CONFLICTELE ELEV-FAMILIE

Andone Crenguţa - profesor

Colegiul Tehnic de Transporturi Braşov

„Când părinţii se mulţumesc să-i lase pe copii în voia lor, iar copiii nu mai ţin seamă de cuvintele părinţilor, când profesorii tremură în faţa discipolilor preferând să-i linguşească, în sfârşit, când tinerii dispreţuiesc legile pentru că nu suferă pe nimeni şi nimic deasupra lor ca să-i conducă, ei bine, în asemenea vremuri îşi face intrarea în scenă, în toată strălucirea ei, tirania.”

Platon

Oamenii se aseamănă între ei în multe privinţe, care ţin de caracteristicile general-umane, dar fiecare individ este, prin însuşirile sale particulare, unic şi irepetabil, atât în ceea ce priveşte aspectul său particular, cât şi felul lui de a fi şi tocmai acest fel unic de a fi generează conflicte.

Conflictele sunt numeroase. Ele pot fi între părinţi, între şefi şi subordonaţi, între prieteni, dar şi între elev şi familia din care acesta provine. Acestuia din urmă voi încerca să-i acord o deosebită atenţie deoarece elevul este la vârsta adolescenţei sau la cea în care trece de la adolescenţă la maturitate şi se confruntă cu o serie de probleme care, pentru el, nu se mai termină şi pentru care, deseori, nu are nici măcar o soluţie. De aceea elevul trebuie să aibă întotdeauna o persoană care să-i fie alături, care să-l sprijine sau să-l ajute când dă de greu.

Schimbările de comportament ale elevului ocupă prim-planul scenei familiale. Din cauza lor, copilul de odinioară a rămas o amintire. Părinţii nu-şi mai recunosc propriul copil şi au adesea impresia că au în faţă un străin deoarece între ei apar diverse conflicte. Dar nu trebuie uitat că adolescenţa este o perioadă de fragilitate, favorabilă instalării unor tulburări.

În ceea ce priveşte adolescenţa, observăm că o relaţie se transformă treptat, din pricina neînţelegerilor de tot felul şi a acuzelor reciproce, într-un duel după toate regulile artei.

„De fapt, adolescenţa, despre care Francoise Dolto spune că reprezintă „purgatoriul tinereţii şi cea de-a doua naştere a omului”, este aceea care transformă activitatea unui părinte într-o meserie. Iar prin meserie înţelegem „a fi în slujba cuiva”.

În această perioadă de tranziţie, pe care psihologii o definesc drept ”ultimul capitol al copilăriei”, copiii de ieri au cel mai mult nevoie de părinţii lor.” (Acker, 2007).

Trecerea la vârsta adultă implică distanţarea de proprii părinţi. Stephane Clerget este de părere că aceasta „nu presupune neapărat despărţire fizică de ei, cât un travaliu al doliului în privinţa imaginilor parentale din fiecare dintre noi”.

În ziua de azi nu ajunge să fii un părinte bun, căci criza educaţiei ne impune să căutăm perfecţiunea. Ca să revoluţioneze educaţia, părinţii trebuie să se comporte ca nişte părinţi inteligenţi; între ei trebuie să fie, în primul rând, o relaţie de prietenie, prin intermediul căreia copilul-elev să poată găsi un sprijin în momentele grele sau mai puţin grele.

Există multe probleme diferite care pot fi nucleul conflictului şi au fost create tipologii pentru a categorisi problemele. Anumite tipuri de probleme conduc mai puţin decât altele la rezolvări constructive ale conflictelor.

Unele dintre cauzele care pot declanşa conflicte între elevi şi părinţi sunt următoarele: mersul la şcoală, dificultăţile şcolare, anturajul elevului, minciuna, consumul de tutun şi de alcool, duritatea părinţilor, divorţul, părinţi vitregi, comportamentul părinţilor faţă de copii.

Mersul la şcoală

Copiii ştiu destul de bine că ei trebuie să meargă la şcoală. Aceasta este, de fapt, o obligaţie prin lege de care nimeni nu se poate sustrage, dar viziunea pe care o au despre şcoală depinde şi de familie. Însăşi şcoala poate produce diverse conflicte între elev şi familia acestuia. În momentul în care apare un conflict din cauza mersului la şcoală, părinţii trebuie să găsească o modalitate să-i inspire dragostea de şcoală, nu să-i repete mereu că şcoala este, în unele situaţii, un calvar. Aşadar, totul depinde de părinţi, de maniera în care aceştia îşi aleg cuvintele atunci când vorbesc despre şcoală.

