TEHNICI DE DISCUtIE

CARE CONTRIBUIE LA DEZVOLTAREA GÂNDIRII CRITICE

Dimitriu Alina, profesor de geografie

Grup Şcolar Tehnic Drãgãnesti-Vlasca, Teleorman

În acest articol voi prezenta douã tehnici de dezvoltare a gândirii critice: investigatia comunã si investigatia comunã modificatã.

Investigatia comunã

Investigatia comunã este o metodã care a fost promovatã de peste treizeci de ani de Fundatia Marilor Cãrti din Chicago, cu scopul de a-i face pe elevi sã discute mai în profunzime problemele ridicate de un text. Elementele metodei pot fi folosite împreunã, într-o discutie profundã si îndelungatã, sau separat, ca pãrti ale unui repertoriu de strategii de predare. O discutie bazatã pe investigatia comunã ne cere sã citim textul si sã fim suficient de familiarizati cu el. Este necesar sã pregãtesti în avans patru-sase întrebãri interpretative pe care sã le poti folosi în discutie. Activitatea poate sã înceapã cu scrierea pe o foaie de hârtie a unei întrebãri la care vã veti gândi împreunã. Înainte de a spune cu voce tare la ce v-ati gândit, fiecare trebuie sã-si scrie pe hârtie rãspunsul (ceea ce are efectul de a încetini procesul, determinându-l si pe copil sã se gândeascã bine). Dupã cinci-zece minute de gândire, începeti discutia. Aceastã activitate este mai interesantã dacã reusesti sã implici cât mai multe persoane. Pe parcursul discutiei, pune întrebãri de continuare sau invitã si pe altii sã formulize întrebãri la care sã cãutati rãspunsul împreunã. Încurajeazã discutiile si dezbaterile între toti participantii, întrebându-i, de exemplu: „X a spus asta; Y a spus asta. Tu cu care dintre ei esti de acord?" Pe scurt, metoda este aplicatã cu succes când textul se discutã în profunzime, dar argumentele si comentariile sunt îndreptate cãtre toti participantii la discutie, nu cãtre tine, cel care conduci discutia. Nu lãsa pe nimeni sã califice nici un rãspuns ca fiind corect sau incorect.

Cheia reusitei unei discutii bazate pe investigatia comunã este întrebarea interpretativã. O astfel de întrebare este o întrebare realã: ea se referã la o problema care invitã cu adevãrat la lectura textului. Este o întrebare realã si datoritã faptului cã nu are un singur rãspuns corect, adicã poate avea cel putin douã rãspunsuri acceptabile.

Alege un text care dã nastere la întrebãri reale.

Rezistã tentatiei de a ajunge la concluzii prestabilite.

Rezistã tentatiei de a împãrtãsi copilului propria întelepciune de la începutul discutiei.

Investigatia comunã modificatã

Investigatia comunã este, în mod normal, o strategie dirijatã de cel care s-a pregãtit sã

conducã discutia, în care se pun câteva întrebãri interpretative, cu mai multe rãspunsuri posibile, care sã fie discutate si dezbãtute în comun. Dupã câteva exercitii ghidate de tine, pregãtirea întrebãrilor si conducerea discutiei pot fi date în seama copilului, care va citi povestirea înaintea celorlalti si va pregãti trei sau patru întrebãri pentru a le adresa participantilor.

Activitãtile de dezbatere pot fi organizate pe baza metodei numite „Reteaua de discutii”. Pentru aceasta, deseneazã urmãtoarea schemã:

Reteaua de discutii

Cere-i copilului sã se gândeascã la întrebarea: “Ar trebui guvernul sã ia mãsuri speciale pentru a proteja copiii de intoxicarea cu plumb?” Pentru un text informativ, vezi „Cât ne putem lãsa otrãviti cu plumb?”. În loc sã îi ceri pur si simplu sã rãspundã la întrebare, spune-i sã enumere câteva motive pentru care aceste mãsuri ar trebui luate (în coloana DA), în timp ce tu gãsesti câteva motive pentru care nu ar trebui luate (în coloana NU) (sau invers). Când ati adunat toate argumentele pro si contra, cereti copilului sã se gândeascã el ce crede, de fapt, despre aceastã problemã. Cere-i sã îsi dezvolte ideile notate cu liniutã în propozitii sau fraze si sã-si organizeze ideile în paragrafe. Dacã face acest lucru, copilul va obtine un eseu argumentativ.

