ROLUL MODERNIZATOR AL NAŢIUNII

Profesor Petcu Camelia

Liceul Tehnologic Măneciu, Judeţul Prahova

Herder era de părere că adevăratele culturi se nasc nu pentru a se îneca în oceanele cosmopolite, ci ca să înflorească pe un sol autohton, din propriile rădăcini.

“Plus claire la lumière, plus sombre l'obscurité... Il est impossible d'apprécier correctement la lumière sans connaître les ténèbres.” De Jean-Paul Sartre

Cuvinte cheie: cultură, naţionalism/ naţionalism german, mentalitate romantică, înclinaţii revoluţionare, autodeterminare, gândire occidentală, ideal comun, modernizare.

Exista convingerea că naţionalismul era produsul efemer al frustrării aspiraţiilor oamenilor către autodeterminare, iar teoreticienii presupuneau că fenomenul naţionalismului dispare odată cu cauzele lui. Concepţia vieţii politice a naţiunii ca expresie a vieţii colective este esenţa romantismului politic - adică naţionalismul.

Conversia, transformarea mentalităţii romantice într-una naţionalistă a fost bruscă şi neprevăzută. Există o serie de teorii care susţin rolul modernizator al naţiunii în secolul al XIX-lea. Naţionalismul german este naţionalismul romantic. Filosofia naţională germană este o filozofie romantică, iar caracterul naţional german este un caracter romantic.

În timp ce romantismul a lăsat o amprentă permanentă asupra caracterului naţionalismului german, la rândul său, naţionalismul a reacţionat în raport cu romantismul. El a rupt cercul îngust al vieții personale și agitației pur expresive, care au constrâns expresiile şi înclinaţiile revoluţionare ale spiritului romantic spre inutila furie îndreptată către sine, acesta fiind lăsat liber. Ultima treime a secolului al XX-lea va fi dominată de o creştere mondială a naţionalismului, de întronarea voinţei indivizilor sau claselor şi de respingerea raţiunii şi ordinii, considerate ca „închisori ale spiritului”.

Naţionalismul promovează ideologia organismului, loialităţii, Volk-ului, ca adevăratul purtător al valorilor naţionale, integralismului, rădăcinilor istorice, la terre et les morts, a voinţei naţionale. Pornind de la ideea că fiecare naţiune are ”geniul” ei specific exprimat într-o formă de gândire şi comunicare proprie şi limbajul este expresia autentică a spiritului unui popor (Volk), Herder a creat un foarte influent şi original naţionalism cultural. Limba, spunea Herder, este mai mult decât un simplu instrument de reprezentare a lumii exterioare, ea este creatoare de realitate, este elementul esenţial în construcţia (Bildung) personalităţii umane, sursa construcţiei fiecărei naţiuni. Indivizii îşi exercitau libertatea şi îşi realizau misiunea în desăvârşirea idealului comun, umanitatea.

Acest gen de naţionalism, denumit şi romantic-colectivist, era compatibil cu universalismul şi cosmopolitismul liberal. Credinţele culturii liberale moderne îşi au rădăcina într-o profundă şi radicală revoltă împotriva tradiţiei centrale a gândirii occidentale, care a căpătat o expresie clară în anii din urmă ai secolului al XVIII-lea, mai ales în Germania, când vom afla un dispreţ violent pentru reguli.

Mişcarea Sturm und Drang, furtună şi imbold, este considerată a fi precursorul Romantismului în Germania, iar Lenz, glasul cel mai autentic al Sturm und Drang-ului. Apărarea libertăţii morale, susţinută de Kant, şi pledoaria lui Herder pentru unicitatea culturilor au zguduit stâlpii principalei tradiţii a Occidentului. Fichte este adevăratul părinte al romantismului, conceptul sinelui al lui Fichte este un spirit etern, divin, în afara timpului şi spaţiului, ale cărui euri empirice sunt doar nişte emanaţii tranzitorii.

Ca primi naţionalişti adevăraţi, germanii constituie un exemplu de mândrie culturală rănită. Nici una dintre ideologiile secolului al XIX-lea nu a anticipat creşterea sentimentului naţional. Naţionalismul modern s-a născut pe pământ german, dar s-a dezvoltat oriunde condiţiile s-au asemănat suficient cu efectul modernizării asupra societăţii tradiţionale germane.

Sentimentul naţional izvora din ambele părţi ale diviziunii dintre lumină şi întuneric: pe de o parte, puterile întunericului: Biserica, tradiţia, capitalismul, autoritatea, ierarhia, exploatarea, privilegiul; pe de alta, les lumieres, lupta pentru raţiune, pentru cunoaşterea şi distrugerea barierelor dintre oameni, drepturile omului la libertate socială şi individuală, reducerea mizeriei, a opresiunii, a brutalităţii.

Bibliografie:

Isaiah Berlin, Adevăratul studiu al omenirii, Editura Meridiane, Bucureşti, 2001