Dificultăţile şcolare

Atunci când vorbim de şcoală, vorbim şi de conflicte. Elevul se confruntă cu diverse probleme din cauza dificultăţilor pe care le întâmpină la şcoală, iar acestea duc la conflicte între elev şi familia acestuia.

Astfel elevul se poate confrunta la şcoală cu o serie de probleme, cum ar fi:

·                    metoda de predare a profesorului;

·                    profesorul slab pregătit;

·                    volumul mare de cunoştinţe;

·                    varietatea cunoştinţelor;

·                    neînţelegerea exerciţiilor;

·                    lipsa de implicare a profesorului atunci când vede un elev ce nu a înţeles;

·                    lipsa exerciţiului;

·                    scrierea incorectă;

·                    nerespectarea ortografiei;

·                    cititul îngreunat.

Toate aceste obstacole îi determină pe părinţi să manifeste un comportament neadecvat, care provoacă conflicte, fără ca ei să ţină cont de implicarea lor în actul educativ. Chiar dacă în unele situaţii elevul are dreptate atunci când, în faţa părinţilor, îl acuză pe profesor, unii dintre părinţi le dau dreptate tot profesorilor şi astfel apare conflictul.

Anturajul elevului

De asemenea, în zilele noastre, un subiect de discuţie este chiar anturajul elevului deoarece părinţii văd latura negativă a acestuia. Ei sunt de părere că anturaj cu care nu sunt ei de acord îl va influenţa pe elev în mod negativ, mai ales la această vârstă destul de prăpăstioasă.

Minciuna

Este de-a dreptul uluitor cât de uşor mint oamenii de orice vârstă. Aşa cum elevilor nu le place să fie minţiţi, nici părinţii nu sunt prea încântaşi că au fost minţiţi de către odraslele lor.

O vorbă din popor spune că „minciuna are picioare scurte.”, iar „adevărul iese întotdeauna la iveală.”. Din viaţa trăită până acum pot afirma cu certitudine că aceste două afirmaţii sunt foarte adevărate, adică minciuna nu poate fi prelungită prea mult timp căci adevărul va învinge.

Pentru un elev minciuna nu reprezintă numai un conflict atunci când îşi minte proprii părinţi, ci şi lipsa încrederii şi, dacă mergem mai departe, aceasta duce la dezamăgire.

În literatura de specialitate există mai multe acceptiuni cu privire la termenul de minciună. În DEX „Minciuna este denaturarea intenţionată a adevărului având, de obicei, ca scop înşelarea cuiva.”.

Importante sunt cauzele diverse ale minciunii şi printre acestea amintim:

·                    dorinţa de a avea o stimă de sine ridicată;

·                    mascarea unor diferenţe de principii;

·                    minţim pentru a fi agreaţi;

·                    minţim pentru a beneficia de diferite avantaje;

·                    minţim pentru a nu fi pedepsiţi;

·                    pentru a scăpa de un necaz;

·                    pentru a scăpa de o obligaţie;

·                    pentru a scăpa de anumite gânduri negative;

·                    pentru a-i proteja pe cei din jurul nostru.

Toate aceste cauze îl determină pe elevul din ziua de azi să-şi mintă părinţii, fapt ce nu e deloc catalogat bun, provacând mai târziu conflicte.

Oricare dintre noi, elev sau părinte, nu trebuie să uite că minciuna poate poate arăta nemulţumire faţă de sine însuşi sau faţă de realitatea înconjurătoare.

Consumul de tutun sau de alcool

Consumul de tutun sau de alcool, care a devenit un ritual de intrare în viaţa socială a adolescenţilor, este un conflict din ce în ce mai des întâlnit.

