INCLUZIUNEA - O REALITATE?

ELEVII CU CES ŞI LECTURA

Prof. Cristina Hanţ,

Liceul Teoretic „Adam Muller Guttenbrunn”, Arad

Rezumat:

Lucrarea are un dublu scop: de a prezenta reflecţiile profesorului de limba şi literatura română cu privire la integrarea copiilor cu CES în şcolile de masă şi de a evidenţia câteva dintre metodele utilizate la clasă pentru valorificarea potenţialului acestor elevi. Prima parte pune accent pe felul în care profesorii percep incluziunea – cât de pregătit este sistemul pentru o asemenea reformă, calitătăţile dascălului care lucrează cu elevii care au cerinţe educaţionale speciale, soluţii găsite la clasă pentru incluziunea reală a acestor copii. Cea de-a doua parte cuprinde descrierea unor activităţi dedicate prelecturii, lecturii şi postlecturii.

Cuvinte cheie: CES, lectură, incluziune, learning by doing

1. Preambul

A învăța să fii – reprezintă unul dintre imperativele educației actuale. Era encliclopedismului a trecut – ajunge un simplu click și ai accesat informația. Noile tehnici implică o comandă vocală de căutare. Nici nu mai trebuie să scrii. Trebuie doar să citești informația. Spre ce ne îndreptăm? Nu știu sigur. Știu doar că lectura ocupă preocupările elevilor actuali un loc periferic. E pusă la colț. Într-un asemenea context, sarcina profesorului de limba și literatura română nu este deloc una facilă. Nu doar că trebuie să le trezească elevilor interesul pentru lectură, ci e necesar să îi transforme în cititori reali, conștienți de ceea ce receptează, capabili să judece un text, să-l interpreteze, să ajungă la miezul lui, pentru a se defini pe ei înșiși. Sarcina devine și mai dificilă atunci când viitorii cititori aparțin categoriei elevilor cu cerințe educaționale speciale. Integrarea lor în învățământul de masă pornește, fără îndoială, de la premisa că acceptarea fiecărui individ trebuie să înceapă de la vârste fragede. E cert că nu poți integra asemenea copii în societate, dacă sunt marginalizați, dacă sunt de la început separați de ceilalți. A face educația incluzivă în școala românească înseamnă a trece peste multe obstacole – profesorii nu dețin informațiile necesare despre cadrul legal privitor la integrarea copiilor cu CES în învățământul de masă: Câte dintre școli au profesor itinerant? Câți dintre dascăli au urmat un curs de pregătire pentru a lucra cu elevii care au cerințe speciale? Câți dintre ei știu ce le este permis și ce nu în cadrul curricumului pentru a trata acești copii diferențiat? Câți dintre ei acceptă să lucreze diferențiat? Câți dintre părinți înțeleg și acceptă ajutorul specializat?

Una dintre caracteristicile pe care trebuie să le aibă profesorul este în acest caz adaptabilitatea. Problema pe care am constatat-o este următoarea: cum putem face pentru a îi integra real pe acești copii? A-i lăsa să deseneze în timpul orei doar ca să tacă (știu multe cazuri în acest sens) nu e doar o pseudosoluție, ci și o formă de a scăpa ieftin și repede de responsabilitate. A-l evalua pe elev diferențiat nu e suficient, din moment ce fie nu poate înțelege noțiunile abstracte, fie are anumite limite (probleme de scriere, probleme de exprimare etc.) care îi scad șansele de a fi evaluat corect. A-l separa de fiecare dată și a-i da sarcini diferențiate implică din start non-incluziunea.

Ca profesor de limba și literatura română am căutat permanent să valorific potențialul acestor copii, să îi ajut să descopere singuri pentru a învăța, să dezvolt implicit dorința celorlalți elevi de a-i ajuta. Există multe soluții la îndemână în acest sens – voluntariatul pentru „elevul de sprijin” (elevii mai buni își asumă rolul de „mentor” al unui elev cu CES și îl ajută să înțeleagă o anumită bucată din materie la nivelul la care acesta poate ajunge - de exemplu – identificarea unor structuri din text, selectarea unor imagini artistice etc.); soluția funcționează și, pentru efortul depus, elevii de sprijin primesc recompensă în puncte, care treptat, se pot transforma în notă. O altă soluție pe care am găsit-o este ca elevii să fie ajutați în timpul orei de unul dintre copiii cu un ritm alert de lucru.

