PREVENIREA EŞECULUI ŞCOLAR

PRIN TRATAREA DIFERENŢIATĂ A ELEVILOR

Înv. Gligor Dana

Şcoala Gimnazială Vidra

Pentru asigurarea succesului în învăţare pentru toţi elevii, este necesară o educaţie diferenţiată, ceea ce presupune crearea situaţiilor favorabile fiecărui elev, descoperirea şi stimularea intereselor, aptitudinilor şi posibilităţilor de formare şi afirmare ale fiecăruia. Egalitatea şanselor de formare presupune drepturi egale la învăţătură, unitatea obiectivelor, finalităţilor şi scopurilor învăţării, dar nu reprezintă identitatea sau uniformitatea de tratament didactic.

Diferenţierea impune crearea unui mediu de învăţare care să asigure condiţii ca elevii să lucreze împreună, să înveţe cum să înveţe, să-şi acorde sprijin, să-şi dezvolte respectul faţă de sine şi faţă de ceilalţi. În caz contrar, la elevii care necesită o tratare diferenţiată şi nu o primesc, poate să apară indiferenţa sau chiar o atitudine negativă faţă de activitatea la lecţii, faţă de învăţătură, colegi, cadre didactice, faţă de şcoală în general, care să afecteze capacitatea de autoapreciere şi să deterioreze profund starea lor psihică. Devieri comportamentale, trăsături negative ca minciuna, falsitatea, înşelătoria sunt adesea utilizate ca „mijloace salvatoare” pentru a depăşi situaţia incomodă în care se găsesc unii dintre ei, dacă nu se bucură de atenţia colectivului clasei şi a dascălului şi nu li se asigură în cadrul lecţiilor posibilitatea de a depăşi impasul respectiv.

Cunoaşterea individuală a elevului, cât şi tratarea diferenţiată este nu numai o modalitate a prevenirii eşecului şcolar, ci şi garanţia unor satisfacţii deosebite în munca dascălului.

Un învăţământ de calitate este acela în care toţi elevii, indiferent de mediul de provenienţă şi de nivelul dezvoltării intelectuale, sunt sprijiniţi şi încurajaţi  în dezvoltarea lor, aşa cum arată şi P. Ştefănescu – Goangă: „Educaţia numai atunci este eficace, când tratează pe fiecare conform cu natura sa şi când dă fiecăruia hrana mintală de care el are nevoie”.

Dar, un prim pas în acest sens reprezintă o bună cunoaştere a acestora. Acest lucru presupune descifrarea notelor dominante ale personalităţii lor, înţelegerea şi indentificarea motivelor care îi determină să acţioneze  într-un anume mod şi o corectă previziune a evoluţiei lor. Cunoaşterea şi luarea în considerare a particularităţilor individuale a fiecărui elev, duce la găsirea unor soluţii, mijloace şi metode pedagogice specifice, ceea ce sporeşte eficienţa actului educaţional.

Pentru asigurarea succesului în învăţare pentru toţi elevii, este necesară o educaţie diferenţiată, ceea ce presupune crearea situaţiilor favorabile fiecărui elev, descoperirea şi stimularea intereselor, aptitudinilor şi posibilităţilor de formare şi afirmare ale fiecăruia. Egalitatea şanselor de formare presupune drepturi egale la învăţătură, unitatea obiectivelor, finalităţilor şi scopurilor învăţării, dar nu reprezintă identitatea sau uniformitatea de tratament didactic.

O educaţie intelectuală diferenţiată se fundamentează pe construirea unor demersuri educative care să fie elaborate numai după ce:

- au fost stabilite cauzele şi motivele rezultatelor bune şi al nereuşitelor;

- au fost stabilite modalităţile de organizare ale elevilor, în diverse momente ale lecţiei, pe grupe de nivel, grupe de interes şi grupe de metode şi stiluri de învăţare;

- au fost stabilite sarcini de lucru diferenţiate ca grad de dificultate şi ca volum;

- a fost stabilit sprijinul ce urmează a fi acordat elevilor în funcţie de categoria din care fac parte;

- au fost alese acele metode  de învăţare care să uşureze participarea fiecăruia, să reducă inhibiţia, să permită valorizarea elevilor, reducând ponderea timpului alocat învăţării frontale în favoarea învăţării prin cooperare sau colaborare.

- au fost organizate conţinuturile în jurul scopurilor formulate.

Astfel, procesul de diferenţiere trebuie să cuprindă:

- diferenţierea obiectivelor  de învăţare;

- diferenţierea activităţilor de învăţare;

-diferenţierea evaluării;

Diferenţierea impune crearea unui mediu de învăţare care să asigure condiţii ca elevii să lucreze împreună, să înveţe cum să înveţe, să-şi acorde sprijin, să-şi dezvolte respectul faţă de sine şi faţă de ceilalţi. În caz contrar, la elevii care necesită o tratare diferenţiată şi nu o primesc, poate să apară indiferenţa sau chiar o atitudine negativă faţă de activitatea la lecţii, faţă de învăţătură, colegi, cadre didactice, faţă de şcoală în general, care să afecteze capacitatea de autoapreciere şi să deterioreze profund starea lor psihică. Devieri comportamentale, trăsături negative ca minciuna, falsitatea, înşelătoria sunt adesea utilizate ca „mijloace salvatoare” pentru a depăşi situaţia incomodă în care se găsesc unii dintre ei, dacă nu se bucură de atenţia colectivului clasei şi a dascălului şi nu li se asigură în cadrul lecţiilor posibilitatea de a depăşi impasul respectiv.

Pe parcursul activităţii didactice am observat că elevii cu astfel de probleme, la care uneori apar şi devieri comportamentale provin dintr-un mediu cu un nivel socio-cultural scăzut, un mediu socio-afectiv neprielnic dezvoltării lor. Toate acestea se răsfrâng negativ asupra acestor copii, ducând la o rămânere în urmă în dezvoltarea intelectuală şi afectivă a lor, comparativ cu cei de aceeaşi vârstă care cresc în condiţii normale.

Este necesar ca toate cadrele didactice să le acorde acestor elevi o deosebită atenţie, multă răbdare şi cu tact pedagogic să le recâştige încrederea în ei şi în cei din jur, să le stimuleze interesul pentru cunoaştere şi să le cultive o atitudine pozitivă pentru învăţătură şi pentru şcoală.

Cunoaşterea individuală a elevului, cât şi tratarea diferenţiată este nu numai o modalitate a prevenirii eşecului şcolar, ci şi garanţia unor satisfacţii deosebite în munca dascălului.

Bibliografie:

Radu, Ion, Învăţământul diferenţiat. Concepţii şi strategii, Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti, 1978.

Cosmovici, A. (coord.), Psihologia şcolară, Editura Polirom, Iaşi, 1998.

Revista „Învăţământul primar”, nr. 2-3/2003, Editura Miniped, Bucureşti.

Revista „Învăţământul primar”, nr. 1-3/2006, Editura Miniped, Bucureşti.

„Tribuna învăţământului”, nr. 587, 23-29 aprilie 2001.