Familia joacă întotdeauna un rol mult mai important în experimentarea şi consumul de droguri al elevului decât suntem dispuşi să recunoaştem. Într-adevăr, părinţii ţin în mâini soarta copilului lor şi tot ei sunt cei care tind să dea vina în primul rând pe anturajul elevului, dar aceasta este de obicei o greşeală. Ei trebuie să se străduiască să le înţeleagă nevoile specifice vârstei, problemele, personalitatea. Doar atunci când părinţii îşi asumă responsabilitatea, pot să evite confruntarea cu o asemenea problemă. Este posibil ca foarte puţini părinţi să înţeleagă motivele ce stau la baza consumului de tutun sau de alcool, cum ar fi: depresia, anxietatea, furia şi din cauza aceasta între părinţi şi elevi intervin conflicte. Părinţii devin îngrijoraţi şi încearcă să le impună copiilor anumite reguli ce duc la stări conflictuale.

Luând în considerare cât de periculos este alcoolul sau tutunul încă de când este încercat pentru prima oară, este cert că orice semn de folosire nu trebuie ignorat chiar dacă este dificil de discutat. Nu trebuie să-i certe pe copii sau să le reproşeze ceva de genul: „Copile, ştiu că tu consumi alcool. Ai nevoie de ajutor!” pentru că ei se simt îndeajuns de nesiguri pe ei; nu trebuie să-i acuze, ci trebuie să găsească o cale de comunicare pentru a vedea unde anume este problema. E uşor şi extrem de important să discuţi despre acestea încă de când copilul se află la o vârstă fragedă, dar fără a sublinia în mod exagerat acest lucru.

De fapt, tocmai această confruntare dintre elevi şi părinţi poate avea urmări nedorite dacă părintele nu găseşte o modalitate de a-l îndruma către o cale mai bună. Trebuie să nu uite că elevul se află la o vârstă la care poate fi foarte uşor influenţat. Acest conflict poate produce durere atât în sufletul copilului, cât şi-n cel al părintelui. Părinţii nu-şi doresc niciodată ca odraslele lor să sufere şi poate că uneori apare chiar şi sentimentul de vinovăţie. Mulţi dintre ei se simt neajutoraţi, cred că nu pot să facă nimic pentru a-şi ajuta propriul copil şi se întreabă deseori: ”Unde am greşit?”. Dorinţa sinceră de a fi de ajutor reiese din momentul în care este pusă această întrebare şi de acum trebuie să-l determine pe elev să coopereze; elevii trebuie să se lase ajutaţi; ei au nevoie să vorbească cu părinţii pentru a-şi alina frica şi furia. Elevul trebuie încurajat, nu forţat. De părinte poate să depindă comunicarea căci aceasta poate să dispară atunci când părintele insistă sau îi porunceşte să vorbească.

A fi dur

„Duritatea în negociere a fost descrisă experimental în termenii următori: fixezi o aspiraţie înaltă, emiţi pretenţii exagerate şi oferi concesii mai puţine sau mai puţin importante decât ale adversarului.” (Neculau, 1998)

O abordare dură, inflexibilă de-a lungul negocierii se pare că are rezultate mai rele decât o abordare mai conciliantă.

„Duritatea joacă un dublu rol şi are consecinţe contradictorii. Pe de o parte, duritatea micşorează probabilitatea unei înţelegeri, în timp ce pe de altă parte măreşte răsplata celor care supravieţuiesc acestei posibilităţi de eşec.” (Bartos, 1970)

Divorţul

Pornind de la ideea că familia este structura de bază a societăţii, putem afirma cu certitudine că de ceva vreme aceasta nu mai are importanţa pe care-o avea în trecut. Dacă atunci familia juca un rol foarte important atât in viaţa individului, cât şi a societăţii, observăm că în ultimul deceniu o familie nu mai are o viaţă îndelungată deoarece divorţul este tot mai des întâlnit. Ba mai mult, acum se practică căsătoria de probă; aşadar viziunea asupra familiei este alta.

Dacă în mediul rural încă i se mai acordă căsătoriei importanţa cuvenită, este privită ca fiind sfântă, ca ceea ce a unit Dumnezeu omul să nu despartă, în mediul urban situaţia e tocmai invers. Se constată că la oraş divorţurile au devenit o obişnuinţă şi atunci ajungem la întrebările: “De ce se mai căsătoresc oamenii? Ca să au de ce divorţa?” căci sunt foarte multe cupluri care se despart la nici măcar un an după căsătorie. Consider că înainte de a te căsători trebuie să te gândeşti bine, să nu te pripeşti pentru că o căsătorie se realizează, aşa cum spune şi religia, o singură dată în viaţă.

