ROLUL EDUCAȚIEI ÎN DEZVOLTAREA PERSONALITĂȚII

Prof. Nadia Breazu

Colegiul Tehnic Motru

Cuvinte cheie: educabilitate, ineism, ambientalism, interacţionism, repere psiho-genetice

Rezumat. Numai omul poate învăţa. Puterea educaţiei nu este strict limitată de graniţele memoriei genetice ale speciei. Chiar dacă nu se pot sfida aceste graniţe în practica efectivă a instruirii şi educării, educaţia deschide calea spre depăşirea acestora, într-o dimensiune care nu are limite: cea a valorilor, în care personalitatea îşi poate spori dimensiunile.

În ce masură educaţia poate să modifice natura umană?

Educabilitatea reprezintă capacitatea specifică psihicului uman de a se modela structural şi informaţional sub influenţa agenţilor sociali şi educaţionali. Sub influenţa acestor factori, omul se modelează, transformându-se treptat în fiinţă umană, cu personalitate, care se caracterizează prin limbaj, gândire, intenţionalitate, afectivitate superioară şi voinţă. Deosebirea esenţială dintre dezvoltarea omului şi a animalului a fost observată în cazul a 52 de copii lupi care au fost descoperiţi în diverse locuri pe glob şi care au trăit numai în mediu natural-animal. Astfel, lipsindu-le condiţiile mediului socio-educaţional au rămas la situaţia de hominis, nereuşind să obţină nici o trasătură specific umană. De asemenea, este cunoscut cazul a două fetiţe descoperite în padurea tropicală, în stare animalică şi crescute apoi într-un orfelinat care nu au reuşit să mai capete trăsături specific omeneşti. Aceste exemple demonstraeză ca omul se modelează ca fiinţă umană , ca personalitate, numai în condiţiile socializării şi educaţiei.

Totuşi, ereditatea are şi ea o importanţă hotărâtoare. Psihologul american Kellog a creat condiţii egale de viaţă pentru fiul său, Donald, şi pentru un cimpanzeu constatând că puiul de cimpanzeu a devenit astfel doar o maimuţă semidresată.

Educabilitatea reprezintă disponibilitatea specific umană de a fi receptiv la influenţa organizată şi de a realiza pe această cale achiziţii şi evoluţii care se concretizează în structuri şi substructuri de personalitate, în manifestări de comportament.

De-a lungul timpului, în privinţa educabilităţii au apărut trei puncte de vedere diferite:

Educaţia poate modifica personalitatea umană hotărâtor. Socrate şi Platon vedeau în educaţie: „Arta răsucirii omului către strălucirea orbitoare a Ideii”. Aristotel credea în puterea deprinderilor. Renaşterea afirmă cu vigoare credinţa în educaţie ( Erasmus). Teorii moderne despre educaţie: J. A Comenius susţine puterea educaţiei, J. Locke credea ca nouă din zece oameni sunt ceea ce sunt: buni sau răi, folositori sau nefolositori, datorită educaţiei, Leibnitz: „educaţia învinge totul”, iluminiştii: deosebirile dintre oameni sunt dobândite, nu moştenite, Kant credea că omul ajunge om numai prin educaţie, J.F. Herbart îşi începea prelegerile cu : „principiul fundamental al pedagogiei este plasticitatea copilului”.

Sceptici în problema educabilităţii. J.J. Rousseau susţinea că un copil este bun de la natură şi civilizaţia îl face să se schimbe. Goethe:”nu ne-am născut egali”. John Eccles consideră că în fiecare om există un nucleu de unicitate care nu poate fi schimbat.

Ultimele cercetări de genetică moleculară realizate de Thompson şi Plomin apreciază că o pondere de 50% revine geneticii în structurarea aptitudinilor cognitive ale omului.

Realiştii ( interacţioniştii) consideră că educaţia este operatorul specific care leagă între ele elementele genetice şi de educaţie.

Pentru Freud şi Piaget constituirea proceselor mentale este văzută ca un proces cu dublă determinare: cunoaşterile structurale printr-o programare ereditară, cunoaşterile dobândite prin educaţie.

Există trei teorii importante în problema educatibilităţii:

1. Teoria care susţine importanţa structurilor înnăscute-ineism

2. Teoria care pune preţ pe factorii de mediu, distingând patru structuri ambientale:

• Microsistemul, adică relaţiile persoanei cu mediul restrâns

• Mezosistemul- relaţiile dintre anturajele persoanei în şcoală, familie, grup de prieteni

• Exosistemul- structuri sociale majore mass- media şi reţele sociale

• Macrosistemul –modele instituţionalizate ale culturii, sistemului economic şi politic Dintre elementele de mediu au importanţă: relaţiile interumane, comunicarea şi simbolurile comunicării, modelele altor persoane, a persoanelor semnificative.

1. Teoria dublei determinări pune accentul pe interacţiunile dintre ereditate şi mediu, sub controlul educaţiei.

   Bibliografie:

1. Ioan Bontaş, Pedagogie. Tratat, Editura Bic All, Timişoara, 2001

2. Ioan Jinga, Manual de pedagogie, Editura Bic All, Timişoara, 2006

3. Constantin Cucoş, Pedagogie, Editura Polirom, Bucureşti, 2006