TRADIŢIONAL SAU MODERN ÎN PREDARE?

Profesor Mihăeş Violeta

Şcoala cu clasele I-VIII Ploscuţeni, jud. Vrancea

Modelul tradiţional de predare nu răspunde noilor tendinţe in didactica modernă, fiind fondat pe „triada învăţare frontală – studiul manualului – chestionarea”, pe un model de învăţare pasiv. În mod tradiţional, cadrului didactic îi revine rolul major şi activ în cadrul procesului didactic (cel de emiţător), acela de a transmite cunoştinţele spre un receptor aproape pasiv, determinat să memoreze şi să reproducă informaţia.

Noul model de învăţare este un model activ şi presupune implicarea directă a elevului în procesul de dezvoltare a capacităţilor de învăţare, în asimilarea cunoştinţelor şi dobândirea gândirii critice.

Acest model impune în activitatea la clasă un nou tip de relaţionare pe mai multe direcţii: profesor – elev, elev – elev, elev – profesor, aflate în opoziţie cu tipul unidirecţional profesor – elev ce caracterizează modelul standard.

Rolurile se schimbă, se întrepătrund, după cum o demonstrează Kathee Terry (1996):

Diferenţele sunt semnificative, nu de puţine ori, modelul tradiţional de predare fiind identificat ca fiind unul informativ, pe cȃnd cel modern este definit ca un proces activ.

În didactică sunt încercări de a prezenta raportul între procesul de învăţare activ şi procesul de învăţare pasiv ca reflex al raportului teoretic – practic, informal – formativ. În lumina celor afirmate putem spune că activ – pasiv în procesul de învăţare nu se identifică cu teoretic – practic şi nici cu informal – formativ, ci aceste atribute ale profesorului se completează, se influenţează, se suprapun în combinaţii metodice mai mult sau mai puţin reuşite.

În învăţământul de tip tradiţional se cultivă competiţia între elevi cu scopul ierarhizării acestora şi activitatea individuală. Competiţia stimulează efortul şi productivitatea individului şi pregăteşte elevii pentru viaţă, care este foarte competitivă, dar poate genera conflicte şi comportamente agresive, lipsă de comunicare între colegi, marginalizarea nedreaptă a unora dintre aceştia, amplifică anxietatea şi teama de eşec, cultivă egoismul.

Modelul învăţământului modern face apel la experienţa proprie a elevului, promovează învăţarea prin colaborare, pune accentul pe dezvoltarea gândirii în confruntarea cu alţii. Munca în grup stimulează interacţiunea dintre elevi, creşterea stimei de sine, încrederea în forţele proprii, diminuează anxietatea faţă de şcoală şi intensifică atitudinile pozitive faţă de cadrele didactice. În acelaşi timp, munca în grup, prin colaborare, nu pregăteşte elevii pentru viaţa care este foarte competitivă, metodele activ – participative aplicate în activitatea pe grupe sunt mari consumatoare de timp şi necesită experienţă din partea cadrului didactic, iar elevilor le trebuie timp ca să se familiarizeze cu acest nou tip de învăţare.

Metodele de învăţământ bine alese şi aplicate duc la realizarea obiectivelor informaţionale şi formative ale lecţiei şi ale activităţilor extraşcolare. Nicolae Iorga aprecia că „metoda cea mai bună are valoarea pe care i-o dă omul care o întrebuinţează. Ea nu are valoare generală democratică, prin care orice minte omenească ajunge a nimeri pe acelaşi la aceeaşi siguranţă în ţintă. Iar valoarea omului care întrebuinţează metoda atârnă, desigur şi de o anume inteligenţă, care nu e apanajul oricui, dar atârnă şi de mijloacele pe care i le pune la îndemână numai cultură generală, multilaterală, dând trei virtuţi fără care nici ştiinţa în cel mai înalt sens al cuvântului nu se poate. Aceste trei virtuţi sunt: orizont, disciplină şi omenie”. În şcolile din România se practică în proporţie mai mare modelul tradiţional faţă de cel modern, ţinându-se spre implementarea celui din urmă, dar fără anularea primului, ci realizarea unei simbioze structurale între cele două. Modelul modern nu va putea supravieţui fără fundamentul celui tradiţional.

Profesorul trebuie să deprindă măiestria de a le combina şi a le demonstra eficienţa şi aplicabilitatea În diverse experienţe de învăţare, înclinând balanţa în favoare celui modern, mult mai uşor acceptat de elevi.

BIBLIOGRAFIE :

Păcurari, Otilia, Târcă, Anca, Sarivan, Ligia, Strategii didactice inovative, suport de curs, Centrul Educaţia 2000+, Bucureşti, 2003

Căpiţă, Laura, Căpiţă, Carol, Tendinţe în didactica istoriei, Editura Paralela 45, 2005

Dulamă, Maria Eliza, Strategii didactice, Ed. Clusium, 2000

Beşliu, Daniela, Dvorski, Monica, Manea, Mihai, Istorie. Sugestii didactice pentru clasa a IV-a, Centrul Educaţia 2000+, 2006

Ghid metodic pentru aplicarea programelor de istorie la clasele a IV-a – a VIII-a, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Consiliul Naţional pentru Curriculum, Bucureşti, 2001