CARTEA ŞI IMPORTANŢA LECTURII

                                                                                                   Prof. DOBREA MONICA

Şcoala cu clasele I-VIII „Înv. N. Pâslaru” Caşin, jud. Bacău

Motto:

„Carte frumoasă, cinste cui te-a scris

Încet gândită, gingaş cumpănită;

Mâinile mele, care te-au deschis.” (T. Arghezi)

          „Cartea reflectă ca o oglindă lungul şir de secole al vieţii omenirii, istoria luptei sale pentru existenţă, pentru un viitor mai luminos, suferinţele, bucuriile, înfrângerile şi biruinţele sale toate. Iubiţi cartea, îngrijiţi-o şi citiţi cât mai mult. Cartea ne este prieten credincios, de nădejde.” (G. F. Morozov)

          În afara cărţii nu poate fi concepută azi o cultură sistematică a individului şi implicit a societăţii. O carte o citeşti când vrei, cum vrei şi ori de câte ori vrei. Acest prieten tăcut îţi oferă ori de câte ori ai nevoie acelaşi răspuns fidel la fiecare întrebare şi-l repetă cu nesfârşită răbdare până ce l-ai înţeles. Cartea este atât de înţelegătoare, încât atunci când n-ai înţeles-o nu se supără, nu jigneşte, te aşteaptă să revii. O regăseşti oricând la fel de credincioasă şi discretă.

          În acelaşi timp putem spune că ea poate fi un învăţător care te conduce la bine, te face să te bucuri, să râzi şi să plângi. De aceea trebuie să comentăm puţin funcţia ei ca mijloc de educare a omului.

          Cartea îndeplineşte numeroase funcţii. Între acestea cea mai înaltă menire a cărţii e cea instructiv-educativă. Întregul proces de învăţământ, de la cel preşcolar la cel post-universitar se bazează pe cartea-manual.Transmiterea sistematică şi cât mai completă a cunoştinţelor dobândite de omenire de-a lungul timpului prin stăruitoare eforturi nu se poate face decât prin intermediul şcolii, al cărţilor şcolare.

          Dar nu numai manualul are o funcţie instructivă. Drumul învăţării şi citirii unei cărţi n-are sfârşit; toate cărţile bune pot să ne înveţe câte ceva pe planul ştiinţei, tehnicii, artelor, moralei, comportamentului etc. Cine consideră că după ce a încheiat procesul de învăţământ în şcoală şi a obţinut o diplomă a încheiat totodată şi contactul cu cartea, acela a renunţat la ambiţia progresului.

          Efortul şi dorinţa spre lectură continuă sistematic, vizând o perspectivă, reprezintă condiţia oricărui succes personal.

          O carte te trimite la alte cărţi şi toate împreună formează baza trainică a culturii noastre. Toate celelalte mijloace de răspândire a cunoştinţelor rămân subordonate cărţii şi subordonate vor rămâne oricât de mult se vor înmulţi şi perfecţiona procedeele lor tehnice.

          Alegerea cărţilor potrivite este numai primul pas. Al doilea pas şi tot atât de important este deprinderea lecturii, obţinerea eficienţei ei maxime în urma citirii unei cărţi.

          Importanţa lecturii este evidentă şi mereu actuală. E un instrument care dezvoltă posibilitatea de comunicare între oameni, făcându-se ecoul capacităţilor de gândire şi limbaj.

          Una dintre acţiunile prioritare propuse de Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului pentru anul şcolar 2011-2012 este „Îmbunătăţirea competenţelor de lectură”. Prin această acţiune se urmăreşte introducerea lecturii, a înţelegerii şi interpretării textelor ca practică obligatorie la toate disciplinele.

          Există factori care determină lectura elevilor: particularităţile de vârstă şi psihice, preferinţele lor, climatul familial, care pot transforma lectura într-o necesitate, o delectare sau nu. Când gustul pentru lectură este format din primii ani de şcoală, acesta rămâne pentru toată viaţa, o obişnuinţă utilă.Gustul pentru lectură nu vine de la sine ci se formează printr-o muncă a factorilor educaţionali (familia şi şcoala), o muncă caracterizată prin răbdare, perseverenţă, continuitate, voinţă. Este cunoscut faptul că de la vârsta preşcolarităţii atât familia cât şi grădiniţa depun eforturi pentru a influenţa universul copilăriei prin basme, poveşti şi poezii. Această dificilă muncă e situată la nivelul superior, în primele clase ale şcolii. Perioada de formare a gustului pentru citit coincide cu cea când se pun bazele acestuia, în clasele I-IV. Elevului mic trebuie să i se trezească curiozitatea spre lecturi, să i se cultive interesul spre cunoaştere.

