Univers de copil

A+ R A-


Culorile planetelor

Culorile planetelorIn Univers exista un miraj gravitational. Conform teoriei generale a relativitatii, elaborata de Einstein, razele luminoase, emise de un astru indepartat, ce sunt deviate de o galaxie aflata in calea lor converg in punctul unde noi observam cerul, facand sa apara imaginea astrului. Astfel, putem vedea mai multe imagini ale quasarului PG 1115, datorita prezentei unei galaxii masive, plasata intre el si noi, galaxie invizibila din cauza ca este prea putin luminoasa. De fapt, se disting doua imagini usoare, bine separate si doua imagini stralucitoare, care, din cauza separarii lor printr-un unghi mic, par confundate intr-o mare pata ovoidala.

Deci gravitatia curbeaza razele luminoase, imaginea unui astru indepartat fiind deformata, amplificata, multiplicata de masa unei galaxii aflata in apropierea razelor luminoase, aspectul acesteia prezentandu-se, in loc de punct, sub forma unui arc, care a fost numit « inelul lui Einstein ».

Astronomii au detectat in Univers mai multe configuratii de acest gen, cum sunt guasarii dubli sau multipli. Un miraj gravitational de un nou tip a fost pus in evidenta de o echipa de cercetatori ai boltii ceresti, care au descoperit galaxia Abel 370 un gigant arc luminos, ceva asemenator « inelului lui Einstein », deoarece pe drumul parcurs de aceste raze se afla o galaxie ascunsa si necunoscuta. De curand un grup de astronomi au identificat o structura neobisnuita, observata de data aceasta in domeniul undelor radio. Cercetatorii banuiesc ca ar fi vorba de acelasi fenomen, fiind astfel prima descoperire efectuata in aceasta directie

Va prezentam culorile planetelor Sistemului Solar asa cum ar fi ele percepute de ochiul uman, daca am fi destul de aproape sa le vedem, fara ajutorul tehnicii.

Mercur - gri

Venus -  galben-pal

Pamant - albastru cu alb - uneori, zone de galben, verde si maro

Marte - portocaliu - rosu ruginiu

Jupiter - portocaliu cu dungi albe

Saturn - galben pal

Uranus albastru

Neptun - albastru inchis, mai intunecata decat Uranus din cauza distantei fata de Soare

Pluton - maro deschis.


Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Cunoasterea bolilor dupa culoa…

Cunoasterea bolilor dupa culoarea fetei si forma degetelor

Cunoasterea bolilor dupa culoarea fetei si forma degetelor Sunt multe categorii de boli ale organelor interne care dau figurii un aspect si colorit special. Este de ajuns pentru un...

Foloasele lamailor

Foloasele lamailor

Foloasele lamailor Deoarece intotdeauna putem avea lamai la indemana e bine sa se stie ca zeama de lamaie e foarte buna si ca medicament si pentru inacrirea mancarurilor. De...

Soriceii buburuza si broasca t…

Soriceii buburuza si broasca testoasa confectionare

Soriceii, buburuza si broasca testoasa - confectionare E distractiv pentru copilasi sa confectioneze diverse animalute. In acest articol va prezentam modalitatea de confectionare, folosind nuca, pentru: soricei, buburuza si broasca testoasa.   Soriceii Din...

Motive pentru care copiii va r…

Motive pentru care copiii va resping afectiunea

Motive pentru care copiii va resping afectiunea Copiii prin zambetul lor, prin inocenta si spiritul lor sunt cei care ne fac viata mai frumoasa. Fiecare parinte sa simte multumit si fericit...

Aparatele ortodontice si purta…

Aparatele ortodontice si purtarea lor

Aparatele ortodontice si purtarea lor Aparatele ortodontice reprezinta lucrari dentare specifice stomatologiei infantile, executate de specialist pe baza unor amprente ale gurii copilului. Aparatele au rolul de corector a...