Specialistii din domeniul psihologiei au abordat şi viaţa familiei, formând terapii de familii pentru a-i ajuta pe cei în cauză să remedieze situaţia. Tot ei s-au orientat către copiii acestor familii deoarece ei sunt cei care suferă cel mai mult. Din dorinţa de a proteja cât mai mult copilul, dar şi de a minimiza şocul despărţirii, este luat în vedere modul de înştiinţare a copilului, de explicare a evenimentului astfel încât copilul să nu se culpabilizeze mai târziu, aranjamentele privitoare la locaţia în care va locui copilul, custodia, menţinerea comunicării şi a relaţiei cu ambii părinţi, preîntâmpinarea eventualelor conflicte, împărţirea echitabilă a responsabilităţilor între părinţi, adică respectivul copil nu trebuie să sufere, trebuie să fie ajutat să treacă cu bine peste aceste obstacole ale vieţii.

În dicţionarul de Psihologie Larousse divorţul reprezintă o “rupere legală a căsătoriei”, “punct final al unei neînţelegeri conjugale, gravă şi durabilă, a cărei origine poate fi sexuală, caracterială sau culturală”, apoi este prezentată modalitatea în care se petrece un divorţ, menţionează efectele durabile şi considerabile, însemnate din punct de vedere psihic asupra copiilor.

Efectele divorţului se manifestă asupra copilului la nivel emoţional, comportamental şi psihic. Puţini dintre dintre cei ai căror părinţi trec printr-un divorţ reuşesc să devină mai ambiţioşi, mai tenace, preocupaţi de obţinerea unor rezultate şcolare superioare, marea majoritate întâmpinând dificultăţi de concentrare în cadrul activităţilor şcolare, angajarea în conflicte cu colegii şi profesorii, eşec şcolar, randament redus. Mulţi dintre aceşti copii sunt catalogaţi ca fiind angajaţi pe calea devianţei comportamentale (toxicomanie, prostituţie, consum de alcool). Copilul trebuie să facă faţă stresului rezultat din divorţ, este suspus exprimării preferinţei faţă de un anumit părinte în cazul acordării custodiei.

Divorţul îşi pune amprenta asupra copilului de orice vârstă, consecinţele materializându-se la nivel emoţional, comportamental, intelectual şi social. Efectele sunt vizibile încă de la vârstele mici.

Divorţul generează, cel mai adesea, conflicte între copil şi familie; mai ales când vorbim de etapa şcolarităţii. Putem afirma că acum elevul este foarte fragil din punct de vedere emoţional.

În concluzie, părinţii trebuie să aleagă momentul cel mai potrivit pentru informarea copiilor cu privire la divorţ, nu trebuie să amâne informarea copiilor cu privire la divorţ ducându-i la bunici, apoi, la întoarcere acasă, copiii să afle despre divorţ de la un singur părinte.

Ambii părinţi trebuie să fie de faţă când îl înştiinţează pe copil cu privire la acest lucru şi trebuie să-i explice că singurii vinovaţi sunt ei, părinţii, şi că întotdeauna le va acorda atenţia şi dragostea cuvenită. Ei trebuie să-şi vegheze copilul îndeaproape pentru că pentru un copil divorţul poate avea un impact negativ. Mai mult decât atât, consider că respectivul copil trebuie dus la un psiholog care să-l ajute să treacă peste aceste greutăţi ale vieţii, făcându-l să privească viaţa în mod pozitiv.

De asemenea părinţii trebuie să fie foarte atenţi ca să nu fie copilul de faţă atunci când apar diverse certuri, iar în lipsa unui părinte celălalt nu trebuie să vorbească urât despre cel absent. Copilul trebuie să ştie că are doi părinţi care nu s-au mai putut înţelege şi au decis să urmeze drumuri diferite, dar că pe primul loc în viaţa lor se va afla întotdeauna copilul. De aceea când un copil rămâne la un singur părinte celalălt trebuie să-şi respecte zilele de vizită, să nu uite de ele pentru că cei care suferă cel mai mult sunt copiii.

Părinţi vitregi

În urma divorţului elevul va rămâne la unul dintre părinţi, ceea ce va genera conflicte atunci când legea nu este de acord cu decizia copilului şi tot în urma divorţului elevul poate avea un părinte vitreg.

