ROLUL FAMILIEI ÎN RELAŢIA ŞCOALĂ-COMUNITATE

Înv. Marc Aurica,

Şcoala Gimnazială Câmpeni, jud. Alba

 Educaţia este o acţiune la care îşi dau concursul şcoala, familia, întreaga societate. Colaborarea între toţi factorii educaţionali, dar mai ales între şcoală şi familie, este deosebit de importantă, deoarece aceşti doi factori reprezintă adevăraţii piloni ai educaţiei. În familie, copilul găseşte modele de comportament pe care, de obicei, le imită, deci se pun bazele unor deprinderi şi obişnuinţe elementare de comportare morală.

Deci este evident faptul că numai printr-o strânsă colaborare, fluentă şi susţinută între şcoală şi familie, cele două medii pot face eficient procesul de educare a fiinţei umane în devenire. Important este ca cei doi factori să vizeze un scop comun pentru ceea ce fac, urmărind acelaşi deziderat: formarea acelui tip de personalitate potrivit cu lumea modernă.

            Educaţia este o acţiune la care îşi dau concursul şcoala, familia, întreaga societate. Colaborarea între toţi factorii educaţionali, dar mai ales între şcoală şi familie, este deosebit de importantă, deoarece aceşti doi factori reprezintă adevăraţii piloni ai educaţiei. În familie, copilul găseşte modele de comportament pe care, de obicei, le imită, deci se pun bazele unor deprinderi şi obişnuinţe elementare de comportare morală.

            Şcoala este organizaţia socială special creată pentru educarea tinerei generaţii. În mediul şcolar, educaţia şi instrucţia se împletesc armonios, într-o formă optimă, în mod gradat, conform unor standarde şi finalităţi propuse.

            Deci este evident faptul că numai printr-o strânsă colaborare, fluentă şi susţinută între şcoală şi familie, cele două medii pot face eficient procesul de educare a fiinţei umane în devenire. Important este ca cei doi factori să vizeze un scop comun pentru ceea ce fac, urmărind acelaşi deziderat: formarea acelui tip de personalitate potrivit cu lumea modernă.

            Pentru ca elevul să se bucure de performanţe superioare pe toate planurile este nevoie de o punte de comunicare, o conexiune reală între cei doi factori. Încă din primele zile, şcoala trebuie să găsească modalităţile cele mai potrivite pentru atragerea părinţilor de partea ei, pentru ai face să conştientizeze rolul deosebit pe care îl au în educaţia copilului şi că doar colaborând şi comunicând vor duce la îndeplinire obiectivele comune propuse.  Am vorbit întotdeauna deschis cu părinţii despre modul în care ei îşi pot ajuta copiii în diferite ocazii şi momente, chiar şi la învăţarea lecţiiloe şi în controlul temelor de casă. Am considerat că ei trebuie să cunoască şi dacă copilul lor are o atitudine corectă faţă de învăţătoare şi celelalte cadre didactice, faţă de colegii de clasă şi din şcoală, dacă se comportă civilizat pe stradă sau în alte locuri, pentru ca părinţii să ştie cum şi unde pot să ajute în prevenirea şi corectarea unor comportamente necorespunzătoare, căci „a-ţi învăţa copiii să facă binele înseamnă a le lăsa moştenirea cea mai preţioasă”-Mantegazza.

            Pentru ca relaţia dintre şcoală şi familie să fie cât mai strânsă, deschisă şi cu bune roade, i-am implicat pe părinţi ori de câte ori s-a ivit ocazia în diverse activităţi ca cele de consiliere şi orientare a elevilor, le-am cerut părerea în organizarea unor activităţi extraşcolare, au fost organizate concursuri la care au participat şi părinţii sau chiar bunicii, au fost implicaţi în realizarea decorului şi a costumaţiilor pentru diferite spectacole artistice şi de carnaval, au asistat la multe spectacole ale copiilor lor, ocazie cu care au văzut modul de manifestare al acestora, trăirile emoţionale, comportamentul şi atitudinea în colectiv.

            Alte forme de colaborare ale şcolii şi implicit a mea ca şi cadru didactic cu familiile elevilor au fost vizitele la domiciliul elevilor, adunările şi şedinţele cu părinţii, uneori  împreună cu elevii, lecţiile susţinute în faţa părinţilor, prin care se produce o vie interacţiune a acestora cu activitatea de educare şi autoeducare. Am susţinut lectorate pentru părinţi, la care au fost invitaţi şi unii specialişti din domeniul psihopedagogiei sau reprezentanţi ai unor instituţii din oraş cu care şcoala colaborează prin diferite programe de parteneriat (poliţia, spitalul, biblioteca orăşenească, primăria, biserica etc.). La aceste întâlniri au fost discutate teme referitoare la rolul familiei în educaţia şcolarului ca: „Relaţia copii-părinţi”, „Programul zilnic al elevului”, „Cum învăţăm?”, „Cum pot fi un bun părinte?”, „Influenţa televizorului şi calculatorului asupra personalităţii copilului”, „ Să am întotdeauna o carte alături!”. An de an am derulat parteneriate şcoală-familie, ca de altfel şi anul acesta şcolar, având propuse următoarele activităţi: “Să ne cunoaştem copii!”, “Ce nu ne place la copilul nostru”, “Ne pregătim de serbare”, “Familia şi copilul”, “Drepturile copilului”, “De ziua copiilor”, “Cum reacţionăm când ne supără copilul?”

            Factorii de modelare a personalităţii umane trebuie să interacţioneze ca un tot unitar, ca un sistem bine închegat, pentru atingerea ţelului comun: educarea copilului. Pentru acest lucru este nevoie de un schimb permanent de informaţii, de completare şi valorificare a influenţei dirijate spre unicul învăţăcel.  Nu uităm niciodată că a educa este mai greu decât a instrui. Tocmai în acest sens este nevoie de colaborare între familie, şcoală şi comunitate.

Bibliografie:

            Revista “Învăţământul primar”, nr. 2-4, Editura Miniped, Bucureşti, 2002

            Ioan, Dacian Dorin Dolean, “Meseria de părinte”, Editura Aramis, Bucureşti, 2009