ROLUL ADOLESCENTULUI ÎN SOCIETATE

Prof. Teodorescu Lacramioara

Liceul Teoretic D. Zamfirescu Odobeşti, Jud. Vrancea

Fiecare adolescent este un caz concret, distinct şi trebuie tratat ca atare. El are maniera sa proprie de a creşte şi de a se dezvolta şi nu poate fi cu adevărat ajutat să-şi depăşească dificultăţile personale decât dacă se ajunge la cunoaşterea modului său individual de a evolua. În această perioadă un rol important îl are sentimentul de auto-stimă, aspiraţiile sale, convingerea că va putea accede fără piedici la rolurile de prestigiu din societate. Din cauza lipsei acestor convingeri apar personalităţi morale distorsionate, labile aflate în conflict latent cu normele şi valorile societăţii.

Adolescenţa este o etapã de dezvoltare psihosocialã mai puţin tulbure decât cea anterioarã, tânãrul orientându-se pe de o parte spre problemele lumii sociale exterioare, iar de cealaltã parte realizeazã o incursiune în propriul psihic, pentru a-şi forma o imagine a sinelui.

Adolescentul este copilul-adult ce cautã senzaţii şi emoţii puternice. El încearcã sã depãşeascã limitele pe care adulţii le impun, adeseori tocmai din dorinţa de a nu se supune lor, cãci ideea e sã trãieşti cât mai diferit şi mai presus de ceilalţi. Experienţa proprie este dovada ceea mai puternicã şi mai convingãtoare, care ţine loc de întrebãrile fãrã rãspuns la care adulţii, în general, nu se sinchisesc sã caute soluţii.

Pãrinţii se dovedesc de multe ori a fi fãrã rãbdare şi refuzã sã-i asculte şi ce-i mai important sã-i înţeleagã.

Simpatia şi admiraţia capãtã forme şi trãsãturi asemãnãtoarea cu ale dragostei, sentiment foarte stimulator pentru adolescenţi, cãci el presupune dãruire, apropiere şi împãrtãşire a dorinţelor, visurilor. Prietenii adevãraţi sunt condiţia necesarã “împlinirii” unui adolescent.

Viciile cum sunt drogurile sau bãutura, huliganismul şi dezordinea, sunt “principii” de bazã în astfel de grupuri. Începutul este pus pretextual pe seama curiozitãţii. Pasul urmãtor este dependenţa.

La început, nevoia de independenţã îi face pe tineri sã se îndepãrteze de familie şi sã devinã foarte ataşaţi de prieteni. Aceastã atitudine duce de multe ori la conflicte între părinţi şi copii, precum şi la un comportament provocator şi sfidator al adolescentului. Pãrinţii şi familia însã trebuie sã rãmânã în continuare un sprijin emoţional şi un refugiu pentru copil. Mai târziu, adolescentul se maturizezã şi relaţiile cu familia redevin strânse şi, de data aceasta, capãtã o trãsãturã de maturitate.

Omul a fost creat pentru a convieţui într-o comunitate, alãturi de alţi oameni şi în acest scop el este indiscutabil legat şi afectat de relaţiile ce se stabilesc între cei deopotrivã cu el. Socieatea în care acesta îşi desfãşoarã activitatea îi oferã sau mai bine zis trebuie sã-i ofere cadrul propice de manifestare a personalitãţii cât şi aprecierea muncii pe care o face, bineînţeles, într-un scop benefic.

Lumea în care trãim este importantã nu numai în ideea cã este spaţiul în care vieţuim, ea trebuie sã exprime dorinţa noastrã de a progresa şi de a urca pe scara umanitãţii. Cei ce vor asigura mai departe continuitatea efortului şi a gîndirii umane sunt adolescenţii de azi, oamenii de mâine.

Relaţiile cu cei din jurul lor sunt în mare parte rezultate ale educaţiei însuşite în copilãrie şi nu depind foarte mult, aşa cum se crede, de calitatea de adolescent. Este drept cã tinerii sunt impulsivi şi uşor influenţabili, dar valoarea lor constã în puterea de a diferenţia binele de rãu şi de a se corecta atunci când au greşit; acest lucru este posibil doar în contextul unei bune educaţii morale insuflate de familie.

Este foarte bine ştiut faptul ca relaţia părinte-copil poate fi considerată cea mai importantă dintre relaţiile care se pot forma, în general, între oameni. Pe lânga faptul că este o legătură definitivă şi indestructibilă,ea ar trebui sa fie şi cea mai strânsă şi puternică legatură posibilă între oameni.

Nimic pe lumea aceasta nu se compară cu o relaţie reuşită şi plină de înţelegere, respect şi iubire, aşa cum este relaţia dintre părinţi şi copiii lor.

Dar pentru ca această relaţie să fie reuşită, este nevoie de mult efort şi răbdare depuse de copii, dar şi de părinţii lor. Este foarte important ca fiecare dintre ei să conştientizeze şi, de asemenea, să înţeleagă poziţia în care se află şi care sunt condiţiile ce trebuie îndeplinite şi limitele ce nu trebuie depăşite.

