SCRIEREA ÎN VIAȚA DE ZI CU ZI

Ielciu Lucica, profesoară de limba și literatura română

Școala Gimnazială Nicolae Titulescu, Cluj-Napoca

A scrie înseamnă înainte de toate a gândi. Învățându-i pe elevi să scrie, îi vom învăța, de fapt, să gândească. De aceea scrierea este esențială, nu doar în cadrul orelor de limbă și literatură, ci și în viața de zi cu zi.

Cuvinte cheie: scriere, gândire, memorare,observare, comunicare.

Atât lectura, cât și scrierea ocupă un loc important, nu doar în cadrul orelor de limbă și literatură română sau în cadrul celorlalte discipline școlare, dar mai ales în viața de zi cu zi. Scrisul pare să fie autoportretul fiecăruia dintre noi, el ne reprezintă atât în viața de elevi, studenți sau ca viitori angajați. Oamenii cu care interacționăm ne apreciază în funcție de capacitățile noastre de a ne exprima în scris (prin scrisori, e-mailuri, rapoarte etc.). Pentru a obține ceea ce ne-am propus la școală, la universitate sau în carieră, pentru a progresa, capacitatea de a ne exprima clar, concis și convingător este esențială. O exprimare clară, o prezentare adecvată, însoțită de respectarea regulilor gramaticale, de punctuație sau de ortografie vor crea o impresie favorabilă, destinatarul imaginându-și o persoană pregătită și competentă, cu o gândire clară, o fire organizată. La polul opus, o exprimare neclară, o prezentare neadecvată, un scris indescifrabil însoțit de nerespectarea regulilor gramaticale, de punctuație sau de ortografie îi vor crea destinatarului o impresie nefavorabilă, imaginându-și o persoană neatentă, nepregătită și incompetentă, posibil chiar, dezorganizată.

Importanta scrierii în viața reală redimensionează modelul comunicativ actual, impunând o viziune nouă, concretizată în diversificarea situațiilor de comunicare, dar și într-un număr mai mare de specii ale textului produs de elevi, precum scrierea despre textul literar, scrierea reflexivă, cea imaginativă sau scrierea cu caracter socializator. (Curriculum National. Programe școlare pentru clasele a V-a – a VIII-a site-ul Ministerului Educației, Cercetării și Inovării, www.edu.ro, secțiunea Preuniversitar, Programe, Aria curriculară Limbă și comunicare)

Există cel puțin patru motive esențiale în viața fiecăruia dintre noi pentru care elevii și studenții au nevoie să-și dezvolte abilitatea de a produce texte scrise: scrierea te ajută să memorezi; scrierea te ajută să observi și să aduni informații; scrierea te ajută să gândești; scrierea te ajută să comunici.

Scrierea te ajută să memorezi.

Indiferent de contextul în care ne aflăm, scrierea ne va ajuta să memorăm. De aceea, se încearcă dezvoltarea acestei abilități in viața copiilor, de la vârste fragede, primele situații fiind acelea în care elevii vor fi nevoiți să ia notițe la ore, iar această primă formă de scriere îi va ajuta să rețină mai ușor informațiile transmise în timpul respectivei ore. Iată de ce e esențial să-i ajutăm să-și dezvolte această abilitate și să-i încurajăm să o utilizeze și în afara școlii (poate când urmăresc un film, o emisiune radio sau TV), promovând câteva tehnici de înregistrare a informațiilor relevante. Desigur, în primele clase de gimnaziu, procesul de luare de notițe va depinde, în mare măsură, de ajutorul profesorului, însă scopul nostru este acela de a-i încuraja să-și câștige independentă cât mai curând. Ne amintim cu toții de profesorul care apare într-o bună zi la clasă și decide, pe neașteptate, că nu mai este cazul să dicteze și că elevii sunt suficient de maturi să selecteze singuri ceea ce este esențial. Credem că este important să-i pregătim pe elevi pentru acest moment important în viața de școlar, prezentându-le câteva strategii. Identificarea corectă a scopurilor pentru care luăm notițe trebuie să fie urmată de conștientizarea acestora de către elevi. Ei vor înțelege că actul scrierii ne ajută: să ne concentrăm atenția; să înregistrăm informațiile relevante; să descoperim conexiuni între noile informații sau idei și cele anterioare; să recapitulăm pentru evaluarea sumativă.

