ROLUL FAMILIEI MODERNE ÎN EDUCAȚIE

Prof. înv.primar Abaza Maria

Școala Gimnazială Nr.1 Tîrgu Ocna, județul Bacău

            Familia este primul mediu în care copilul se dezvoltă, de unde acesta împrumută obiceiuri și deprinderi de  viață. Familia modernă  alunecă pe o pantă înșelătoare, punând în sarcina școlii tot ce ține de educația elevului, neasumându-și o eventuală evoluție negativă a acestuia. La rândul ei, școală trebuie să consilieze în orice moment părintele, mai ales atunci când se ivește o situație conflictuală. Astfel, se creează o strânsă relație între cei doi factori, școală-familie, a căror colaborare nu poate avea decât efecte benefice în formarea și dezvoltarea personalității copilului.

            Dezvoltarea personalității unui individ este un fenomen complex în care acesta își însușește condiții, reguli ce guvernează relațiile interumane, având ca substrat un mediu social dinamic. Familia este prima structură ce lasă amprente adânci în formarea și educarea individului, părinții având rolul unor educatori.

            Familia este „grupul de persoane între care există drepturi și obligații care își au originea în acte juridice precum căsătoria, înfierea, rudenia sau în raporturi asimilate relațiilor de familie” (E.Stănciulescu, Sociologia familiei, 1997). Acest mediu este primul care are sarcini educaționale asupra individului. Aici se formeaza primele deprinderi de viață ale copilului, se receptează primele informații. Tot aici se transmit primele norme, convingeri și comportamente și se dezvoltă spiritul de afirmare, dorința de participare la viața socială și alte componente majore ale personalității.

            Familia modernă se implică în alt mod în educația copilului decât familia tradițională, tocmai pentru că între cele două structuri sunt diferențe majore, iar acest fapt se reflectă în diferitele tipuri de educație primite de copii la un moment dat. Principala schimbare din zilele noastre se referă la deținătorul autorității în familie. Dacă în trecut discutam despre o superioritate paternă, unde femeia se subordona în totalitate bărbatului, între timp lucrurile au devenit puțin încețoșate, întrucât, nu numai că nu se mai poate vorbi despre autoritatea bărbatului, ci putem spune că există o egalizare între sexe, rolurile fiind împărțite în mod egal.  O altă caracteristică a familiei moderne este aceea că sunt doriți copii puțini, dar cât mai bine îngrijiți și cu o educație aleasă, spre deosebire de generațiile anterioare când se mergea pe principiul a cât mai mulți copii care să ducă mai departe numele și tradiția familiei.

            În concepția modernă privind educația elevilor se încearcă o delimitare foarte clară între îndatoririle părintești și rolul școlii în formarea și dezvoltarea personalității. Instituția de învățământ se ocupă exclusiv de însușirea cunoștințelor, a deprinderilor și priceperilor de către copil, în timp ce, familia se preocupă doar de starea materială a acestuia, pe primul plan fiind gadget-urile de ultimă generație pe care elevii le observă la colegi și evident și le doresc. Astfel se creează un triunghi de beneficiari - familia, copilul, școala – dintre care elevul este cel care suportă consecințele educative venite de la ceilalți doi factori. Pentru clarificarea acestor efecte și ghidarea lor către un rezultat finit optim, ar trebui să existe o relație foarte strânsă între școală și familie.

            Fiind un cadru instituționalizat, în care își desfășoară activitatea cadre cu studii psihopedagogice, școala este cea care trebuie să orienteze familia în direcții cât mai potrivite în demersul educativ. Astfel, instituția de învățământ are efect direct asupra întregii familii, prin acțiuni comune desfășurate la inițiativa cadrelor didactice, dar si indirect prin activitatea formală cu elevii care merg acasă și aplică cunoștințele învățate.

            Este recomandată și chiar obligatorie colaborarea școală – familie, deoarece părinții sunt beneficiarii indirecți ai educației copilului. Ei sunt cei care se confruntă cu probleme comportamentale, situații inedite și manifestări conflictuale ale personalității în formare. Experiența școlii poate ajuta la problemele care se ivesc și poate facilita găsirea unor soluții imediate. Există însă numeroase cazuri în care responsabilitatea devenirii copilului este transferată de către părinți școlii. Ei devin spectatori indiferenți sau chiar reclamanți ai unei evoluții nesatisfăcătoare a copilului lor. Indiferența, sau neasumarea răspunderii privind rolul de educator din partea părintelui, atrage după sine neputința sistemului educațional în realizarea misiunii sale.

            Educația se bazează pe valorificarea optimă a potențialului uman. Este un proces continuu care se deruleaza pe tot parcursul vieții, însă etapa cea mai importantă este perioada școlară. O mândrie de moment a părintelui, o greșeală din partea cadrului didactic, pot avea repercursiuni groaznice asupra dezvoltării personalității copilului, produsul final fiind un inadaptat al societății.

            În cele mai multe situații conflictuale, comunicare eficientă școală – familie poate rezolva imediat problema.  Între activitățile educațional - formative ale educatorilor/profesorilor și cele ale consilierilor educaționali nu există diferențe semnificative. Ambele au drept obiectiv formarea personalității umane. Cu cât profesorul cunoaște mai bine familiile copiilor cu atât mai eficient va fi parteneriatul cu ele. Și invers, cu cât părinții vor cunoaște mai bine programul educațional, cu atât va fi mai coerentă influența ambilor factori educaționali și a ambelor medii educaționale.

BIBLIOGRAFIE:

Gabriel Stan, Strategii de consiliere educațională a părinților, Editura Casei Corpului Didactic, Bacău, 2014

Stănciulescu, E., Sociologia familiei, Editura Polirom, Iași, 1997

Florea, N.-A., Surlea, C.-F. Școala și consilierea părinților, Editura Arves, Iași, 2006