2. De la teorie, la practică

Ideea incluziunii elevilor cu CES în școlile de masă reprezintă pentru mine calea cea bună pentru integrarea firească a acestor copii. Orelele de limba și literatura română oferă prilejul dezvoltării pas cu pas a copiilor cu cerințe educaționale speciale, numai dacă profesorul găsește strategiile eficiente de a lucra concomitent cu elevii capabili de performanță cu cu cei care au nevoie de sprijin. Primul pas pe care l-a urmat a fost adaptarea programei școlare. Majoritatea elevilor cu CES pe care îi îndrum au dificultăți de scriere și de receptare a noțiunilor abstracte. De aceea, am introdus în programa adaptată câteva competențe specifice și conținuturi asociate, preluate și prelucrare după modelul claselor I-IV, astfel încât acțiunea de remediere școlară să devină eficientă. În al doilea rând, am recurs la strategia jocului pentru a-i convinge să citească și să devină producători de texte. Iată câteva exemple în acest sens.

2.1. Secretele cărții răsfoite

Activitatea se desfășoară pe grupe (clasa a V-a) și are ca scop sesizarea elementelor paratextuale ale unei cărți, respectiv identificarea sensurilor prin metoda răsfoirii. Am integrat câte un elev cu CES în fiecare grupă, cu specificarea că membrii grupelor au sarcina de a-i valorifica potențialul (de exemplu, antrenarea în discuție, solicitarea opiniei/a unor explicații cu privire la ceea ce observă/ce crede despre carte). Pentru a rămâne în sfera ludicului, am împărțit fiecărei grupe câte o carte pentru copii, ușor de răsfoit, cu multe imagini (Pixi întâlnește o nimfă de Simone Nettingsmeier, Cățelul vrăjitoarei de Frank Rodgers, Închide ochii! Povestea seminței de Dumitru Radu Popa, Prima mea encliclopedie - Păsările). Pe baza unei grile, elevii au realizat: analiza titlului (fiecare membru al grupei și-a notat părerea pe poster), semnificația imaginilor de pe copertă (rolul acestora, legătura cu titlul, anticiparea conținutului), cuprinsul (rolul, informații oferite), numele capitolelor (dacă există – semnificații), presupuneri privind tipul cărții (genul în care se încadrează), lectura unor pasaje și exprimarea opiniei despre semnificația lor (opinia fiecărui membru este notată pe poster). Grupele au prezentat produsul realizat sub forma unui poster.

2.2. Cartea despre mine

Cartea despre mine a fost un proiect desfășurat în anul școlar 2013-2014 la clasa a V-a. Fiecare elev a realizat o carte despre sine în care a cuprins sub formă de text scris/imagini ceea ce i s-a întâmplat până acum – de la primele amintiri, la interviuri cu păriții privitoare la primul cuvânt, primul pas, prima căzătură, primul dar, prima excursie etc. Devenind autori și editori totodată, elevii au înțeles cum se fabrică o carte, ce trebuie să cuprindă, cum se organizează informația; de asemenea, au fost puși în situația concretă a scrie căutând o coerență a conținutului. Succesul proiectului a depășit așteptările mele – produsele originale au dovedit că learning by doing face din unii copii care par pasivi, dezinteresați, indivizi autonomi, capabili să creeze ceva care îi reprezintă.

3. În loc de concluzii

Incluziunea nu e simplă integrare. Este, în primul rând, o lecție pentru noi, profesorii – o lecție pentru acceptarea diversității. Este, în al doilea rând, o lecție pentru ceilalți copii care învață să trăiască împreună cu elevii care au dificultăți de învățare, nu alături de ei. Incluziunea reprezintă un început pentru ca acești copii să-și poată găsi un loc în societate fără a fi marginalizați pentru ceea ce sunt.

BIBLIOGRAFIE:

Cazacu, Tamara, Hadîrcă, Maria, Adaptări curriculare şi evaluarea progresului şcolar în contextul educaţiei incluzive, Chişinău, 2012.

Petrescu, Paloma Cecilia Rodica, Pacearcă, Ştefan, Dumitru, Adriana, Activitatea de predare-învăţare-evaluare centrată pe elevul cu nevoi educaţionale speciale, Editura Foton, Braşov, 2011.