Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Individ persoana personalitate omul
Scris de mihaiela lazar   
Vineri, 08 Martie 2019 00:00

INDIVID – PERSOANĂ – PERSONALITATE. OMUL.

Prof. Contescu  Mihaela Magdalena

Liceul Tehnologic ”1 Mai”, Municipiul Ploiești

Filosofia operează mai mult cu noțiunea Omul, aceasta incluzând în sine biologicul, mentalitatea și cultura. Sociologia ia în considerare calitățile sociale care se formează la oameni pe parcursul vieții lor în cadrul societății. Psihologia centrează atenția atât la diferențele individuale dintre oameni: temperament, caracter, aptitudini, specificul comportării, cât și la cele comune: modul de trai, de activitate, de percepere a lumii, a universului.

Oamenii se împart în două categorii: cei visători, care aruncă monede în apă și cei realiști, care le scot din apă.” — Thomas Hobbes

Interesul sporit pentru om ca fenomen individual, ca personalitate este un indiciu caracteristic gândirii social-filosofice la momentele de cotitură în dezvoltarea istorică a umanității. Începuturile le regăsim în Antichitate. Cu 2500 de ani în urmă, vestitul filosof Diogene, plimbându-se ziua-n amiază mare pe străzi, cu felinarul în mâini, spunea: ”Caut Omul” . Străzile erau pline cu oameni, însă Diogene căuta ceea ce era ascuns în fiecare din ei. El căuta personalitatea umană.

Dacă în trecutul nu prea îndepărtat noțiunea de personalitate era înțeleasă de obicei, ca o antiteză a noțiunii de ”masă” (Bulgaru, 2003) și în această ipostază era inclusă în filosofia procesului istoric, în literatura perioadei contemporane se vorbește despre caracterisiticile individuale ale participanților la procesul istoric, despre structura tipică a acțiunilor lor. Tema personalității apare tratată în contextul întregii problematici a omului, fiind reunite eforturile specialiștilor din mai multe domenii: psihologie, sociologie, filosofie, pedagogie, estetică, etc.

În China Antică, în concepțiile daoiștilor omul ocupă locul de mijloc, îmbinând în sine partea întunecoasă și cea luminoasă, femininul și bărbătescul, începutul activ și cel pasiv, mișcarea și repausul. Omul comunică cu divinitatea nu ca individ, dar ca descendent, verigă în lanțul originar, fără a sesiza limitele personalității sale.

În India Antică, budismul înlătură originalitatea individuală a oamenilor. Budismului nu-i este cunoscută ideea personalității autonome care s-a născut în filosofia europeană.

Filosofii antici au fost primii care au conștientizat că valoarea vieții constă în irepetabilitatea sa. Ei au făcut un pas înainte separând individul de cosmos. Transferul spre tema antropologică a fost inițiat de filosoful grec Socrate. Substanța maximei întemeietorului filosofiei omului ”Cunoaște-te pe tine însuți” rezidă în faptul că fiecare om deține un ”eu” interior, având ca nucleu rațiunea și gândirea.

Omul este rațional, gândește, își propune scopuri și le atinge, poartă răspundere pentru ele. Omul nu numai se cunoaște pe sine, dar este și măsura tuturor lucrurilor din natură și societate.

În epoca medievală, răspândirea creștinismului a condus la plasarea omului în centrul universului, omul reprezentând ”templul”(Bulgaru, 2003), fiind creat după chipul și înfățișarea lui Dumnezeu. Filosofia medievală începe a sesiza personalitatea umană ca pe o realitate particulară, ca ceva deosebit de individualitatea psihologică, ca ceva ireductibil la o natură universală, substanță corporală sau spirituală.

În epoca Renașterii europene concepțiile despre om conțin tot ce este pozitiv prelucrat din antichitate și creștinism și încarnat în concepția umanistă. Personalitatea era înfățișată ca armonie dintre corp și suflet, rațiune și sentimente, pământesc și ceresc. Conștiința renascentistă evolua de la ”individ” la ”individualitate”. Istoricii afirmă ca noțiunile de individ și individualitate au apărut aproximativ cu 200-300 ani în urmă, respectiv în epoca Renașterii (Bulgaru, 2003)

Frecvent, întâlnim în literatura de specialitate utilizarea nediferențiată a unor termeni, cum ar fi: individ, individualitate, persoană, personalitate, personaj. Cel mai adeseori aceşti termeni sunt folosiți unul în locul celuilalt.

