STUDIU PRIVIND IMPACTUL DIVORTULUI ASUPRA COPIILOR

Andone Crenguța - profesor

Colegiul Tehnic de Transporturi Brașov

Divorțul își pune amprenta asupra copilului de orice vârstă, consecințele materializându-se la nivel emoțional, comportamental, intelectual și social. Efectele sunt vizibile încă de la vârstele mici, motiv pentru care am ales să prezint impactul divortului asupra copiilor până la vârsta de 18 ani.

Cuvinte cheie: divorț, efectele divorțului (tristețe, agresivitate, refuz, hiperactivitate, furie, izolare, depresie).

Pornind de la ideea că familia este structura de bază a societății, putem afirma cu certitudine că de ceva vreme aceasta nu mai are importanța pe care-o avea în trecut. Dacă atunci familia juca un rol foarte important atât în viața individului, cât și a societății, observăm că în ultimul deceniu o familie nu mai are o viață îndelungată deoarece divorțul este tot mai des întâlnit. Mai mult, acum se practică căsătoria de probă; asadar viziunea asupra familiei este alta.

Dacă la în mediul rural încă i se mai acordă căsătoriei importanța cuvenită, este privită ca fiind sfântă, ca ceea ce a unit Dumnezeu omul să nu despartă, în mediul urban situația e tocmai invers. Se constată că la oraș divorțurile au devenit o obișnuință și atunci ajungem la întrebările: “De ce se mai căsătoresc oamenii? Ca să aibe de ce divorța?” căci sunt foarte multe cupluri care se despart la nici macar un an după căsătorie. Consider că înainte de a te căsători trebuie să te gândești bine, să nu te pripești pentru că o căsătorie se realizează sau ar trebui sa se realizeze, așa cum spune și religia, o singură dată în viață.

Specialiștii din domeniul psihologiei au abordat și viața familiei, formând terapii de familii pentru a-i ajuta pe cei în cauză să remedieze situația. Tot ei s-au orientat către copiii acestor familii deoarece ei sunt cei care suferă cel mai mult. Din dorința de a proteja cât mai mult copilul, dar și de a minimiza șocul despărțirii, este luat în vedere modul de înștiințare a copilului, de explicare a evenimentului astfel încât copilul să nu se culpabilizeze mai târziu, aranjamentele privitoare la locația în care va locui copilul, custodia, menținerea comunicării și a relației cu ambii părinți, preîntâmpinarea eventualelor conflicte, împărțirea echitabilă a responsabilităților între părinți, adică respectivul copil nu trebuie să sufere, trebuie să fie ajutat să treacă cu bine peste aceste obstacole ale vieții..

În dicționarul de Psihologie Larousse divorțul reprezintă o “rupere legală a căsătoriei”, “punct final al unei neînțelegeri conjugale, gravă și durabilă, a cărei origine poate fi sexuală, caracterială sau culturală”, apoi este prezentată modalitatea în care se petrece un divorț, menționează efectele durabile și considerabile, însemnate din punct de vedere psihic asupra copiilor.

Efectele divorțului se manifestă asupra copilului la nivel emoțional, comportamental și psihic. Puțini dintre cei ai căror părinți trec printr-un divorț reușesc să devină mai ambițioși, mai tenace, preocupați de obținerea unor rezultate școlare superioare, marea majoritate întâmpinând dificultăți de concentrare în cadrul activităților școlare, angajarea în conflicte cu colegii și profesorii, eșec școlar, randament redus. Mulți dintre acești copii sunt catalogați ca fiind angajați pe calea devianței comportamentale (toxicomanie, prostituție, consum de alcool). Copilul trebuie să facă față stresului rezultat din divorț, este suspus exprimării preferinței față de un anumit părinte în cazul acordării custodiei.

În continuare voi enumera câteva dintre manifestările post-divorț în funcție de vârstă:

·         între 0 si 2 ani copilul întâmpină dificultăți de somn, coșmare, iritablitate sau hiperactivitate, este trist, plânge des și refuză să mănânce. Părinților li se recomandă să acorde cât mai multă afecțiune față de copil, să îl îmbrățișeze cât mai des, să îl viziteze, dar să nu îl mute dintr-un loc în altul. Este bine ca relația copilului cu bunicii să fie menținută. În toate aceste acțiuni, se recomandă perseverența și consecvența părinților.

