CERCHIŞTII ŞI ,,REVISTA CERCULUI LITERAR”

DE LA SIBIU

Nevodenszki Sorina, profesor I

Şcoala cu clasele I-VIII Sânandrei, Jud. Timis

Sibiul a oferit climatul în care s-a constituit una din cele mai cunoscute grupãri din Istoria Literaturii Române – Cercul Literar din Sibiu, grupare ce si-a exprimat ideile înnoitoare în ,,Revista Cercului Literar”, desi cu o existentã scurtã.

În ianuarie 1945, înainte de a se sfârsi al doilea rãzboi mondial, apare primului numãr din ,,Revista Cercului Literar”, cu o aparitie de 6 numere. Dan Damaschin scoate o editie care cuprinde toate numele Revistei cercului literar de la Sibiu, respectând prezentarea graficã, asezarea textelor în paginã si paginatia. Dacã privim cuprinsul primului numãr observãm împãrtirea revistei în patru pãrti: sumarul, cronici, cronica artelor minore si note. R. C. L. subintitulatã ,,Revistã lunarã de literaturã, filozofie si artã” în care asa cum remarcã Ov. Crohmãlniceanu si Klaus Heitmann, în ,,Cercul literar de la Sibiu si influenta cataliticã a culturii germane" [1], lipseau articolele polemice si remarcile întepãtoare.

Toate articolele si studiile sunt semnate, cu exceptia primului articol din numãrul 1 ,,Perspectivã” bãnuit cã ar fi scris de Ion Negoitescu si ultimului articol din ultimul numãr ,,Despãrtirea de Sibiu” atribuit lui Radu Stanca. Sunt titluri simbolice, unul anuntã o viziune, dar poate sugera si viitorul, celãlalt titlu sugereazã sfârsitul, atunci când membrii cercului literar pãrãsesc Sibiul unii se întorc la Cluj, spatiul din care au fost exilati, altii se îndreaptã spre alte zone pentru a-si gãsi o slujbã, iar altii vor fi închisi în închisori cum a fost cazul lui ªtefan Augustin Doinas.

Între punctul initial – scrisoarea adresatã lui E. Lovinescu si cel final ,,Despãrtirea de Sibiu” fiecare cerchist strãbate drumul întortochiat al labirintului.

[1] Ed. Universalia, Bucuresti, 2000, p. 35,

Între punctul initial – scrisoarea adresatã lui E. Lovinescu si cel final ,,Despãrtirea de Sibiu” fiecare cerchist strãbate drumul întortochiat al labirintului.

Dintre colaboratori îi amintim pe: R. Stanca, Ion. D. Sârbu, V. Iancu, I. Olteanu, C. Regman, ª. A. Doinas, I. Negoitescu, N. Balotã, H. Jacquier, E. Todoran, I. Oana, L. Blaga, D. Petroiu, O. Drimba, R. Enescu.

Primul articol ,,Perspectivã” reia evenimentele din anul 1943 si explicã ce a însemnat manifestul: ,,elogiu al spiritului de libertate, ca o reintegrare a generatiei tinere în românitatea de perspectivã universalã ... atitudine de atasare entuziastã la critica esteticã ce descindea din Maiorescu”, dar si reactiile produse în rândul criticilor. În acea perioadã 1940, înflorea literatura patrioticã în timp ce ei ridicau probleme legate de valoarea esteticã a operei care pe lângã celelalte valori trebuie sã o cuprindã si pe aceasta ca pe o conditie necesarã operelor durabile. Activitatea Cercului literar a fost orientatã spre literatura constructivã, au luat distantã fatã de formalismul steril apãrut în urma unor poeti precum: Arghezi, Barbu, Bacovia, Blaga, poetii cercului au cultivat balada.

În primul numãr al revistei publicã si Victor Iancu articolul ,,Actualitatea atitudinii estetice”si trateazã tema autonomiei esteticului din cultura germanã ce a generat problema fondului si a formei precum si la discutia dintre estetica formalistã si cea idealistã. Aceeasi discutie a avut loc si în cultura francezã, dupã care s-a ajuns la o neîntelegere între adeptii artei pentru artã si cei care sustin arta cu tendintã. În literatura germanã s-a afirmat idealul lui homo aestheticus – diferit de estet, precum si omul religios nu se confundã cu bigotul. Prezintã cazul lui Stefan George [1] ce depãseste cultul estetic.

