SITUAȚIILE DE CRIZĂ EDUCAȚIONALĂ DIN CLASA DE ELEVI

Prof. Surlaru Daniela

Colegial Agricol ”Dr. C. Angelescu” Buzau

Definirea unei situații de criză împune un apel justificat la elemente ale managementului teoretic. Acesta ar fi definite ca: un eveniment sau un complex de evenimente inopinante, neașteptate, dar și neplanificate generatoare de periculozitate pentru climatul, sănătatea ori siguranța clasei respective și a membrilor acesteia.

Mecanismele de a prevedea, delimita, defini, controla și a soluționa o situație de criză predispun un efort mare, strategii de intervenție ferme, dar prudente, un consum sporit de energie nervoasă și fizică, cu șanse de a determina consecințe greu de evaluat în planul echilibrului psihic al persoanelor implicate. Traumele pot fi semnificative întrucât ,,tentaculele,, crizei tind să pună stapânire și pe elemente conexe, aparent neimplicate în situația generatoare.

Extensia crizei este favorizată și de intervențiile stângace ori chiar de nonintervențiile cadrului didactic nepregătit și neabilitat din punct de vedere managerial pentru o asemenea derulare a evenimentelor. De obicei situația de criză este recunoscută numai în momentele limită, limitând la maximum șansele de soluționare promtă.

Sintetizând caracteristicile unei crize, să observăm ca aceasta:

-beneficiază de o izbucnire instantanee, de o declanșare fără avertizare;

- îngreunează comunicarea prin obstacole permanente, prin destructurarea canalelor;

-urmărește inastaurarea stării de confuzie;

-facilitează instalarea climatului de insecuritate, generează stări disonante și panică și eleminarea reperelor de orientare valorică;

-în planul strategic abordarea managerială a crizei evidențiază, ineditul stărilor declanșante, faptul că nu poate fi amânată de vreun element stabil din starea de normalitate și impresia de insolvvabilitate, ca imposibilitate a identificării vreunei soluții de intervenție eficientă pe termen scurt.

Ca elemente cu gradul cel mai mare de nocivitate le reprezintă ,,traumatismele,, psihice și organizaționale, crizele paralizând și uneori chiar stăpând activitățile curente, destructurând echilibrul organizatiei școlare atat în interior, prin confuzimea și insecuritatea create, dar și în exterior, prin discreditarea imaginii colectivului și al cadrului didactic respectiv.

În majoritatea situațiilor cadrele didactice își centrează eforturile și atenția, controlul și concentrarea asupra situațiilor didactice, asupra activității de predare ignorând, de multe ori diversitatea situațiilor educaționale și structuri complexe, atitudinal-relaționale. Involuntar, asemenea atitudini educaționale creaează un teren propice apariției și dezvoltării fenomenelor de criză. În căutarea indentificării multitudinii de atitudini favorizante apariției evoluției fenomenelor discutate, au mai fost identificate urmatoarele:

-intervenții tardive lipsite de promtitudine și rapiditate;

-reacții singulare, incoerente și absența unor strategii clare pe termen lung;

-absența fermității și inconsecvenței prin neasumarea responsabilității intervențiilor;

-reprezentarea eronată a situației care generează sentimentul incompetenței și al neîncrederii în sine;

-teama de represalii din partea superiorilor ierarhici în cazul intervențiilor personale și declanșarea unei stări de așteptare pentru oferta unui portofoliu de soluții din partea noastra.

Încercând o identificare a principalelor tipuri de crize, a fost alcatuită următoarea tipilogie:

a. după gradul de dezvoltare în timp:

-instantanee (apar brusc, fără putința anticipării și predicții);

-intermitente (apar în urma măsurilor de intervenție însă reapar după o anumită perioadă

de timp;

b. după gradul de relevanță:

-critice (pot conduce la destructurarea organizației în care au apărut);

-majore (prezintă efecte importante fără însă a impiedica redresarea organizațională);

c. după nuăarul subiecților implicați:

- crize individuale;

-crize de grup;

-crize colective, globale.

Ce fenomene școlare în interiorul clasei de elevi pot constituii adevărate crize: conflicte și situații raționale greu controlabile între:

- elevi: certuri injurioase, bătăi soldate cu traume fizice și psihice (rănirea elevilor) care au implicat mai mulți elevi ai clasei și au condus la divizarea grupului; prezența și infiltrarea unor grupări delincvente, implicarea mai multor elevi ai clasei în asemenea acțiuni: furturi, consum de droguri, abuzuri sexuale, tentative de sinucidere, omor;

- profesori- părinți: conflictele care pot împieta incomensurabil coeziunea organizației clasei și a echilibrului atitudinal al cadrului didactic; denigrări, mituri etc;

- inter-clase: prin exacerbarea stărilor de emulație în diverse împrejurări prin conflicte deschise între membri marcanți ai celor doua colective, toate însă cu proiecții ample în planul reacțiilor ori a stabilității organizației clasei și identificabile prin scăderea eficienței activităților educaționale.

Am încercat să identific numai câteva din posibilele situații de criză intervenite în derularea activităților școlare zilnice. Nu trebuie să se creadă însă că doar stările conflictuale constituie exemple ale situațiilor de criză.

Există, de asemenea și situații școlare cotidiene în care absența sau utilizarea incorectă a unor resurse educaționale se pot transforma în veritabile situații de criză: resurse materiale (mobilier inadecvat, rechizite), resurse financiare, resurse psihologice (capacitatea de muncă a elevilor, starea de pregătire a elevilor etc.),.

În fața tuturor provocărilor instituția școlară poate fi pregătită sau, din contră, poate deveni cu rapiditate o victimă ușoară. Centrate pe analiza managementului în situații de criză la nivelul global al instituției, aserțiunile teoretice sunt interesante pentru formarea și pregătirea managerilor școlii. Din punctul de vedere al structurii interne a crizei, ea se prezintă sub forma unei stări complexe, multidimensionale. În concordanță cu complexitatea structurală trebuie să fie situate și dimensiunile de soluționare. Operația de gestionare a crizelor, din câte s-au putut observa până acum, este o inițiativă managerială prin execelența care se organizează, se conduce și de desfățoară după legități, principii și funcțiuni cu o solidă superficitate managerială.

BIBLIOGRAFIE

1. Iacob, L., Comunicarea didactică , în Psihologie şcolară (coordonator A.Cosmovici, L. Iacob), Editura Polirom, Iaşi, 1998.

2. Liliana Ezechil, Comunicarea educaţională în context şcolar, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 2002

3. Romita B. Iucu- Managementul clasei de elevi- Ed. Polirom 2006.

4. Romita B. Iucu- Managementul clasei – gestionarea situatiilor de criza. Ed. Bolintineanu , Bucuresti 1999.