ROLUL FACTORILOR EDUCATIVI IN

PREVENIREA ŞI COMBATEREA VIOLENŢEI ÎN ŞCOALĂ ŞI FAMILIE

Profesor învățămînt primar PRISECARU VIOLETA

Şcoala Gimnazială “Ion Ghica” Tortoman, jud. Constanţa

Complexitatea fenomenului de violenţă ne determină să vorbim nu doar despre violenţa în şcoala, ci despre violenţă în general, dat fiind faptul că între acestea există o legatură de determinare. Pe de o parte, de cele mai multe ori, copilul ia primul contact cu violenţa în sânul familiei sale extinzând apoi comportamentele violente şi asupra altor persoane din mediul extra-familial (grup de prieteni, gradinită, apoi şcoală) pe de alta parte comportamentele violente învăţate în mediul familia (de multe ori pe fondul neglijării copilului) se răsfrâng asupra membrilor familiei.

Pentru a putea preintâmpina şi dezarma un comportament violent, trebuie mai intâi să clarificăm şi să inţelegem conceptul de violenţă, să aflăm cauzele acesteia şi în final să fie concepute măsurile de combatere şi prevenire. Spre deosebire de agresivitate care reprezintă potenţialitatea ce permite dirijarea acţiunii şi ţine de gândire şi analiză, fiind intrinsecă, violenţa este acţiunea în sine, dezorganizarea brutală a personalităţii sau colectivităţii şi afectează atât individul cât şi mediul în care acesta se manifestă. Violenţa nu este ereditară, dar este contagioasă...

În apariţia şi manifestarea violenţei sunt implicaţi diverşi factori ca: familia, grupul de prieteni, şcoala, televizorul, calculatorul, ziarele etc., factori care pot împiedica manifestarea actelor de violenţă în momentul în care sunt foarte bine controlaţi şi în momentul în care între aceştia exista o relaţie de colaborare, în vederea controlării şi stopării violenţei.

Rolul deosebit de important în prevenirea şi combaterea violenţei îi revine familiei, aceasta fiind primul mediu în care se stabileşte un anumit climat psihoemoţional cu tipuri expresive de comunicare şi acţiune în interior şi în relaţiile cu mediul. Familia constituie atât un mediu natural biologic, cât şi socio-cultural, economic. Ea asigură satisfacerea unei game largi de trebuinţe şi aspiraţii (nevoi şi aşteptari ale membrilor săi).

Şcoala este a doua familie a copilului, este cea care îi receptează pe copii, fiind următorul mediu în care copilul îşi va desfăşura activitatea. Aici este şi locul unde comportamentele violente sunt mult mai repede descoperite, copilul fiind supus unor cerinţe şi reguli specifice mediului educaţional, cu care de multe ori se întamplă să intre în conflict.Totuşi reuşita în şcoală depinde şi de familie, aceasta din urmă fiind cel mai important partener în educaţia copilului. Familia este cea care cunoaşte copilul cel mai bine fiind şi cea care influenţează şi modelează personalitatea acestuia în ansamblu. Familia este cea care poate da detalii despre comportamentul copilului acasă, pe stradă, în diverse alte locuri, despre modul în care copilul îşi petrece timpul liber, despre anturajul copilului.

În familiile violente ,stabilitatea şi regularitatea vieţii e întreruptă de evenimente violente şi nu există o preocupare specială pentru a procura copilului experienţele de care are nevoie, în acord cu vârsta şi particularităţile ei. Responsabilităţile acordate copiilor depăşesc de regulă capacităţile lor, devenind abuzuri. Întrebată asupra dorinţei ei de a avea copii atunci când va fi mare, o fetiţă provenind dintr-un cuplu violent,răspunde : “da, vreau să am copii pentru că vreau să mă îngrijească şi pe mine cineva, că am obosit tot având grijă de părinţii mei…“ .

Putem astfel să concluzionăm că rezolvarea problemei violenţei nu se poate realiza decât prin efortul comun al tuturor factorilor implicaţi in educaţie, dintre care cei mai importanţi sunt familia şi şcoala. Parteneriatul şcoală-familie are în acest context un rol foarte important. Colaborarea acestora poate porni de la simple discuţii, şedinţe, lectorate, serbări,lecţii deschise până la vizite la domiciliul copiilor moment în care se realizează o cunoaştere mai amanunţită a mediului de viaţă, dar se poate realiza şi prin implicarea părinţilor în diverse acţiuni ale şcolii (vizite la diverse instituţii,acţiuni caritabile ,proiecte ca “Prietenul adevărat”, “Copilăria “, concursuri etc.).

Atâta timp cât cei doi factori educativi importanţi, şcoala şi familia se vor orienta spre acelaşi obiectiv, vor avea acelaşi deziderat, acela de a preveni şi combate violenţa atât în şcoală cât şi în familie, cu siguranţă ,acţiunea celorlalţi factori implicaţi în educaţie va fi nulă în ceea ce priveşte comportamentul violent.

Biliografie:

1.Revista invăţămantul preşcolar,nr.1-2/2004, Bucureşti 2004

2. Laurenţiu Şoitu, Cornel Hăvârneanu, „Agresivitatea în şcoală” – Iaşi, Institutul European, 2001