Face apoi o trecere în revistã a tuturor artelor în care sã fie exprimate doar momente estetice si constatã cã în literaturã acest rol îl îndeplineste numai poezia liricã, în muzicã doar ,,muzica purã” si impresionismul în picturã.

Victor Iancu sustine argumentele autonomiei esteticului, si apeleazã la operele unor artisti precum: Hugo von Hofmannsthal, Stefan George, Beethoven, Goethe. Este accentuatã apoi ideea consolidãrii valorii estetice pe celelalte valori: religioase, sociale si morale. La fel se întâmplã si în cazul operelor lui Shakespeare în care se întâlnesc atât valorile estetice cât si cele etice iar rezultatul este o operã cu un caracter artistic si mai mare. Sunt delimitate douã categorii de oameni: artistii, asemãnati cu îngerii ce poartã pe aripi mai multi ochi, pot percepe mai usor problemele vietii datoritã sensibilitãtii intuitive ce le lipseste celorlalti

Vremurile pe care le trãiau, influenteazã preferinta publicului pentru artistul luptãtor, în detrimentul artistului solitar, însã orientarea spre estetic este comparatã cu o terapie moralã a vremii, menitã sã desintoxice sufletele otrãvite de sbuciumul istovitor al unui rãzboi cumplit si îndelungat.

Clasificarea membrilor Cercului Literar, colaboratorii R.C.L. în momentul final, când Universitatea se întoarce la Cluj (1945) este realizatã de Ion Negoitescu[2] printr-un tabel în care fiecare cerchist poartã simbolul unei cãrti de joc.

Este o clasificare ce trimite spre ludic, dar Ion Negoitescu nu precizeazã jocul cu care se joacã aceste cãrti, si lasã astfel interpretarea deschisã oricui. Dacã ne jucãm septicã, Victor Iancu, septaru ,,apãrã o culoare” în favoarea cãreia face schimbarea la fel se manifestã si în cadrul Cercului unde joacã rolul apãrãtorului membrilor cercului fatã de care îsi manifestã solidaritatea în planul ideilor. Dacã privim pe verticalã Victor Iancu este picã adicã inima rosie. Inima, organ central al omului, corespunde notiunii de centru întrucât asigurã circulatia sângelui dar este si stãpâna respiratiei. Victor Iancu, esteticianul grupului prin ideile sale referitoare le notiunea de esteticã este printre coagulatorii Cercului. ªapte este o cifrã notatã în scrierea arabã 7 sau romanã VII simbolic ar putea fi prescurtarea de la initialele lui VIctor Iancu. Pitagora spunea cã ,,7 e numãrul perfect”, 7 zile are sãptãmâna; 7 culori are curcubeul; 7 minuni sunt în lume - în orice loc al lumii ne-am afla, indiferent de simbolurile religioase sau culturale, sapte e numãrul sacru.

Sub aspectul ideologiei literare, gruparea este continuatoare a ideilor liberal moderniste ale lui Eugen Lovinescu, din perioada interbelicã. Nucleul acestei grupãri s-a format în jurul marii personalitãti a luiLucian Blaga, dar si alti profesori clujeni au avut o înrâurire asupra tinerilor studenti. „Cercul Literar de la Sibiu” a apãrut în acest oras, deoarece din cauza dictatului de la Viena, Facultatea de Litere si Filosofie din Cluj din cadrul Universitãtii „Regele Ferdinand” a fost mutatã în Sibiu. Gruparea s-a manifestat initial în cadrul unui cenaclu, care a editat în 1945 si câteva numere din „Revista Cercului literar”.

Bibliografie:

Ovidiu Crohmãlniceanu si Klaus Heitmann, în ,,Cercul literar de la Sibiu si

influenta cataliticã a culturii germane”, Ed. Universalia, Bucuresti, 2000

,,Saeculum”, nr.1, 1944 – Stefan George si depãsirea estetismului

Petru Poantã, ,,Cercul literar de la Sibiu”, Ed. Clusium, Cluj, 1997