Scrierea te ajută să observi și să aduni informații.

Procesul de observație este adesea asociat cu științele naturii, cu multiple situații de viață în care ne aflăm cu toții, însă importanta acestuia nu poate fi negată nici în cazul disciplinelor umaniste. Scrierea de tip jurnalistic se bazează foarte mult pe observație. Pornind de la aceasta, elevii pot fie descrie, fie nara un eveniment sau o succesiune de evenimente. În acest caz, „forța unui text depinde de acuratețea, de claritatea și de expresivitatea cuvintelor alese. Atmosfera poate fi recreată pentru cititor, dacă acesta simte că este parte din scena descrisă sau martorul unui eveniment“ (Barras 2007:16). Rolul scrierii aici este acela de a ne concentra atenția asupra elementelor esențiale ale evenimentului sau ale experienței trăite și de a le înregistra în memorie. De asemenea, notițele luate în astfel de condiții pot servi ca argumente în demonstrarea unei ipoteze.

Scrierea te ajută să gândești.

Mai mult decât o modalitate de exprimare a propriilor idei, scrierea ne ajută să gândim, așa cum afirmă Trevor Day în studiul intitulat Success in Academic Writing: „Când ne pregătim să scriem un text, începem prin a nota ceea ce știm deja despre tema respectivă. Acest proces ne ajută să identificăm eventualele goluri de cunoștințe. De asemenea, după redactarea unui text, ai posibilitatea să-ti privești propriile gânduri în afara ta, iar relația ta cu aceste gânduri se poate schimba. Poți reflecta asupra celor scrise, îți poți evalua propriile idei, le poți clarifica, rafina” (Day 2013:3). Mai mult, scrierea, ca etapă posterioară lecturii, te poate ajuta să înțelegi mai bine textul, mulți cititori performanți recurgând, în acest sens, la diverse tehnici de contragere a textului citit și la anumite strategii de comprehensiune, precum scanarea, citirea selectivă, rezumarea, revenirea asupra informației importante etc.

În ceea ce privește relația dintre predarea scrierii și calitatea gândirii este interesant studiul realizat de Langer și Applebee ce stă la baza cărțiiHow Writing Shapes Thinking. Acesta are ca scop identificarea diferitelor modalități în care scrierea era integrată în cadrul mai multor discipline predate la școala secundară, dar și a efectelor pe care un anumit tip de abordare a scrierii îl are asupra procesului de predare-învățare. Studiul pornește de la premisa că atunci când îmbunătățești calitatea predării scrierii înseamnă să îmbunătățești și calitatea gândirii (Langer și Applebee 1987:3). În cadrul proiectului au participat 23 de profesori de materii diferite și clasele lor de elevi. Aceștia au fost urmăriți pe parcursul a doi ani, timp în care s-au analizat practicile de predare a scrierii, cerințele curriculare, programele școlare, dar și reacțiile și comentariile elevilor la temele sau lucrările lor scrise. În urma observațiilor, autorii au ajuns la concluzia că scrierea poate juca un rol important în predare în mai multe feluri: pentru a dobândi cunoștințe noi, când ne pregătim pentru activități noi; pentru a recapitula și a consolida cunoștințele deja acumulate; pentru a reformula și a extinde cunoștințe, idei și experiențe. Din analiza lucrărilor elevilor, dar și a rapoartelor de evaluare realizate de către aceștia, a reieșit în mod clar că atunci când scrierea este folosită în scopul de a reformula și extinde cunoștințe, procesul va presupune operații cognitive mai complexe decât în celelalte situații.

Scrierea te ajută să comunici.

