TEORIILE CONTEMPORANE ALE MANAGEMENTULUI

APLICABILE ȋN ŞCOALA ROMÂNEASCĂ

Profesor limba engleza Camelia Timofte

Școala cu cls. I-VIII G.E. Palade, Buzău

Pentru managerul unei unități de învățământ, a motiva personalul implică a identifica acele elemente de largă audienţă ȋn rândul cadrelor didactice care le impulsionează activitatea, le alimentează creativitatea și le potentează individualitatea. Ce poate determina angajamentul, aderarea și asumarea unor deziderate ȋn cadrul unui sistem erodat de schimbări nenumărate? Unde trebuie să caute resorturile și ce ambalaj trebuie să ii dea managerul școlar motivării ca aceasta să poată alimenta creativ personalul? Sunt întrebări la care încercăm să găsim răspunsuri.

Moto

„Unui om este mult mai ușor să-i dezvolți calitățile decât să-i înlături defectele.”

„Cultivă-i omului calitățile, ca să-și inunde defectele”. Cuvântul motivație este cel mai adesea folosit pentru explicarea comportamentului oamenilor. Se impune atunci definirea termenului de motivație. Motivația este o „forța” personală care determină un anume comportament. Moralul unui angajat se referă la atitudinea faţă de muncă, faţă de superiori și faţă de organizația din care face parte. Moralul ridicat – ca atitudine pozitivă in raporturile de munca – este rezultatul principal al satisfacerii nevoilor prin locul de muncă sau ca rezultat al locului de muncă. O necesitate care ar putea fi satisfăcută prin locul de munca este recunoașterea rolului important și contribuția avute intr-o organizație – satisfacția muncii. O alta nevoie, satisfăcută, de data aceasta, ca rezultat al locului de munca, este securitatea financiară.

Un moral ridicat conduce la dedicare cvasi-totala și la loialitate ȋn favoarea organizației, ȋn timp ce un moral scăzut poate conduce la absenteism, dezinteres faţă de munca, rata scăzuta a productivității şi, ca rezultat, angajații părăsesc organizația pentru a căuta alte locuri de munca, ȋn speranța ca vor afla acolo mai multa satisfacție prin motivație. 

Motivația, moralul și satisfacerea nevoilor angajaților se întrepătrund. Motivarea personalului consta ȋn corelarea necesităților, aspirațiilor și intereselor personalului din cadrul organizației cu realizarea obiectivelor și exercitarea sarcinilor, competentelor si responsabilităților atribuite. Pentru managerul unei unități de învățământ, a motiva personalul implică a identifica acele elemente de largă audienţă in rândul cadrelor didactice care le impulsionează activitatea, le alimentează creativitatea și le potentează individualitatea. Ce poate determina angajamentul, aderarea și asumarea unor deziderate ȋn cadrul unui sistem erodat de schimbări nenumărate? Unde trebuie să caute resorturile și ce ambalaj trebuie să ii dea managerul școlar motivării ca aceasta să poată alimenta creativ personalul?

Motivațiile desemnează acele elemente formale sau informare, de natura economica sau moral-spirituala pe care managerii le administrează salariaților satisfăcându-le anumite necesități individuale si de grup, pentru a-i determina ca, prin atitudinile, eforturile, deciziile, acțiunile si comportamentele lor să contribuie la desfășurarea activităților si îndeplinirea obiectivelor organizației.

Se știe că educația implică integrarea creativă a unor tehnici, metode, strategii. Profesorul este deci un artist care creează prin șlefuire individualități. El trebuie să-și alegă cu maxim discernământ uneltele, să-și identifice fațetele și să atingă cele mai sensibile coarde pentru a-l face pe elev să rezoneze. Ori cum poate el să facă acest lucru, dacă nu rezonează el locași cu ceilalți? Este atunci managerul școlii un dirijor de orchestra care prin forța sa coagulează energiile creatoare și le acordează unele altora, le indică intrarea, le dozează tempoul, le stopează avântul pentru a nu strica armonia, le integrează ȋntr-o partitura unică și inconfundabilă.