          Lectura în afara clasei lărgeşte orizontul cunoştinţelor primite în clasă. Este foarte important ca învăţătorul să ştie care sunt formele de îndrumare a lecturii în afara clasei. Forma cea mai cunoscută  şi cea mai des folosită în această activitate este povestirea. Cei care au citit, povestesc în clasă lectura citită. Se completează conţinutul povestirii de către mai mulţi copii. În ora de lectură elevii se întrec în a povesti cât mai mult şi mai frumos, fapt care antrenează şi pe cei mai puţini dornici de lectură. Tot ca o activitate atractivă care se poate desfăşura pe marginea unui text citit este completarea unei fişe de lectură. Acesta poate cuprinde mai multe aplicaţii pe textul citit, cum ar fi: numirea titlului textului, a autorului, a personajelor principale/secundare, pozitive/negative etc., morala textului (dacă e cazul), realizarea unui desen reprezentativ, extragerea unor expresii frumoase, caracterizarea personajului preferat şi multe altele.

         O altă formă de îndrumare a lecturii în afara clasei o constituie formarea bibliotecii de clasă, precum şi a bibliotecii personale acasă. Cea dintâi se realizează cu cărţi aduse de copii şi învăţător, se fixează un bibliotecar elev şi apoi se procedează la împrumutarea cărţilor.

          Ghicitorile literare sunt mijloace atractive ce-i invită pe copii la lectură. Acestea se pot desfăşura astfel: se citeşte un fragment şi se cere elevilor să indice în ce operă au găsit acest fragment.

          Învăţătorul trebuie să ţină o evidenţă a lecturii copiilor. Astfel în acest an şcolar am propus spre desfăşurare proiectul educaţional „SĂ ZBURĂM PE ARIPI DE POVESTE!” în parteneriat cu Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” Oneşti. Am introdus elevii în universul minunat al cărţii, printr-o activitate de recondiţionare de carte. În cadrul proiectului de desfăşoară şi concursul cu acelaşi nume în care elevii care citesc cele mai multe opere literare vor fi premiaţi la sfârşitul anului şcolar.

          Tot ca o activitate inedită, dar prin care am încercat să implic părinţii în mod direct în activitatea de studiere a cărţii, am desfăşurat o lecţie demonstrativă de lectură în care am lucrat pe grupe (grupa părinţilor şi grupa elevilor) pe un text adaptat după textul „Banul muncit” de Al. Mitru. În această lecţie am folosit metode alternative de lucru cu cartea: diagrama Venn, reţeaua personajelor, lectura predictivă, jurnalul dublu etc.

          Orele speciale de lectură au fost mulţi ani prevăzute în programele şcolare, iar manualele cuprindeau texte special alese pentru aceste lecţii. O perioadă de timp lectura a fost considerată ca fiind parte integrantă din orele de limbă şi literatură română. Din acest an şcolar s-a revenit şi astfel se pot desfăşura activităţi specifice de citire, analiză şi înţelegere a unor texte literare variate: operele unor cunoscuţi autori, dar şi diverse articole din reviste pentru copii, chiar şi reţete de bucate.

          Oricum s-ar defăşura o oră de lectură, nu trebuie ignorate cerinţele psihopedagogice care determină eficienţa în dirijarea procesului de însuşire a tehnicii lecturii. Dintre aceste cerinţe mai importante menţionez:

-         asigurarea unei permanente interferenţe între toate componentele studiului limbii române la clasele I-IV;

-         corelarea conţinuturilor cu obiectivele psihopedagogice şi cu cele specifice;

-         selectarea şi dezvoltarea volumului de informaţii;

-         definirea clară a obiectivelor operaţionale urmărite pe parcursul activităţii;

-         utilizarea celor mai potrivite metode şi procedeee în realizarea obiectivelor propuse;

-         concordanţa deplină dintre obiectivele, conţinuturile, strategiile didactice şi posibilităţile de învăţare proprii elevilor de această vârstă.

Limitarea actului citirii, în cadrul lecţiilor, la conţinutul cognitiv al textului, înseamnă a diminua în

mare măsură valenţele formative ale citirii, a familiarizării elevilor cu instrumentele muncii cu cartea, mai ales în claselr a III-a şi a IV-a. Cititul nu poate fi mărginit numai la exerciţiul citirii; înţelegerea mesajului prilejuieşte însuşirea unor cunoştinţe despre mediul înconjurător, a unor fapte, evenimente, întâmplări etc. absolut necesare în formarea şi dezvoltarea orizontului de cunoştinţe la elevi.

           „Lectura – spunea istoricul N. Iorga – joacă un rol important în viaţa copiilor, un rol mai mare decât în viaţa celor vârstnici. Cartea citită în copilărie rămâne prezentă în amintire aproape toată viaţa şi influenţează dezvoltarea ulterioară a copiilor. Din cărţile pe care le citesc, copiii îşi formează o anumită concepţie asupra lumii, cărţile formează la ei anumite norme de conduită.”

        Bibliografie:

        1.Alexandru Gheorghe, Lecturi literare pentru ciclul primar – îndrumător metodic pentru învăţători, părinţi şi elevi, Editura „ Gheorghe Alexandru”, Craiova, 1995

        2. Învăţământ primar, volumul I/1991, Culegere metodică destinată cadrelor didactice care predau la clasele I-IV, Bucureşti, 1991