|
DIFFÉRENCE / DIFFÉRANCE SAU
INSTABILITATEA LIMBAJULUI LA DERRIDA
Prof. Drd. Miron Costina Violeta
Şcoala cu cls. I-VIII Tălpaş, Dolj
„Celebra definiţie a lui Saussure, conform căreia limba este un sistem alcătuit din diferenţe şi descentralizat în relaţia cu vorbitorul, a introdus conceptul de diferenţă, preluat şi îmbogăţit de gândirea postmodernă”1.
Jacques Derrida împreună cu Paul de Man, Harold Bloom, Geoffrey Hartman, Jay Hillis Miller şi alţii au creat ceea ce s-a numit „şcoala de la Yale”, care a impus deconstrucţia în lumea academică americană, opera derridiană făcând înconjurul celor cinci continente.
„Conceptul lui Derrida capătă sens în acest context. Cuvânt – valiză format din substantivul différence din familia verbului différer1, „a diferi, a se deosebi” şi un posibil substantiv (care nu există, dar ar putea exista) din familia verbului différer2 „a amâna” această différance (cu a) este „ceea ce face cu putinţă prezentarea fiinţării-prezente (l’étant – présent)”, este „originea” „ce nu se dă niciodată la prezent”, a ceea ce este, cu toate configuraţiile lui posibile. Această différance care „nu se prezintă niciodată” (îşi amână în permanenţă prezenţa), „care se rezervă şi nu se expune niciodată”, lasă „urme” în ceea ce este prezent şi îl diferenţiază tot aşa cum diferitele configuraţii în care se prezintă cele cincisprezece piese substanţiale în jocul nostru sînt făcute cu putinţă de piesa neprezentă pe care, în lipsă de ceva mai bun, am numit-o un „vid”2.
Gianni Vattimo referitor la articolul Dialettica, differenza, pensiero, debole (Dialectică, diferenţă, gândire slabă) afirmă în interviul acordat lui Marin Mincu, publicat În loc de Postfaţă la Sfârşitul modernităţii. Nihilism şi hermeneutică în cultura postmodernă, traducere de Ştefania Mincu că „diferenţa era caracterizată mai degrabă de afirmarea unei cenzuri”3.
„Derrida, care îşi trage seva atât din teoria lui Saussure cât şi din filosofia hegeliană, analizează noţiunea de „diferenţă” şi o extinde la „diferire” şi „diferare”. Noul cuvânt introdus de Derrida, différance, este un termen umbrelă care include atât diferenţa dintre sens şi formă, cât şi constanta amânare („diferare”) a sensului.4”
„Sensul trebuie să aştepte să fie spus sau scris pentru pentru a putea să se locuiască pe sine şi să devină ceea ce diferând de sine, el e: sensul.”
În original: ce qu’à différer de soi il est, „ceea ce, prin diferare/diferenţă faţă de sine, el el”. „Aşteptarea” produce „diferanţa”, diferenţa-în/ca-timp/temporalizare. Sensul nu devine, ci e deja, dar prin „diferanţă” inclusă, presupusă: spaţiere nespaţială, diferenţă originară/diferenţă ca origine”5.
Bogdan Chiu şi Dumitru Ţepeneag au tradus termenul différance, ca diferanţă, deoarece nu există cuvântul diferanţă în limba română, totuşi s-a considerat ca fiind cel mai apropiat pentru traducerea lui différance al lui Derrida. Diferenţă ca origine se înrudeşte cu Diferenţă şi repetiţie6 a lui Deleuze7. Derrida constată o alunecare a câmpului referenţial de la lucruri spre cuvinte, „differanţa este conceptul care defineşte alunecarea înţelesului”8. Urmărind traseul saussurian al disocierii vorbirii de scriere, observăm funcţia limitativă a scrierii în raport cu alte modalităţi de cunoaştere şi manifestare evenimenţială prin limbaj şi caracterul derivat în urma reprezentării reflectorizante a semnificaţiei iniţiale şi directe a vorbirii, ca semnificant prim a cărui amprentă este proiectată asupra semnificantului scris deviat şi secundar. De aceea, scriitura nu se poate constitui într-un sistem structurat şi legitim, ci într-un cadru de ilustrare ideală si de modelare alternativă a spaţiului funcţional fonologic. „Vechile concepte sunt reevaluate semantic sau înlocuite cu altele noi: écriture, archi-écriture, différence-différance, trace, archi-trace, gramme, greffe, supplément etc”9.
“Diferenţa/diferanţa – trăsătură inerentă semnului lingivistic de a amâna constant semnificatul; Întârzierea semnificării (în special într-o lume definită prin hiperrealitate) conduce la multiplicarea semnificantului sau la copierea lui infinită”10. Predicatele îşi schimbă apoi locul între ele: „Urma (la trace) este diferenţa (la différance) care deschide faptul de a apărea şi semnificaţia”, pentru a fi diferenţiate apoi în identitatea lor: „Articulând ceea ce este însufleţit şi ceea ce nu este însufleţit în general, origine a oricărei repetiţii, origine a idealităţii, ea [urma] nu este atât ideală cât reală, nu atât inteligibilă cât sensibilă, nu atât o semnificaţie transparentă cât o energie opacă şi nici un concept al metafizicii nu o poate descrie”11.
