă de nou şi faţă de valori, talentaţi, cu multe curiozități ontologice.

Dacă putem să vedem în elevi, egalii noștri, să nu-i tratăm ca fiind inferiori, dacă putem să ne bucurăm de inocenţa, de spontaneitatea lor, de încântarea lor de a descoperi valori frumoase, atunci meseria de profesor e o şansă de a rămâne mereu tânăr, căci ceea ce facem pentru noi, piere odată cu noi, însă ceea ce facem pentru alții și pentru lumea întreagă, rămâne și este etern. Fiți implicați! Modelați în continuare vieți! Priviți, dincolo de chipuri! Îndrumați elevii spre aflarea seminției cunoașterii, și peste toate acestea, fiți oameni cu toată ființa voastră! Fiți...nemuritori! A trăi într-o lume, fără a fi conștienți de rosturile ei, e ca și cum a-i rătăci într-o bibliotecă, fără a atinge nicio carte...

Bibliografie

1. Allport,G., Structura și dezvoltarea personalității, EDP, București,1984

2. Zlate, M., Fundamentele psihologiei, Editura XXI, București, 1994

3. Verza, E., Șchiopu, U., Psihologia vârstelor, EDP , București, 1995.