ROLUL EDUCAȚIEI ESTETICE ÎN FORMAREA PERSONALITĂȚII ELEVILOR

Prof. înv. primar Doina Dumitru

Şcoala Gimnazială Fitioneşti

Educația estetică, ca latură a educației, îndeplinește multiple funcții educative, exercitând o acțiune multilaterală asupra dezvoltării personalității, urmărind dezvoltarea capacității de percepere și înțelegere corectă a frumosului din realitate, formarea conștiinței estetice, a gustului și simțului estetic, înțelegerea necesității și oferirea posibilității de a participa la crearea frumosului în artă și în viață. Efectele pozitive ale educației estetice vizează calitatea procesului de socializare a copiilor, dezvoltarea competențelor din sfera socio-morală, dezvoltarea intelectuală, afectivă, motivațională, volitivă și creativă, organizarea plăcută și eficientă a timpului liber prin stimularea inițiativelor în practicarea artelor. Educația estetică este aceea care îl determină să realizeze un echilibru între forțele imaginației și cele ale acțiunii, între vis și realitate, între aspirațiile eu-lui și acceptarea realității, între îndatoririle față de sine și cele fața de semeni. Schimbările apărute în lumea contemporană, progresele în domeniul ştiinţei, tehnicii şi artei, urbanizarea şi industrializarea accentuată, informatizarea au influenţat în mare măsură şi esteticul, care a pătruns în toate domeniile vieţii şi activităţii umane. Este foarte important ca existenţa umană în toate determinările ei ar trebui să se conducă şi după legile frumosului, ale armoniei, într-un cuvânt după legile esteticului.

Educația estetică presupune sensibilitate și efort modelator dar și competență organizatorică și metodologică. Formele ei de realizare sunt foarte variate, cuprinzând activitatea instructiv-educativă prevăzută în programele școlare dar și activitățile extracurriculare care urmăresc formarea conduitelor civilizate, întemeiate pe valorile esteticii integrative, de stimulare a energiilor creatoare, concomitent cu pregătirea elevilor pentru a respinge urâtul.

Educația estetică este componenta educației care urmărește pregătirea sistematică a individului în vederea perceperii, trăirii, interpretării și înfăptuirii frumosului din natură, societate și artă, conducând astfel la  educarea multilaterală prin frumos. Educația  estetică vizează, așadar, formarea capacității de receptare și de apreciere a frumosului, valorificarea esteticului în propria viață, formarea capacității de crea esteticul și de stabilire a propriei identități culturale precum și integrarea în umanitate.

Capacitatea de receptare a frumosului se bazează pe particularitățile native, pe fondul cărora se formează simțul și gustul estetic, la care se adaugă orientarea în cultura estetică. Această acțiune constă în îmbogățirea culturii generale cu cunoștințe, sub formă de reprezentări, noțiuni, teorii din sfera artei. Cultivarea estetică presupune și contactul direct și sistematic cu esteticul, realizat printr-un exercițiu de receptare, desfășurat sub îndrumarea unei persoane avizate. Așadar, receptarea esteticului este accesibilă oricui, chiar și celui care nu va crea niciodată, dar sunt necesare pregătirea și sprijinul sistematic.

Spre deosebire de capacitatea de receptare, competența da a aprecia frumosul se formează mai greu decât cea de întrucât implică însușirea criteriilor  de apreciere și unificarea acestora cu simțul și gustul estetic în judecată estetică, dar este accesibilă tuturor oamenilor, indiferent dacă vor deveni sau nu creatori. Este importantă însușirea criteriilor de apreciere pertinente, pentru a realiza o apreciere corectă.

Atitudinea estetică, concretizată prin conservarea și valorificarea esteticului în propria viață, este dependentă de formarea capacității de receptare și apreciere a esteticului. Pe lângă simț, gust estetic, stăpânirea temeinică a criteriilor de apreciere, este necesară și o experiență estetică remarcabilă.

Nivelul cel mai înalt al aptitudinii estetice îl constituie creația, care îmbracă două forme: creația prin comunicare (ce a interpretării creatoare, în care se înscrie arta recitatorilor, actorilor, regizorilor, dirijorilor, cântăreților, instrumentiștilor) și creația originară, specifică scriitorilor, compozitorilor, plasticienilor, arhitecților, creatorilor de folclor. La acest nivel, este necesară înclinația nativă sau predispoziția.

Este bineștiut faptul că fiecare popor sau etnie, pe lângă realizările sau tehnice, deține realizări remarcabile în domeniul estetic: pictură, muzică, artă miniaturală etc., acestea reprezintă identitatea culturală a acelui popor între alte culturi. Nu în ultimul rând, educația estetică face posibilă comunicarea între civilizații, etnii, popoare, generații diferite, așadar, integrarea culturală a individului în umanitate.

În învățământul primar, educația estetica se realizează prin intermediul tuturor disciplinelor școlare, dar contribuția acestora este inegală. Ea depinde de specificul și conținutul obiectului de învățământ, precum și de disponibilitatea profesorului de a valorifica frumosul din orice conținut predat. Educația artistico-plastică, literatura și muzica sunt disciplinele care oferă cele mai multe posibilități de a forma competențele de receptare și  apreciere a esteticului, a aptitudinilor de creație.

