RAPORTUL DINTRE EVALUARE, PREDARE ȘI ÎNVĂȚARE

Profesor: Vasilache Paraschiva

Școala Gimnazială „ Șt. O. Iosif ” Tecuci

Rezumat: Evalurea școlară reprezintă o componentă foarte importantă a activității didactice. Profesorul, elevul sau părintele elevului pot ,,cântări” bagajul de cunoștințe asimilat de elev prin prisma rezultatelor obținute după evaluare. Formele de evaluare și corectitudinea ei sunt aspecte importante de care trebuie să ținem cont.

Cuvinte cheie: evaluare, educație, predare, învățare.

Evaluarea școlară se raportează la celelalte activități didactice: predarea și învățarea, este parte componentă a procesului intructiv-educativ. Înțelegerea, ca sistem al procesului educativ, implică surprinderea interdeterminărilor dintre predare-evaluare și învățare-evaluare. Abordând procesul de învățământ ca unitate a unor mecanisme intercorelate de predare-învățare-evaluare, I.T Radu, comentând ideile lui De Landsheere, F. Hotyat, A. Bonboir, R. Ausubel, susține că ,,predarea-învățarea manifestă tendința de a se modela între ele și după maniera în care se realizează evaluarea rezultatelor școlare" și de aici concluzia de ordin practic ,,pentru ameliorarea stilurilor de învățământ promovate de profesor, efectele pe care acțiunile de evaluare le induc asupra celorlalte componente prezintă o importanță covărșitoare.

Educația ca instrucție, adică un proces complex, are două laturi complementare: predarea ca activitate a profesorului de transmitere a cunoștințelor și învățarea ca activitate a elevului prin care acesta asimilează cunoștințe și-și formează deprinderi.

Deși relativ bine delimitată de predare, evaluarea se dovedește a fi mai apropiată de educație și instrucție decât de organizare și conducere sau eventual de alte forme de activitate socială a profesorului. Se poate astfel sublinia că evaluarea este un însoțitor cvasipermanent al predării și învățării.

Definirea evaluării ca o activitate didactică distinctă, utilă în anumite limite, devine abstractă și deficitară atunci când ne propunem să surprindem legătura dintre predare și evaluare.

Deși ne aflăm într-o perioadă de rapidă expansiune a modalităților de învățare la distanță (învățarea asistată de calculator, cu ajutorul televiziunii, într-un sistem internet etc.), se subliniază importanța legăturții directe, nemijlocite dintre profesor și elev, inclusiv a conexiunilor informaționale dintre predare și învățare. Evaluarea ca activitate didactică s-a dovedit a fi utilă pentru a diminua relativa opoziție dintre predare și învățare.

Se conturează, în acest context, două aspecte esențiale ale evaluării ca activitate didactică:

a) Se referă nemijlocit la comunicare, receptarea cunoștințelor, formare a deprinderilor etc.

b) Surprinde, în mod deosebit, aspectele de reglare sau modul de funcționare sistemic al instrucției și, în general, al procesului intructiv-educativ.

Rolul principal al evaluării este acela de a stimula învățarea și de a asigura o calitate sporită predării. În strânsa legătura cu funcția stimulativă se distinge și funcția de diagnoză a evaluării: pentru a ameliora activitatea de predare-învățare, trebuie mai întâi să se identifice "punctele critice", "aspectele neizbutite", blocajele și elementele puțin productive prezente în actul adițional.

În evaluarea școlară profesorul nu este simplu spectator (persoană care ascultându-l, îl asistă pe elev) ci și arbitru și factor de decizie (îl poate întrerupe și hotărăște asupra valorii activității elevului).

Noile tehnici de evaluare obiective limitează activitatea elevului doar la alegerea unor răspunsuri în timp ce în evaluarea tradițională elevul este invitat să "sesizeze problema", "să identifice aspecte noi", "să aplice", "să rezolve", "să identifice" etc. I.T Radu avansează chiar opinia că "tendința de utilizare - în scopul evaluării performanțelor școlare ale elevilor, a probelor alcătuite preponderent, din întrebări cu răspunsuri închise, la alegere sau cu răspunsuri scurte chiar monosilabic, simulată - poate chiar generată - de intenția de a se realiza corectarea mai rapidă și aprecierea mai exactă a acestora, necesită o reevaluare".

Nu credem să existe profesor și cu atât mai mult specialist în evaluarea care să nu recunoască superioritatea evaluării continue vizavi de aceea realizată prin sondaj. Din păcate evaluarea continuă necesită foarte mult timp și nu se poate realiza la un anumit nivel calitativ, decât în cadrul învățământului individual.

Activitatea evaluativă, mai ales atunci când se află în expansiune, solicită tot mai multă corectitudine și principialitate, generează o logică a corectitudinii salutară nu numai pentru elevi ci și pentru profesori.

Părinții au dreptul de a cunoaște nivelul de pregătire al elevilor, capacitatea, performanțele, șansele lor de afirmare, după cum societatea, factorii de conducere din învățământ, prin inspecții și sondaje, au datoria de a controla calitatea procesului de învățământ pentru a deschide canale de comunicare valorică și integrare școlară și în viață.

Numai printr-o selecție obiectivă, riguroasă, se poate asigura ridicarea nivelului de competență, capacitatea de competivitate, obținerea performanțelor, deși în acest domeniu pedagogia, teoria evaluării și docimologia trebuie să colaboreze îndeaproape cu sociologia și managementul.

Bibliografie:

Ion T. Radu, Evaluarea randamentului școlar,în ,,Curs de pedagogie,, Univ. din București,

1988

Ion T. Radu, „ Teorie și practică în evaluarea eficienței învățământului”, București, E.D.P.,1981