“A judeca”, spune Jean – François Lyotard, înseamnă „a săpa un abis între părţi”, căutând să găseşti legea” „en analysant leur différend”12, în lipsa unui tribunal universal, legea trebuie inventată pentru fiecare caz în parte. Numim „suplement”, cuvânt care apare foarte des la Derrida, semnul, care vine să suplinească „Identicul aici se numeşte suplement, celălalt nume al diferenţei.13” Din acest cumul rezultă un spor al semnificantului. „Text”, „scriere”, „arhiscriere”, „urmă”, „diferenţă” sunt cuvinte care îşi caută mereu suplementul, într-o constelaţie de versuri, în care „operaţia suverană” este adulmecarea de simulacre, suplemente şi alegerea oricărui cuvânt”14. „Suprimarea sensului în scriitura derridiană produce uneori efectul de ininteligibil pe care îl acuza Etienne Gilson la lectura textelor din gramatologie, fără ca filosoful francez să fi putut întrevedea, atunci, faptul că destrucţia sensului intră în economia unei mai largi strategii a gramatologiei, de deconstruire şi subminare a discursului tradiţional din ştiinţele umane”15. „La différence entre différence et différance n’est marquée que dans l’écriture, qui prend ainsi une certaine revanche sur la parole en l’obligeant à prendre pour référence sa propre trace écrite si elle veut, par exemple au cours d’une conférence”16.
Însă rămânerea în diferenţă nu lasă opoziţiile duale şi al treilea termen într-o statică distincţie. Termenii aflaţi în opoziţie sunt scoşi din inerţie, înlănţuiţi şi acceleraţi prin procedee, iar punerea lor în abis derapează, recurge la alunecări laterale, terţul inclus.
Mecanismului de producere a simulacrelor îi vine în ajutor practica diseminării17.
Dispersarea antrenează operaţia „fragmentării”, cu toate sinonimele ei „întrerupere”, „tăiere”: „Diseminarea întrerupe circulaţia care transformă un după (après-coup) al sensului”18.
„La différance s’efforce de nommer:
1. non pas ce que Saussure appelle les différences dans le système de la langue, mais la différentialité ou l’être-différent de ces différences, leur production , la force qui maintient le système rassemblé dans sa dispersion, sa maintenance;
2. le délai ou le retard qui fait que le sens est toujours anticipé ou rétabli après coup (...)19
Orice experienţă este structurată precum o reţea de urme trimiţând la altceva decât la ele însele. Altfel spus, nu există prezent care să nu se constituie fără trimitere la un alt timp, un alt prezent. „On pourrait être tenté de penser que le deuxième sens de différance se range du côté de la parole, le premier étant au niveau de la langue: mais ce deuxième sens infiltre le premier, complique la distinction faite par Saussure entre syncronie et diachronie au niveau de la langue”20. Différance ar putea fi chiar ceva suprem, „reste qu’on ne veut pas simplement faire de la différance un nouveau nom de Dieu, ni de la pensée de Derrida une théologie, même négative”. Diferanţa nu este niciodată pură, „elle n’est rien en dehors des différences et des différends.”21 Diferanţa nu poate să fie o forţă, ci tensiunea a cel puţin două forţe, mai mult decât „bandă” şi „contrabandă”, „strângere” şi „constrângere”, o forţă nu devine „forţă” decât în faţa altei forţe, rezistenţe, deşi e o forţă, diferanţa nu e invulnerabilă, precizează Geoffrey Bennington și Jacques Derrida.
Bibliografie
Baudrillard, Jean , Paroxistul indiferent, Editura Idea Design&Print, Cluj-Napoca, 2001
Bennington, Geoffrey et Derrida Jacques, Jacques Derrida, Les Contemporaines, Seuil, 1991
Ciugureanu Adina, Arheologii ale viitorului (Modernitate, modernism şi postmodernism) in Ex Ponto, nr.4, 2004
Deleuze , Diferenţă şi repetiţie, traducere de Toader Saulea, Ed. Babel, Bucureşti, 1995
Derrida, Jacques, Diseminarea, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1997
Derrida, Jacques Scriitura şi diferenţa, Ed. Univers, Bucureşti, 1998
Ghica, Marius, Derrida sau a gândi altfel /Derrida ou penser autrement, Ed. Paralela 45, Piteşti, 2008.
Lyotard, Jean-François, Condiţia postmodernă: Raport asupra cunoașterii, Traducere si Prefaţă de Ciprian Mihali , Ed. Babel, Bucureşti, 1993
Saussure, Ferdinand de, Scrieri de lingvistică generală, Polirom, Iaşi, 2004
Vattimo, Gianni, Aventurile diferenţei, Constanţa, Editura Pontica, 1996
Vattimo, Gianni, Sfârşitul modernităţii. Nihilism şi hermeneutică în cultura postmodernă, Constanţa, Ed.Pontica, 1993
Articole asemanatoare mai vechi:
|