Educației artistico-plastice îi revine rolul de a îndruma copilul în vederea dezvoltării capacității de a comunica, stimularea gândirii autonome și a potențialului creativ, al intuiției și al imaginației. Se știe că noțiunile teoretice însușite, precum și deprinderile de activitate independentă practică sunt fixate prin imagini artistice. Acestea pot fi regăsite în mijloacele de învățământ folosite la oră: albume de artă, reproduceri după opere de artă, planșe demonstrative, dar cel mai puternic impact al elevului cu opera de artă se realizează nemijlocit prin vizite la expoziții și muzee de artă. La vârsta şcolară sunt specifice fantezia, exprimarea liberă, producţiile originale, imaginaţia bogată exprimată în mod deosebit prin expresii plastice, prin modelaj sau prin desen. Toate aceste activităţi artistico-plastice sunt îndrăgite şi preferate de copii în diferite momente ale procesului instructiv-educativ, le oferă posibilitatea de a-şi exprima liber şi nestingherit potenţialul creator de care dispun într-o măsură mai mare sau mai mică.

Limbajul artelor plastice are un rol social foarte important, influențând personalitatea umană. La majoritatea oamenilor gândirea artistică și cea rațională se împletesc într-o formă echilibrată, însă la unii poate predomină gândirea concret intuitivă. Emoțiile și sentimentele, ca reacții față de fenomenele care le provoacă, pot trezi în fiecare om sensibilitatea estetică, ducând la aprecieri fie pozitive, fie negative.

Educația literară urmărește cunoașterea, prețuirea, înfăptuirea esteticului din arta cuvântului, înfrumusețarea vorbirii și exprimării scrise. Este bineștiut faptul că într-o operă literară se îmbină armonios valorile estetice cu cele etice. Copilul de vârstă școlară mică preferă basmele deoarece acestea vine în întâmpinarea setei de cunoaștere a copilului prin ficțiune, pe de o parte, pe de altă parte, în basm se înfruntă binele cu răul, iar faptul că binele învinge răul îi aduce satisfacție. Ghicitorile sunt foarte îndrăgite de copii, stârnind interesul acestora, datorită ingeniozității cu care sunt alcătuite. Elevii pot fi conduşi să sesizeze valorile artistice ale textului, prin procedee didactice corespunzătoare. Utilizând diferite diverse procedee și metode menite să dezvolte gândirea critică, se pot forma competențe de valorificare a mijloacelor artistice: personificări, epitete, comparații, metafore, imagini vizuale, auditive, olfactive, dinamice etc. Este necesară îndrumarea elevilor spre lecturile specifice vârstei, menite să contribuie la dezvoltarea vocabularului, la formarea capacității de exprimare corectă, expresivă și coerentă.

Muzica, cea mai profundă și complexă dintre arte, reprezintă exprimarea ideilor și sentimentelor prin mijlocirea sunetelor muzicale, contribuind la dezvoltarea unor sentimente estetice care sprijină dezvoltarea intelectuală a copiilor. Muzica însoțește omul pe tot parcursul vieții, ne încântă, ne bucură sau ne întristează, ne conduce în lumea ideilor, ne ajută să înțelegem gânduri și evenimente, ne mobilizează forțele pentru a ne autodepăși. Însă, nu toți oamenii care ascultă muzica o înțeleg. Nu toată lumea „știe” să ascute muzica întrucât există deosebiri individuale de sensibilitate, de preferințe, dar și lipsa de ambianță muzicală și de educație muzicală din timpul copilăriei. Desigur, și mai târziu se poate ajunge la cunoașterea și înțelegerea muzicii. Dar, cu cât educația muzicală se face mai de timpuriu, cu atât rezultatele sunt mai bogate, influențând mai puternic dezvoltarea armonioasă a copilului. Prin urmare, este important ca educația muzicală să se înceapă de la vârsta preșcolară.

Cântecele, jocurile cu cântec, jocurile muzicale, audițiile sunt mijloacele de bază ale educației muzicale la vârsta școlară mică. Prin cântec, joc cu cântec, audiții muzicale, copiii se familiarizează cu primele noțiuni despre muzică; sunt invitați să asculte muzică, în mod special  muzică vocală și li se trezește dorința de a cânta ei înșiși. Plecându-se de la premisa că nu există copii afoni ci copii insuficient educați, este necesară acordarea unei atenții deosebite cultivării vocii copiilor, dezvoltării auzului lor muzical, dezvoltării simțului lor ritmic, melodic și dinamic. Orizontul artistic al copiilor se dezvoltă mult prin dezvăluirea conținutului de idei și a formelor de expresie artistică a pieselor muzicale audiate. Copiii dobândesc astfel, capacități care stau la baza gustului pentru frumos, a înțelegerii și aprecierii frumosului.

Educaţia estetică are o puternică influenţă asupra dezvoltării personalității  prin trăirile afective în fața operelor artistice, în contemplarea peisajelor naturii, în observarea a tot ce este corect şi frumos, în comportarea şi activitatea celor din jur. Totodată asigură condiţii propice pentru stimularea şi promovarea creativităţii în toate domeniile de activitate, inclusiv în munca de învăţare.

Bibliografie:

• Moise, C., Cosma, T., Reconstrucție pedagogică, Editura ANKAROM, Iași, 1996;
• Rafailă, E., Educarea creativităţii la vârsta preşcolară, Editura Aramis, Bucureşti, 2002.
• Văideanu, George,  Cultura estetică şcolară, E.D.P., Bucureşti, 1997;