LECTURA ŞI ROLUL EI ÎN DEZVOLTAREA INTELECTUALĂ A COPILULUI

Învăţătoare Nevodenszki Sorina

,,Şcoala cu clasele I-VIII  Sânandrei”, Jud. Timiş

,,Oricât de simple şi uşoare ar părea aceste poveşti, ele, nasc, fără îndoială, între copii dorinţa de a fi asemănători cu cei buni, care ajung fericiţi, în acelaşi timp se naşte în sufletul lor teama faţă de nenorocirile ce li s-ar putea întâmpla dacă i-ar urma pe cei răi.”

                                                                              Charles Perrault

            Exerciţiu superior, datorită libertăţii de manipulare a cititorului, literatura presupune decodificarea unui mesaj. Ea are capacitatea de a fi reversibilă, oferă posibilitatea receptării mesajului în ritmul dorit: lent sau rapid. Lectorul înţelege mesajul, evaluează, ia atitudine şi cooperează. Spre deosebire de film, unde imaginile sunt construite, lectura antrenează cititorul într-o activitate cognitivă, construindu-şi singur imaginile. O carte o gândim, pe când filmul îl percepem, în cazul lecturii pornim de la abstract spre concret, iar la fim procedeul este invers.

Există mai multe feluri de a lectura o carte: obiectiv (reţinem maximul de informaţii), proiectiv (reţinem ce ne interesează), eferent (ce rămâne după lectură), estetic (atenţia se concentrează pe trăire), exploratoriu (ideile principale), senzual, selectiv, logic, critic (evaluator). După cum există mai multe tipuri de lectori: vizat, prezumtiv, virtual, real, înscris (Fred Vasilescu lector al scrisorii lui Ladima).

            La început copilul este atras de cărţile cu imagini, frumos colorate. El învaţă fără să cunoască literele, să realizeze o lectură după imagini. În jurul vârstei de nouă – zece ani, elevul percepe lectura ca pe o activitate fără un scop bine definit. Pe la unsprezece – doisprezece ani creşte capacitatea lui de înţelegere. Abordarea critică începe pe la treisprezece – paisprezece ani, ajungând ca la cinsprezece ani să fie o lectură liniară, selectivă, fiabilă.

            În lectură pot fi relaţionate mai multe texte, sau pot fi descoperite citate, aluzii, acestea aparţin intertextualităţii. Paratextualitatea constă în stabilirea unei relaţii între text şi titlu, prefaţă. Derivarea unui text din alt text prin imitaţie poartă numele de hipertextualitate.

Titlul cărţii nu este o ,,carte de bucate”, nu e necesar să dezvăluie conţinutul. Unele cărţi au titluri tematice anunţând protagoniştii : ,,Mara”, ,,Ion”, ,,Rusoaica”, altele anunţă locul desfăşurării acţiunii: ,,La Medeleni”, altele anunţă tema: ,,Răscoala”.

Elevul la început realizează o lectură hipologografică, ce constă în identificarea literelor, silabelor, cuvintelor, el silabizează, citeşte cu voce tare. Circuitul acesta prin corzi vocale şi ureche la un moment dat este inutil deoarece reduce viteza lecturii, faţă de un lector silenţios care citeşte mai repede.

 Dacă am adus în discuţie viteza de citit atunci trebuie să ne oprim la câteva strategii de a spori viteza. În lectură, nu trebuie să analizăm separat fiecare cuvânt ci trebuie să mărim numărul de cuvinte percepute şi să evităm regresiile inutile. Lectura nu depinde de agerimea vederi ci de agerimea minţii. Viteza lecturii creşte dacă elevii sunt pasionaţi de ceea ce citesc. Nu ne referim numai de creaţiile dedicate lor, ci şi la altele, care prin problematică, frumuseţea limbii şi mesaj, interesează deopotrivă şi pe adulţi: Călătoriile lui Gulliver de Jonathan Swift, Revedere, Ce te legeni, de Mihai Eminescu etc.

Evocarea copilăriei este una din temele preferate de cei mici, mai ales că ea a prilejuit câteva capodopere, atât în literatura română, cât şi în literatura universală, considerate mari cărţi ale copilăriei: Uliţa copilăriei, La Medeleni de Ionel Teodoreanu, Cuore de Edmondo de Amicis, Singur pe lume de Hector Malot, Micul prinţ de Antoine de Saint Exupery etc.

Operele literare dedicate copiilor trebuie să îndeplinească anumite criterii: să aibă valoare artistică şi estetică; să fie accesibile pentru diferite categorii de vârstă; să aibă valoare educativă, caracter moralizator; să exploreze universul infantil etc.

Bibliografie:

Paul Cornea, Introducere în teoria lecturii, Editura Minerva, 1988;

Harold Bloom, Canonul Occidental, Editura Grupul Editorial Art, 2007.