ROLUL ŞI IMPORTANŢA JOCURILOR LOGICO-MATEMATICE

ÎN ACTIVITĂŢILE INSTRUCTIV- EDUCATIVE

DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR

Prof. înv. primar si preşcolar Niţu Florina

Grădiniţa cu program normal „Lumea copiilor” Topoloveni

„Jocul este o asimilare a realului la activitatea proprie, oferindu-i acestei activităţii alimentaţia necesară şi transformând realul în funcţie de multiplele trebuinţe ale eului. Iată de ce, toate metodele active de educare a copiilor mici ,cer să li se furnizeze un material corespunzător pentru ca, jucându-se, ei să reuşescă să asimileze realităţile intelectuale care, fără aceasta, rămân exterioare înţelegerii copilului” (J. Piaget)

Pentru micii şcolari, jocul didactic constituie stimulentul principal al dezvoltării psihice, având un rol deosebit de important în pregătirea acestora pentru şcoală şi pentru integrarea lor socială. Activitate complexă, jocul didactic angajează fiinţa umană în integritatea sa, cu toate funcţiile psihice.

Aceasta implică activitatea senzorială, intelectuală, afectivă, dezvoltă atenţia, spiritul de observaţie, imaginaţia, gândirea, exprimarea verbală, deci într-un cuvânt dezvoltarea capacităților intelectuale la școlarul mic.

Prin desfăşurarea jocului didactic se produc schimbări în conţinutul şi structura proceselor cognitive, întrucât el face trecerea de la etapa acţiunilor practice spre cea a acţiunilor mentale. Este activitatea care dă specific personalităţii, angajându-l total pe şcolar, stimulându-i dezvoltarea şi efortul de perfecţionare. El favorizează apariţia şi dezvoltarea posibilităţilor de învăţare sistematică şi a celor de muncă.

Este doar nevoie să ştie „ce să facă“, „cum să facă“ şi „pentru ce să facă“ acest lucru. El are nevoie de ajutor, de sprijin, iar cei care ştiu şi pot cel mai bine să-l îndrume pe drumul reuşitei sunt dascălii şi părinţii.

Unul dintre procesele psihice de stocare a informaţiei, de acumulare şi utilizare a experienţei cognitive, memoria este profund implicată în activitatea de învăţare.

Chiar dacă privim această disciplină ca pe un domeniu al culturii umane axat mai ales pe dezvoltarea, prin gândire, a implicaţiilor ascunse, nu putem face abstracţie de rolul pe care cunoştinţele memorate îl au în procesul de rezolvare sau de formulare a problemelor.

Mai mult, poate, decât în cazul oricărei alte discipline şcolare, asimilarea unor cunoştinţe noi de matematică se bazează pe experienţa anterioară a copilului, pe actualizarea informaţiilor de care acesta dispune sau, pe reorganizarea şi recombinarea unor elemente vechi, prezentate într-o formă mai puţin diferenţială la nivelul palierelor inferioare.

Intensa solicitare a gândirii impusă de desfăşurarea jocului didactic matematic acţionează asupra operativităţii ei generale nespecifice tot atât de mult cât acţionează asupra celei specifice, creându-se astfel „raţionalizarea” înţelegerii lumii vii şi a vieţii.

Jocurile didactice matematice constituie un mijloc de stimulare a creativității şi independenţei gândirii, unde flexibilitatea proceselor gândirii se exprimă prin uşurinţa trecerii de la un mod de rezolvare la altul, lipsa inerţiei, rapiditatea conectărilor şi a deconectărilor de la un aspect la altul.

Cadrul didactic cunoaște faptul că jocul nu e reductibil la folosirea lui numai sub forma jocului cu reguli, adică el nu poate fi înţeles ca un procedeu menit să umple un gol într-o lecţie organizată cu şcolarii mici, el trebuie privit ca o sarcină didactică care îmbină dorinţa, interesul, plăcerea și reprezintă o modalitate ingenioasă de stimulare a activităţii de învăţare.

Folosit ca metodă, cât şi ca mijloc de învăţământ, jocul didactic matematic realizează o uşurare a trecerii de la respectarea unor reguli prin joc, la respectarea unor reguli şcolare, sociale, urmate, mai târziu de respectarea unor reguli morale, dar şi a legilor.

Jocul didactic este o trecere treptată de la activitatea ludică la o acţiune coordonată, organizată. Aşadar, importanţa jocului didactic matematic reiese din faptul că el creează utilităţi sociale numai prin faptul că stimulează tonusul, antrenarea şi participarea copilului, o antrenare psihomotorie foarte activă care contribuie la dezvoltarea psihică generală în mod intensiv.

Educaţia este un proces de durată şi într-o lume în care informaţiile se înmulţesc continuu şi se diversifică neîncetat, nici un individ nu poate şi nu va putea să stăpânească toate cunoştinţele. Prin urmare, esenţial nu mai este să ştii mai mult ci, în primul rând, să ai capacitatea să înveţi lucruri de care vei avea nevoie.

Această temă a didacticii matematicii trebuie să se sprijine pe materialele cele mai recente şi mai pertinente ale matematicii ciclului primar, dar şi pe cele mai noi descoperiri ale ştiinţei educaţiei, unde teoria cu practica trebuie să alterneze şi să constituie un adevărat instrument de formare.

Am ales această temă pentru a oferii un punct de sprijin cadrelor didactice pentru organizarea şi desfăşurarea corespunzătoare a jocului didactic matematic în lecţiile de matematică din ciclul primar, pentru a le permite elevilor o varietate a situaţiilor prezentate şi de a le spori ocaziile de a înţelege demersurile exersate.

Performanţa unui educator nu se bazează numai pe capacităţile sale didactice sau pe competenţele sale ştiinţifice, ci pe capacitatea sa de a intra în relaţie cu elevii.

Încorporat în activitatea didactică, elementul de joc imprimă acesteia un caracter mai viu şi mai atrăgător, aduce varietate şi o stare de bună dispoziţie, de veselie, de destindere, ceea ce previne apariţia monotoniei, a plictiselii, a oboselii, jocul didactic constituind metoda ,,activ-participativă, intodusă în pedagogie de paradigma – şcoli active-, centrate pe elev fiind şi pe energiile celui care învaţă”, fortificând energiile intelectuale şi fizice ale acestora, generând o motivaţie secundară, dar stimulatorie, constituind o prezenţă indispensabilă în ritmul accentuat al muncii şcolare.

Eficienţa jocului didactic matematic depinde de cele mai multe ori de felul în care învăţătorul poate să asigure o concordanţă între tema jocului şi materialul didactic existent, utilizând ,,elementele specifice care motivează participarea activă a elevilor, chiar dacă porneşte cu o sarcină euristică – mişcarea, competiţia, manipularea obiectelor, întrecerea, aşteptarea, surpriza, ghicirea, aplauzele, demonstrarea şi respectarea regulilor de joc”.

Performanţa unui cadru didactic nu se rezumă numai la capacităţile sale didactice, la competenţele sale ştiinţifice, ci şi la capacitatea sa de a stabili relaţii bune cu elevii.

Parcurgând drumul de la concret la abstract şi de la abstract la concret, în formarea unor noţiuni matematice, jocuri didactice, efectuând zilnic calcule cu diferite numere, pătrunzând în esenţa fiecărei probleme pentru a stabili corelaţia dintre mărimile cunoscute şi mărimea căutată, procesele psihice ale copilului, operaţiile gîndirii lui sunt stimulate printr-o activitate din ce în ce mai vie mai încordată.