Ierarhia nevoilor a lui Maslow și Teoria celor doi factori a lui Herzberg sunt teorii ale motivației larg cunoscute care au stat la baza motivării personalului. Ȋn ultimi ani, managerii au început sa exploreze trei alte metode care dinamizează viziunea asupra motivației: teoria echitații, teoria așteptării și teoria întăririi. Teoria echitații pornește de la premiza ca oamenii sunt motivați, pentru început, să obțină și, apoi, să mențină un anume sens al echitații. Echitatea o denumim ca totalitatea de distribuire a recompenselor direct proporțional cu contribuția fiecărui lucrător la rezultatele organizației. Nu este nevoie ca toata lumea să primească aceeași recompensă, dar recompensa trebuie să fie ȋn concordanţă cu contribuția individuală. Managerii din ȋnvăţământ pot evita apariția de probleme cauzate de inechitate, asigurându-se că recompensele, de diferite forme, sunt distribuite pe baza performanţelor și că toata lumea înțelege că acesta este singurul criteriu de recompensare. Echitate ȋn ȋnvăţământ poate să desemneze cooptarea in diferite echipe de lucru, valorizarea experienței profesionale ca responsabil al unor comisii, desemnarea ca membru valoros al organizației, recunoașterea meritelor si potențarea acestora in inițierea unor activități relevante pentru organizație, delegarea sa ca figura reprezentativă a organizației in comunitate etc. Astfel de măsuri pot asigura recunoașterea valorii și ridicarea respectului de sine, elemente primordiale in motivarea personalului didactic.

Teoria așteptării, dezvoltată de Victor Vroom, este un model motivațional foarte complex, care se bazează pe o „nevinovata înșelătorie”. Conform teoriei așteptării, motivația depinde de intensitatea dorinței si de probabilitatea îndeplinirii ei.

Teoria așteptării este dificil de aplicat ȋn ȋnvăţământ, dar ea oferă câteva elemente de ghidare pentru manageri. Ea sugerează ca managerii trebuie să recunoască faptul că: angajații lucrează pentru o varietate si extrem de diferite motive; aceste motive, realizări așteptate se pot schimba ȋn timp; este necesar să arate repede angajaților cum pot ei să obțină efectele sau realizările pe care le doresc.

Teoria contemporană privind motivația este folosirea încurajărilor. Utilizarea încurajărilor se bazează pe premiza că un comportament care este răsplătit, este posibil sa fie repetat, atât timp cât nu apare un comportament punitiv, pedepsibil „Întăririle” pot lua o varietate de forme și pot fi folosite intr-un număr de moduri. O „încurajare” pozitiva este una care dezvoltă dorința comportamentala de a obține o recunoașterea valorii proprii. Recunoașterea venită de la superiori, ca o încurajare pentru obținerea de rezultate deosebite in activitatea lor, creste dorința angajaților de a obține performante bune in viitor. O „încurajare” negativă dezvoltă dorința comportamentala de a îndepărta o greutate sau o situație neplăcută. Eficacitatea utilizării „încurajărilor” depinde de tipul de „încurajare” folosit, momentul ȋn care este folosit si modul de utilizare ȋn timp. Fiecare forma de încurajare, pozitivă sau negativă, este indicată ȋntr-o anume situație. La început poate fi necesara și eficienta o încurajare a unui anume comportament, dar, de regulă, încurajările ocazionale par să fie cele de efect. 

Managementul prin obiective este un proces motivațional în care un manager, împreună cu subordonații săi, colaborează la stabilirea obiectivelor lor în organizație și are ca scop principal clarificarea rolului pe care fiecare subordonat îl va avea in acestor obiective; managementul prin obiective permite lucrătorilor să participe la stabilirea obiectivelor și la evaluarea performantelor lor, astfel încât sa crească motivația acestora în vederea creșterii eficienţei muncii lor.

Ȋn concluzie, aceasta abordare pare a fi cea mai dezirabila într-un sistem unde beneficiile financiare reprezintă un punct vulnerabil. Personalul didactic nu este ușor de manipulat, nu uitam că ne adresam unui segment care este statuat a fi in pătura de intelectuali a națiunii. Atunci, trebuie să identificam acele elemente de combustie emoțională care fac să pulseze și să anime entuziasmul acestei categorii profesionale. Modestia, simțul ridicolului, dar, mai ales, sentimentul responsabilității fata de viitorul națiunii reprezentat de generațiile în formare aflate sub oblăduirea lor, determina o parte considerabila a acestora să rămână fideli sistemului, dincolo de politica continua de defăimare semnalată astăzi. Pentru mulți acesta profesie este o vocație, este o dăruire necondiționată ce oferă satisfacții nebănuite. Dacă ajungi să posezi cheia acestui lăcaș lăuntric, existent in fiecare dintre profesioniștii didacticieni, atunci toate resorturile se vor armoniza și vor da la iveala ceva inefabil si incomensurabil: trăinicia bucuriei de a fi dascăl.

Bibliografie

Comănescu M. – Management European, Ed. Economică, 2001

Drucker Peter – Management for Results, Heinemann, 1986

Șerban Iosifescu (coord.) - Management educațional pentru instituţiile de învătământ, București ISE-MEC, 2001