REŢEA ŞCOLARĂ

Ca “parte a sistemului  de educaţie”, sistemul  de învăţământ cuprinde “reţeaua organizaţiilor şcolare” determinată în plan pedagogic şi juridic, în contextul unor “servicii publice” dorite a fi deschise  şi receptive permanent la nou în vederea realizării cu maximă eficienţă a activităţii de bază a procesului de învăţământ, şi anume instruirea.

Reţeaua şcolară este principalul factor care ţine de organizarea sistemului de învăţământ care are o influenţă hotărâtoare asupra formării şi distribuirii cererii de studii pe instituţii de învăţământ, determinând şi alte aspecte privind cererea de studii cum sunt: gradul de acoperire, structura demografică şi economică a populaţiei şcolare. Reţeaua şcolară se constituie şi trebuie analizată în trei planuri:

1. Reţeaua în profil teritorial care determină cererea de studii prin gradul de accesibilitate teritorială  a instituţiilor de învăţământ. Pentru multe instituţii de învăţământ, plasarea în teritoriu este esenţială pentru numărul şi calitatea elevilor pe care îi poate atrage. Distribuirea în teritoriu a unităţilor de învăţământ este o soluţie de atenuare a efectelor limitative ale factorilor economici, prin reducerea costurilor de şcolarizare. În condiţii de criză economică, dar şi în virtutea altor motivaţii, apropierea de domiciliu este factorul determinant al opţiunii populaţiei pentru o anumită instituţie de învăţământ.

2. Reţeaua pe trepte (niveluri) de învăţământ este factor important  mai ales în ceea ce priveşte menţinerea volumului de cererii globale  de studii diminuarea pierderilor ce pot să apară în trecerea de la o treaptă la alta de învăţământ.

In mod normal, reţeaua unităţilor de învăţământ care şcolarizează pe diferite niveluri ar trebui să fie coerentă, reciproc compatibilă. Aceasta ar însemna ca numărul elevilor şcolarizaţi pe o anumită treaptă de învăţământ să corespundă capacităţii   reţelei şcolare care şcolarizează pe treapta imediat superioară de învăţământ. În sens invers, capacitatea de cuprindere a unităţilor şcolare de pe o anumită treaptă de învăţământ ar trebui sa corespundă numărului de elevi şcolarizaţi pe treptele inferioare de învăţământ. Orice diferenţă conduce fie la incapacitatea sistemului de învăţământ de a asigura continuarea şcolarizării pentru un număr de absolvenţii pe care el însuşi i-a produs, fie la neutilizarea totală sau parţială a capacităţii de şcolarizare, ambele situaţii având semnificaţia unor pierderi generate de dezarticularea reţelei şcolare.

           În plan  real, reţeaua şcolară pe trepte de învăţământ se intersectează cu reţeaua în profil teritorial, cu factorii demografici, cu factorii economici, generând situaţii diverse: multe şcoli generale, puţine şcoli primare sau invers; multe universităţi, puţine licee sau invers. Este cert că studierea reţelei şcolare este o condiţie absolut necesară pentru prognoza corectă a cererii de studii potenţiale pentru toate instituţiile de învăţământ care şcolarizează absolvenţi ai unor trepte de învăţământ anterioare. În interiorul sistemului de învăţământ, cererea de studii se constituie în cea mai mare parte în contextul interdependenţelor dintre reţelele şcolare ale diferitelor trepte de învăţământ, aşa încât cel puţin sub aspect cantitativ, evoluţia cererii de studii poate fi destul de bine aproximată studiind reţeaua şcolară care pregăteşte absolvenţii / candidaţi la intrarea în instituţia de învăţământ.

3. Reţeaua şcolară pe profile şi specializări determină cererea de studii în specializări.

In ceea ce priveşte modul de distribuire a cererii globale pe instituţii de învăţământ în funcţie de profilul (specializarea) în care acestea şcolarizează. Este evident că această reţea se constituie la nivelul învăţământului postobligatoriu (liceal, profesional, universitar şi postuniversitar) şi mai puţin în învăţământul gimnazial, unde se înregistrează totuşi o tendinţă de profilare favorizată în prezent şi de sistemul disciplinelor opţionale. Întrucât reţeaua şcolară pe profile şi specializări intră deja în relaţie directă cu interesele şcolare şi profesionale ale elevilor, cu scopurile urmărite de ei, cererea de studii reprezintă, pentru această reţea, un factor mult mai dinamic şi cu o acţiune relativ independentă faţă de posibilităţile de control şi dirijare ale instituţiei şi chiar ale sistemului de învăţământ. Desigur că reţeaua globală şi nomenclatorul profilelor şi specializărilor, ca şi cifrele de şcolarizare, sunt în bună măsură stabilite la nivel de sistem, existând deci posibilităţi de control şi dirijare a cererii de studii. Aceasta nu înseamnă însă că cererea de studii încetează de a mai fi activă sau că ar putea fi subordonată total unei anumite strategii macrosistemice, dimpotrivă, cererea de studii tinde să se impună cu atât mai multă forţă cu cât diferenţele dintre configuraţia ei „naturală” şi structura sistemului de învăţământ sunt mai mari.

Sistemul de învăţământ include astfel ansamblul instituţiilor specializate (reţeaua organizaţiilor şcolare) în proiectarea şi realizarea, prin intermediul unor conţinuturi şi metodologii adecvate, a funcţiilor definitorii ale educaţiei. Aceste instituţii pot fi grupate, în raport cu tipul de educaţie practicat, în trei categorii distincte:

-          instituţii specializate în educaţia formală (grădiniţe, şcoli generale, şcoli profesionale, licee, colegii universitare, facultăţi şi unităţi de instruire permanentă, de reciclare şi perfecţionare);

-          instituţii specializate în educaţia non-formală (cercuri ştiinţifice, cluburi ale elevilor şi studenţilor, tabere, centre de formare profesională);

-          organisme instituţionale ale comunităţii educative locale (familia / comunitatea părinţilor, agenţi economici, culturali);

Reţeaua   şcolilor  profesionale   şi   de  ucenici  este  organizată de Ministerul Educaţiei  şi Cercetării prin consultarea instituţiilor interesate de pregătirea forţei de muncă şi  cuprinde   domeniile:  mine   şi  petrol,  energie  electrică şi electrotehnică, metalurgie şi construcţii  de  maşini, chimie  industrială,  construcţii şi materiale  de construcţii, industria  lemnului,  transporturi  şi  telecomunicaţii,  industrie  alimentară, industrie  uşoară, poligrafie, gospodărirea apelor, agricultură şi silvicultură, comerţ, alimentaţie publică, industrie mică, prestări de servicii.  Formarea se face în peste 300 de meserii. Instruirea practică se desfăşoară – în primii ani – în atelierele-şcoală care funcţionează în unităţile de învăţământ, cu concursul, eventual, al unei întreprinderi direct  interesate  în  pregătirea  elevilor,  iar  în  ultimii  ani,  consacraţi  specializării  şi calificării, direct în unităţi economice, cu îndeplinirea de sarcini concrete de muncă.