Text pentru aplicatie

Cât ne putem lãsa otrãviti cu plumb?

Stalmore Dodge

Specialistii în problemele mediului si cei care lucreazã în domeniul sãnãtãtii publice

sunt de multã vreme constienti de pericolul pe care îl reprezintã pentru corpul omenesc plumbul. Acum stim cã mii de oameni si-au pierdut vederea sau au ajuns sã sufere de dementã în Evul Mediu pentru cã mâncau din farfurii smãltuite cu plumb sau beau apã din cãni sau tevi fãcute integral sau partial din plumb. În acest secol, s-a întâmplat ca persoane care au bãut whisky fabricat ilegal sã orbeascã sau chiar mai rãu, pentru cã bãutura era distilatã prin radiatoare de masini care aveau miezul de plumb.

În Statele Unite, plumbul a fost eliminat din benzina folositã de automobile în anii '70

si, de asemenea, din vopselele pentru zugrãveli. S-au propus reglementãri care sã interzicã alicele cu plumb, pentru cã în decursul anilor acestea otrãvesc animalele sãlbatice care le înghit.

Tinerii care locuiesc mai mult de sase ani în case în care concentratia de plumb este mare pot pierde, dupã estimãri, pânã la cincisprezece puncte din coeficientul lor de inteligentã din cauza acestei otrãvi invizibile.

În Statele Unite, Agentia pentru Protectia Mediului (APM) propune anumite limite, care trebuie aprobate de Congres, pentru nivelul legal acceptat de toxine din mediul înconjurãtor. Locuintele care au nivele excesiv de ridicate de plumb rezidual pot fi condamnate de departamentele de sãnãtate publicã locale pe baza reglementãrilor elaborate de APM. Dar câtã otravã este prea multã?

Pentru a stabili, în consecintã, nivele "acceptabile", APM trebuie sã gândeascã reglementãrile tinând cont de ceea ce este de dorit si ceea ce este posibil de fãcut sub aspect economic. Într-un bloc de oras, pentru a îndepãrta plumbul care face coeficientul de inteligentã sã scadã cu cincisprezece puncte în decurs de sase ani din viata unui copil ar fi nevoie de 50.000 de dolari pe familie. În cartierele sãrace, unde familiile se luptã sã-si plãteascã chiriile deja subventionate de stat si unde bugetul agentiilor de asistentã socialã este deja subtiat, acesti 50.000 de dolari sunt greu de obtinut. Dar chiar dacã s-ar cheltui acesti 50.000, cât plumb dãunãtor ar mai rãmâne în aceste locuri?

Spre sfârsitul anilor '80, oamenii de stiintã de la APM au fãcut niste descoperiri descurajatoare. si dupã ce au fost înlãturate reziduurile care contineau plumb din interiorul si din exteriorul unor blocuri de locuinte din New York, în apartamente tot a mai rãmas destul plumb pentru a cauza pierderea a cinci puncte din coeficientul de inteligentã si multe alte probleme copiilor care locuiau în acele clãdiri timp de sase ani. S-a dovedit cã plumbul pãtrunsese în cãrãmizile peretilor, provenind din gazelle de esapament ale masinilor si autocamioanelor care trecuserã pe acolo timp de saptezeci de ani.

Dacã APM ar stabili limita de tolerantã sub acest „cinci puncte coefficient inteligentã", sute de mii, poate milioane de oameni ar trebui evacuati din zonele principale ale orasului. Pentru a fi într-adevãr în sigurantã, clãdirile ar trebui dãrâmate si molozul transportat în locuri unde sã fie îngropat astfel încât sã nu mai fie un pericol pentru mediu. Aceste „gropi" ar fi enorme, mai mari decât multe metropole ale lumii. Locuitorii cei mai afectati de aceastã problemã sunt cei sãraci, pentru cã de obicei locuintele lor sunt cele mai apropiate de soselele cu traficul cel mai intens.

Oamenii de stiintã, economistii, inginerii si politicienii care lucreazã pentru Agentia

pentru Protectia Mediului trebuie sã decidã unde sã tragã linia. Cât plumb e prea mult? Unde ar trebui sã se tragã linia?

Bibliografie

Ion, Nicola, Tratat de pedagogie, Bucuresti, E.D.P., 1996

Chaffee, John, Thinking critically, Boston, 1998