Însuşi părintele vitreg poate provoca certuri în noua familie. Elevului îi este foarte greu să accepte un tată vitreg sau o mamă vitregă, care, pe deasupra, mai încearcă să se şi impună. La această vârstă elevului îi este destul de greu să-i înţeleagă pe părinţi. Sunt de părere că aceste conflicte din cauza părinţilor vitregi pot fi destul de puternice şi pot duce la o prăpastie foarte mare între tată sau mamă şi elev, căci elevul simte că îi este furat părintele.

Comportamentul părinţilor faţă de copii

Un conflict între copilul-elev şi famile poate fi generat şi de comportamentul părinţilor. În lucrarea Arta educării copiilor şi adolescenţilor în familie şi în şcoală întâlnim încă de la început codul comportăriii părinţilor faţă de copii şi sunt de părere că acesta este foarte important şi ar trebui respectat pentru ca părinţii să aibă o relaţie armonioasă cu copiii lor.

Regulile sau, mai bine zis, sfaturile acestui cod sunt următoarele:

·                    Trataţi-i egal pe copii! Chiar dacă părinţii îşi iubesc copiii în mod diferit, trebuie să nu arate niciodată acest lucru.

·                    Educaţi-i în cerinţele moralei creştine!

·                    Nu vă certaţi în faţa copiilor! Copilul nu trebuie să participe la certurile din familie pentru a nu avea ocazia să-şi judece unul din părinţi.

·                    Unitate între părinţi în cerinţele educative! Părinţii trebuie să se pună de acord, apoi să vorbească cu copilul.

·                    Descurajaţi răul care l-a biruit pe copil, dar nu copilul! Copilul trebuie determinat să conştientizeze greşeala făcută.

·                    Răbdare. Este cea mai de preţ armă a părintelui; răbdare în tot ceea ce face.

·                    Arătaţi iubire copiilor, dar o iubire corectă. Întotdeauna nu trebuie să se exagereze cu iubirea oferită.

·                    Pedeapsă constructivă şi prudentă. Niciodată nu trebuie utilizată pedeapsa brutală; trebuie pedepsit astfel încât copilul să fie atins pe plan sentimental.

·                    Fiţi model moral pentru copii! Părintele nu trebuie să uite că un copil îl imită.

·                    Câştigaţi încrederea copilului. Atunci când un copil cere sfatul părintelui, acesta trebuie să i-l ofere şi astfel se poate realiza un progres în educaţie.

Prin urmare, conflictele sunt prezente de la naşterea omului, însă observăm că-n zilele noastre acestea sunt tot mai dese. De fapt, conflictul este o trăsătură normală şi inevitabilă a activităţii umane, ceea ce nu înseamnă însă că dezastruoasele consecinţe ce pot rezulta din abordarea necorespunzătoare a conflictului sunt inevitabile sau dezirabile, ci dimpotrivă. Nu prezenţa conflictului în sine determină rezultatul oricărei situaţii de conflict, ci alţi factori, în particular modul în care este abordat conflictul.

Bibliografie:

Abric, Jean-Claude, (2002), Psihologia comunicării, Editura Polirom, Iaşi.

Acker,V., Inzirillo, C., Lefebvre, B., (2007), Cum să-ţi ajuţi copilul?, Editura eora, Bucureşti.

Campbell, Ross, (2001), Copiii noştri şi drogurile, Editura Curtea veche, Bucureşti.

Clerget, Stephane, (2008), Criza adolescenţei, Editura Trei, Bucureşti.

Coteanu, I., Seche, L., Seche, M. (coord.), (1998), Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Univers enciclopedic, Bucureşti.

Cury, Augusto, (2005), Părinţi străluciţi. Profesori străluciţi, Editura For You, Bucureşti.

Griffith Edwards, (2006), Drogurile – o tentaţie ucigaşă, Editura Paralela 45, Piteşti.

Moisin, Anton, (2007), Arta educării copiilor şi adolescenţilor în familie şi în şcoală, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

Neculau, Adrian, Stoica-Constantin, Ana (coord.), (1998), Psihosociologia rezolvării conflictului, Editura Polirom, Iaşi.

Van Pelt, Nancy, (2003), Secretele comunicării, Casa de Editură Viaţă şi Sănătate, Bucureşti