În fiecare zi, în mediul privat, cu cei dragi, ori în cel profesional, cu superiorii sau cu subalternii noștri, suntem puși în situația de a comunica, iar relația cu aceștia va fi direct proporțională cu felul în care vom comunica cu ei. De aceea se acordă atenție scrisului în școală, acesta fiind un mijloc în facilitarea comunicării. Însă situațiile în care elevii se află adeseori la școală, atunci când sunt puși să scrie pentru profesori nu se aseamănă deloc cu cele din viața reală, interesantă fiind în acest sens constatarea făcută de Peter Elbow înWriting without teachers: „Când scrii pentru un profesor e ca și cum ai înota împotriva curentului natural al apei. În comunicarea normală, ni se cere să explicăm cuiva lucrurile pe care acesta nu le înțelege. Când scriem un text adresat unui profesor, trebuie, dimpotrivă, să explicăm un lucru pe care încă nu-l stăpânim suficient de bine cuiva care-l înțelege mult mai bine decât noi. Nu comunici ceea ce vrei, ci ceea ce așteaptă profesorul să comunici” (Elbow 1998:218). Efectele pe termen lung sunt multiple. Obișnuit cu o astfel de relație inegală, elevul va transfera cu greu cunoștințele și strategiile învățate în școală într-un mediu real de comunicare: „Nu e nimic greșit în această relație, care are ca scop primar evaluarea elevului, dar e o formă de comunicare ușor stranie. Ca rezultat al unei asemenea modalități de comunicare, constatăm o formă de slăbiciune care contaminează producțiile scrise ale elevilor și care persistă în cazul multora dintre aceștia pe tot parcursul vieții: un fel de interogație permanentă se ascunde în spatele fiecărei afirmații. Elevul scrie : «lucrul acesta e așa, acesta e altfel», dar, cumva, printre rânduri, citim : «Oare o fi adevărat? Oare mă crede?»“ (Elbow 1998:219). Și raportul cititor-autor este răsturnat. Dacă în viața reală avem un autor al textului și unul sau mai mulți cititori, în școală vom avea numeroși autori care scriu pentru un singur cititor: profesorul. Drept consecință, un elev care dorește să obțină rezultate bune va încerca să-și impresioneze unicul cititor, aflat în poziția de a citi treizeci de texte pe același subiect. A comunica limpede și corect ceea ce ai de comunicat nu este niciodată suficient: „Școala a răsplătit, generație după generație, nu pentru abilitatea lor de a exprima clar și concis ceea ce au de exprimat, ci pentru capacitatea lor de a face mici «scamatorii». Studenții buni nu scriu ca să comunice, scriu ca să impresioneze. De câte ori n-am întâlnit elevi sau studenți buni care, puși în situația de a comunica într-un mediu natural cu cititori adevărați au constatat că șmecheriile folosite în școală pentru a obține note bune se dovedesc inutile. Cititorii adevărați sunt diferiți de profesori.” (Elbow 1998:219 – 220)

Nu este de ignorat importanța receptorului în actul de comunicare. În cadrul orelor de literatură, însă, destinatarul este, de obicei, profesorul, un specialist în domeniu, fapt care îl pune pe elevi într-o situație dificilă. Acestora li se cere să alcătuiască compuneri argumentative prin care să-i convingă pe profesori, însă efortul pe care îl fac este unul simulat, ceea ce îl privează de plăcerea de a constata că actul de comunicare în care este implicat afectează cititorul în mod real. „Din când în când, profesorul este convins, persuadat sau amuzat cu adevărat de textele elevilor săi, dar condițiile în care profesorul citește textele respective sunt cele mai proaste condiții pentru a fi convins, persuadat sau amuzat’’(Elbow 1998:225).

Tocmai de aceea, profesorul trebuie să încerce măcar să-și asume rolul unui destinatar real, oferindu-i elevului feedbackuri relevante cu privire la relația cititor-autor.

Bibliografie:

• Barras, Robert, Students must write: a guide to better writing in coursework and examinations, London, Routledge, 2007.

• Day, Trevor, Success in Academic Writing, Palgrave Macmillan, London, 2013.

• Elbow, P, Writing without teachers, Oxford University Press, 2nd ed., Oxford, 1998.

• Langer, J., Applebee, A., How Writing Shapes Thinking. A Study of Teaching and Learning, (NCTE research Report no. 22), Urbana, National Council of Teachers of English,1987.

• Curriculum Național. Programe școlare pentru clasele a V-a – a VIII-a.(site-ul Ministerului Educației, Cercetării și Inovării, www.edu.ro, secțiunea Preuniversitar, Gimnazial, Programe, Aria curriculară Limbă și comunicare).