·         între 3 si 5 ani copilul manifestă teama de a sta singur, se teme de abandon sau separare, de lipsa iubirii părinților, fabulează pe tema împăcării părinților, continuă să-i includa pe ambii părinți în jocurile “de-a familia”, devine agresiv cu păpușile sau cu celelalte jucării sau față de părintele cu care locuiește, trăiește sentimente de vinovăție față de despărțirea părinților, este mereu preocupat, are dificultăți în a învăța, îi scade puterea de concentrare. Părinții sunt sfătuiți să le acorde copiilor dragostea lor, să le reamintească faptul că nu ei sunt vinovați pentru divorț, să îi asigure că îl vor vedea pe celălalt părinte, să îi explice regulile de vizitare, să îi vorbească despre noul domiciliu, să evite comentariile negative la adresa celuilalt părinte, să nu prindă la mijloc copilul între certurile lor, astfel încât acesta să devină un intermediar, să discute cu ceilalți părinți care se confruntă cu aceeași problemă.

·         între 6 si 8 ani devin adesea mai agresivi și mai furioși pe mamă, dacă aceasta este cea care a rămas cu copilul, se simte trădat de părinți, îl poate idealiza pe părintele absent, are coșmaruri violente, reapare anxietatea, are dificultăți la învățătură sau la alte activități, se simte neiubit, pot apărea comportamente inacceptabile, cum ar fi minciuna, furtul, agresiunea. Are o puternică dorință de a-și reuni parinții sau încearcă să îi găsească mamei un nou partener.

·         între 9 si 12 ani copilul este extrem de furios, tocmai pentru a se apăra de durere, șoc, poate fi foarte dificil, mai ales că începe pubertatea, încearcă să se răzbune pe cel pe care îl crede responsabil pentru divorț, îi este rușine de ce i se întâmplă familiei sale, este derutat, adesea ia parte unuia dintre părinți. Părinții trebuie să fie precauți în a face afirmații denigratoare la adresa părintelui absent, îl poate încuraja pe copil să păstreze relația cu părintele de același sex, îl poate implica pe copil în diverse activități cu valoare educativă.

·         între 13 si 18 ani relația cu părinții devine mai distantă, pentru că el este mai independent, își critică părinții și își promite să nu facă aceleasi greșeli, este responsabil față de fratii mai mici, pare mai matur decât cei de vârsta lui, nu se poate decide de partea cărui părinte este, poate părăsi casa pentru a evita conflictele, prezintă un mare risc de suicid, poate deveni izolat sau depresiv, se poate refugia în alcool, droguri, are dificultăți în a-și vedea părintele cu un alt partener. Părinții trebuie să evite orice comentariu negativ la adresa celuilalt părinte, să mențină stabilitatea, să evite schimbările majore, să evite sarcinile casnice în exces.

În concluzie, părinții trebuie să aleagă momentul potrivit pentru informarea copiilor cu privire la divorț, nu trebuie să amâne informarea ducându-i la bunici, apoi , la întoarcere acasă, copiii să afle despre divorț de la un singur părinte. Ambii părinți trebuie să fie de față când îl înștiințează pe copil cu privire la acest lucru și trebuie să-i explice că singurii vinovați sunt ei, părinții, și că întotdeauna le va acorda atenția și dragostea cuvenită. Ei trebuie să-și vegheze copilul îndeaproape pentru că divorțul poate avea un impact negativ. Mai mult decât atât, consider că respectivul copil trebuie dus la un psiholog care să-l ajute să treacă peste aceste greutăți ale vieții, făcându-l să privească viața în mod pozitiv. De asemenea, părinții trebuie să fie foarte atenți să nu fie copilul de față atunci când apar diverse certuri, iar în lipsa unui părinte celălalt nu trebuie să vorbească urât despre cel absent. Copilul trebuie să știe că are doi părinți care nu s-au mai putut înțelege și au decis să urmeze drumuri diferite, dar că pe primul loc în viața lor se va afla copilul. De aceea, când un copil rămâne la un singur părinte, celălalt trebuie să-și respecte zilele de vizită, să nu uite de ele pentru că cei care suferă cel mai mult sunt copiii.

Bibliografie:

1.      Baran-Pescaru, A., Familia azi. O perspectiva socio-pedagogică, Editura Aramis, Bucureşti, 2004

2.      Dumitru, I., A., Consiliere psihopedagogică. Baze teoretice şi sugestii practice, Editura Polirom, Iaşi, 2008

Nichols, M., P., Schwartz, R., C., Terapia de familie – concepte şi metode, 2005