Individul reprezintă entitatea biologică a ființei, în ceea ce are ea generic la nivelul speciei din punct de vedere strict material. Desemnează entitatea vie care nu poate fi descompusă fără a-și pierde identitatea, reprezintă ”caracterul indivizibil al organismului” (Zlate, 2000). În conținutul noțiunii de individ nu vom găsi referiri la notele de valoare sau de diferențiere calitativă , așa cum vor apărea acestea la nivelul individualității, de exemplu.

Individualitatea este expresia individului diferențiat în plan biologic și psihologic. Calitatea de individualitate este dată de acele caracteristici fizice, psihice și psihofiziologice unice, irepetabile, care particularizează individul concret, pe fondul unor mecanisme și forme proprii de adaptare și manifestare comportamentală. Daca individul nu reprezintă decât unitatea biologică a speciei, individualitatea se constituie deja ca subiect al acțiunii sociale, diferențierea sa realizându-se preponderent în plan psihosocial.

Persoana desemnează sistemul de însușiri, relații și calități psihosociale care dau identitate socială individului. Se are în vedere ființa concretă cu o identitate socială determinată (nume, familie, loc și dată de naștere, statut social s.a.), având o anumită poziție în cadrul sistemului social, cu anumite drepturi și obligații de care este conștientă. Persoana trebuie înțeleasă atât ca nucleu relațional în cadrul oricărui subsistem social (familie, grup, organizație, instituție), având anumite determinații de ordin sociocultural (statut, etnie, religie s.a.), cât și ca o individualitate conștientă de sine și recunoscută de ceilalți ca având o identitate anume în cadrul relațiilor și structurilor sociale ale grupurilor și comunității.

Personajul este persoana aflată în împrejurări concrete, îndeplinind anumite funcții publice și fiind implicată activ într-un context relațional determinat. Personajul implică adoptarea unor atitudini și conduite specifice rolurilor sociale pe care le joacă, acestea căpătând caracterul unor „măști“ sociale prin care persoana se metamorfozează în personaj. La nivelul persoanei identificăm potențialitățile psihosociale ale cuiva, iar la nivelul personajului se realizează obiectivarea acestor potențialități, în funcție de împrejurările concrete specifice situațiilor sociale în care se găsește plasata persoana.

Fiind un compromis între spontaneitatea creatoare a subiectului, determinată de aspirații, aptitudini, trăsături de personalitate etc., pe de o parte, și normele sociale care reglează conduitele în funcție de poziția socială ocupată, pe de altă parte, personajele se pot prezenta în mai multe ipostaze:

a) personajul ca stereotip social, care joacă rolul aferent poziției pe care o ocupă în societate, fiind expresia rigidă a imperativelor sociale („ce am datoria să fiu)“;

b) personajul ca ideal personal, prin care persoanele ”volitive” se automodelează în raport cu propriile idealuri și aspirații („ce vreau să fiu“);

c) personajul ca „mască“, prin care subiectul se prezintă deliberat într-o anumită ipostază pentru cei din jur, disimulând unele fațete ale propriei personalități („ce vreau să pară că sunt“);

d) personajul ca refugiu, conduita impusă de statut fiind un alibi moral pentru propriul comportament („ce mi se impune să fiu“) etc (Cristea,2005).

Personalitatea se formează în decursul vieţii numai ca urmare a acţiunii şi convieţuirii într-un mediu social, în sistemul relaţiilor sociale. Interacţiunea unităţii primare a individului cu multitudinea şi varietatea situaţiilor sociale este ceea ce dă naştere personalitatii. Dacă la naştere un copil ar fi izolat de mediul său social el ar rămâne la stadiul de individ. De asemenea, în cazul unor boli psihice grave, atributul de personalitate se tulbură sau chiar se anulează, conservându-se în schimb cel de individ, deci de realitate biologică. Pornindu-se de la aceste constatări, s-a conchis că esenţa omului, deci şi a personalităţii umane, o reprezintă ansamblul relaţiilor sociale, evident nu în expresia lor obiectivă, exterioară, ci internalizată. Este vorba de acele relaţii sociale existenţiale pe care individul le traversează de-a lungul vieţii sale, le selectează, le transferă în interioritatea sa, le sedimentează şi le ”solidifică” în sine, transformându-le într-un bun propriu. In aceste condiţii, calitatea personalitaţii depinde de calitatea mediului social, a relaţiilor sociale în care ea se formează, imperfecţiunile şi slăbiciunile mediului social repercutându-se asupra ei şi ducând la fenomene de înstrăinare sau de destructurare.