Este drept cã tinerii sunt impulsivi şi uşor influenţabili, dar valoarea lor constã în puterea de a diferenţia binele de rãu şi de a se corecta atunci când au greşit; acest lucru este posibil doar în contextul unei bune educaţii morale insuflate de familie.

Pãrinţii se dovedesc de multe ori a fi fãrã rãbdare şi refuzã sã-i asculte, şi, ce-i mai important, sã-i înţeleagã. Frica de a comunica cu cei cãrora le datoreazã viaţa poate fi în egalã mãsurã atribuitã şi tinerilor. La prima confruntare de opinii, legãturile cu familia tind sã se rãceascã şi să se distanţeze, ca mai târziu sã dea frâu liber unor emoţii şi dorinţe faţã de nişte oameni mai mult sau mai puţin interesaţi sã valorifice frustrarea lor.

Ca adolescent este foarte important să te menţii pe o linie dreaptă, adică să ai grijă să menţii controlul comportamentului sub imperiul atâtor tentaţii sau să ştii sa spui NU influenţelor negative ale anturajului, să nu faci greşeli ce depăşesc anumite limite şi care ţi-ar putea provoca mari probleme. Aici intervine părintele, care trebuie sa fie suportul constant al adolescentului şi care va veghea menţinerea, modelarea comportamentului copilului său. Nu este vorba de un control continuu, sufocant şi stresant, ci mai degrabă de o supraveghere din umbră, de o anumită grijă, multă răbdare şi muncă de convingere asupra a ceea ar fi bine sa facă sau cum să se facă sau cum să se comporte un copil. Adolescentul are nevoie de încredere în el însuşi, de încrederea părinţilor în resursele sale şi, mai ales, de afecţiunea şi dragostea lor.

Părintele are foarte multe griji, responsabilităţi, diverse probleme, şi, de aceea, este bine ca într-o familie fiecare membru să facă efortul de a păstra un anumit echilibru, linişte, şi să arate înţelegere şi respect faţă de ceilalţi membri ai familiei sale, mai ales faţă de părinţi.

Adolescenta este perioada cand se fac cele mai multe prietenii. Adesea prietenii sunt aleşi întâmplător. Relaţiile cu aceştia sunt intense şi profunde. Simpatia şi admiraţia capãtã forme şi trãsãturi asemãnãtoare cu ale dragostei, sentiment foarte stimulator pentru adolescenţi, cãci el presupune dãruire, apropiere şi împãrtãşire a dorinţelor, visurilor. Prietenii adevãraţi sunt condiţia necesarã “împlinirii” unui adolescent. Scopul lor e sã-şi împãrtãşeascã unul altuia experienţele şi sã gãseascã un echilibru permanent în cel în care are încredere şi speranţă cã va gãsi rãspunsul la întrebãrile ce-l frãmântã.

Adolescentul începe să se detaşeze treptat de mediul familial spre grupul de prieteni, însă în acelaşi timp, el caută acel mediu familial, acele repere, care-i vor permite să devină adult, modelându-şi conduita în funcţie de modelele parentale; este copil şi adult în acelaşi timp … şi trăieşte aceasta contradicţie, nu e deloc uşor ... Adolescentul învaţă zilnic în anumite feluri de la diferite persoane.

Comunicarea dintre părinţi şi adolescent este o condiţie foarte importantă a relaţionarii şi a formării personalităţii.

Adolescenţa, deşi este o perioadã tulbure şi plinã de frãmântãri, reprezintã vârsta inteligenţei nonconformiste, a marii sinceritãţi. Imaginaţia, puterea de creatie şi perspicacitatea ating forme maxime. Idealurile de viaţă şi pregãtirea profesionalã încep sã capete contur şi dispar în mod evident pasiunile vechi din copilãrie, şi, de ce nu, chiar interesul pentru şcoalã.

Problema orientãrii profesionale se pune diferit în funcţie de capacitãţile intelectuale ale tânãrului şi de dorinţa profilãrii pe un anumit domeniu de activitate.

Din punct de vedere psihologic. adolescentul traversează mai multe etape ale indentificării personalităţii şi comportamentului.

Prin cristalizarea vieţii interioare şi a constiinţei proprii identităţi, prin tendinţe de interiorizare şi introspecţie, analiza şi autoanaliza, prin instalarea conştiinţei maturizării şi a aspiraţiilor de a fi adult, prin dorinţa de a fi independent şi autonom, adolescentul işi formează personalitatea devenind un individ responsabil cu capacităţi de autocontrol şi stăpânire de sine.

Odatã cu perioada adolescenţei se terminã şi prima mare etapã a vieţii omului, etapã de creştere şi de formare a personalitãţii şi conduitei. O etapã de mare sensibilitate moralã, o perioadã de romantism şi spontaneietate, de poezie. Frãmântãri, iluzii, nelinişti ... adolescenţi …

Bibliografie

Banciu D., Rădulescu S., Evoluţii ale delincvenţei juvenile în România. Cercetare şi prevenire socială, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2002

Banciu D.,Rădulescu S.,Voicu M., Adolescenţii şi familia (Socializare morală şi integrare socială), Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1987

Rădulescu S. – Sociologia problemelor sociale ale vârstelor, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1993