De la natură, în forma sa biologică, omul deja se naște om, dar el este om numai în potenție, deoarece capacitățile lui naturale pot deveni umane numai fiind susținute și realizate în mediul social respectiv. In cazul în care omul născut, sau încă la o vârstă foarte fragedă, nimerește nu în spațiul social, ci în altul animalic, sau pur și simplu lipsit de oricare posibilitate de a comunica cu societatea, de a socializa, el fiind mai apoi reîntors în mediul socio-cultural, un om cu toate străduințele care s-ar aplica, nu devine om în sensul deplin al cuvântului. Și invers, dacă oamenii cu multe abilități, neajunsuri extreme, sunt puși în condiții socio-culturale speciale, ei obțin rezultate extraordinare.

“Nu-ţi voi cere să-mi dai ce poţi să-mi iei, îţi voi cere să nu-mi iei ce nu poţi să-mi dai!” – Diogene

Bibliografie

1. Bulgaru, Maria (coordonator) – Sociologie (manual) vol II, Chișinău, CE USM, 2003, p.6-20 , disponibil pe https://www.slideshare.net/danieladumitru562/sociologie-2

2. Cristea, Dumitru – Bazele psihologiei sociale, Editura Universității Titu Maiorescu, București, 2005, p. 83-86

3. Zlate, Mielu, Fundamentele psihologiei, Editura Pro Humanitate, București, 2000, p.233

 

 

 

Revista cu ISSN

Dovleacul

DOVLEACUL prof. Arjoca Mihaela Colegiul Tehnic ‘’ Ion Mincu”, Timișoara Rezumat: Dovlecul și nucul, plante cu simbolistică spirituală și importanță în viața omului. Cuvinte cheie: doveleac,...

Read more

Rolul comunicarii in procesul de invatam…

ROLUL COMUNICÃRII ÎN PROCESUL DE ÎNVÃŢÃMÂNT   Institutor Anton Simona Marinela Şcoala cu clasele I-VIII nr. 2 Vorniceni, Judetul Botosani     Schimbarea conceptiei comunicative promovatã în scoalã pune în mod acut problema educãrii cu si...

Read more

Educatia fizica si sportul

EDUCATIA FIZICA SI SPORTUL   Sensul pedagogic al notiunii de educatie fizica Educatia fizica este o componenta indispensabila a educatiei, care urmareste dezvoltarea armonioasa si normala a organismului, intarirea sanatatii si cultivarea unor...

Read more

Metodologie privind recunoasterea si ech…

Ordin nr. 5484/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind recunoasterea si echivalarea competentelor profesionale dobandite formal, nonformal sau informal de catre cadrele didactice care ocupa functii de educatori/educatoare, institutori/institutoare, invatatori/invatatoare, maistru-instructor, antrenor,...

Read more

Autoobservarea si autonotarea zilnica la…

AUTOBSERVAREA ŞI AUTONOTAREA ZILNICĂ LA PURTARE A ELEVILOR, O CALE PENTRU A ELIMINA INDISCIPLINA ÎN ŞCOALĂ                                                                                       Virgil Beceru, profesor pensionar, Iaşi,           Şcoala şi familia se află într-un...

Read more

The european intercultural communication

THE EUROPEAN INTERCULTURAL COMMUNICATION Profesor Jianu Camelia Colegiul Tehnic Reşiţa, Caraş-Severin               Abstract             Objectives of the new European agenda for culture are defined around three main aspects: cultural diversity and intercultural dialogue; stimulation...

Read more

Calendarul si structura anului scolar 20…

Calendarul si structura anului scolar 2015-2016 Calendarul anului scolar 2015-2016 a fost modificat cu patru zile inainte ca elevii sa se intoarca pe bancile scolii. Elevii se...

Read more

Spune NU drogurilor - tipuri de droguri …

Spune NU drogurilor - tipuri de droguri - hasis, marihuana

1.     Haşişul şi marihuana   Droguri din această categorie de substanţe:  Cannabis-ul este denumirea generică pentru produsele vegetale obţinute din cânepa de cultură (cannabis sativa) plantă ce conţine substanţe halucinogene (compusul psihoactiv...

Read more