SCURTĂ PRIVIRE ASUPRA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ROMÂNESC

DE AZI ŞI DE MÂINE

profesor Moise Iuliana Daniela

Liceul cu Program Sportiv „I. B. Soter”, Buzău, jud. Buzău

Orice reformă, oricât de bine ar fi gândită, nu poate fi dusă la capăt fără a lua în calcul toate problemele care se cer grabnic a fi rezolvate. Abordarea îngustă a acestor probleme, cu decizii punctuale, duce la dezordine; deciziile punctuale capătă sens dacă sunt integrate într-o abordare coerentă, atunci când devin părţi componente ale unei concepţii cuprinzătoare asupra schimbării. Din nevoia obiectivă de a susţine măsurile de reformă a învăţământului cu o concepţie clară asupra evoluţiei sistemului de învăţământ din ţara noastră este necesar să fie bine subliniat pachetul de măsuri imediate.

Avem nevoie de un altfel de învăţământ care să fie susţinut de societate.

Formula „ învăţământului ca prioritate naţională” rămâne foarte actuală. Elevii trebuie să aibă la dispoziţie un sistem de susţinere constând din burse de stat, burse contractate cu sfera privată, burse care să fie diferenţiate în funcţie de performanţe şi nevoile sociale. Educatorii, învăţătorii şi profesorii, trebuie consolidaţi în statutul lor economic. Cu un alt statut economic, activitatea cadrului didactic trebuie din nou concentrată asupra formării sale continue, asupra rolului său în sens propriu, educaţional având în vedere impactul specific asupra societăţii.

Avem nevoie de un învăţământ compatibilizat cu sistemele europene şi, în acest sens, intenţionalizat. Mobilitatea internaţională a elevilor şi dascălilor se impune să devină şi în ţara noastră semnificativ alta.

Avem nevoie de un învăţământ deschis pentru mai mulţi tineri. Existenţa încă a analfabetismului absolut, ca urmare a abandonării şcolii, ca şi probabilitatea apariţiei analfabetismului relativ, ca urmare a pierderii pasului în raport cu dinamica profesiilor, trebuie contracarate. Elevii trebuie să aibă posibilitatea obiectivă de a învăţa potrivit înclinaţiilor lor.

Avem nevoie de un învăţământ retehnologizat. Accesul la comunicaţiile electronice trebuie extins nu numai în mediul urban, cât mai ales în cel rural. Reţeaua informaţională a învăţământului trebuie să intre în funcţiune: tehnologiile didactice bazate pe retorică trebuie secondate şi înlocuite cu tehnologiile audiovizuale modernizate.

Este necesar un învăţământ recuplat cu nevoile de calificare resimţite în economie, administraţie, viaţă socială. Este vorba de a include în curriculum, deci în planurile de învăţământ şi în programele analitice, considerarea precisă a profesiilor cerute de piaţă. Nici o şcoală din Europa şi din lume nu mai califică un tânăr o dată pentru totdeauna. O nouă cultură profesională se organizează în jurul computerului, al instrumentelor comunicării.

Avem nevoie de un învăţământ care încurajează competiţia şi favorizează înnoirea. Un standard ridicat al învăţământului va trebui realizat nu prin volum de cunoştinţe cerut în cadrul unei verificări, ci prin modul in care aceste cunoştinţe sunt aplicate la rezolvarea unor probleme concrete.

Avem nevoie de un învăţământ orientat spre valori. Este timpul să clarificăm din nou situaţia valorilor din învăţământ.

Educaţia pentru viaţa privată capătă importanţă. Punctualitatea, disciplina presupusă de obţinerea unei performanţe, respectul faţă de aproapele nostru ca fiinţă similar nouă, ajutorarea celui aflat în dificultate, receptivitatea la argumente sunt valori ce merită a fi cultivate în orice context şi oricând în învăţământ. Consider că trebuie trase consecinţe din adevărul că libertăţile individuale ale lumii moderne include răspunderea, că numai împreună libertatea şi solidaritatea pot genera o comunitate raţională.

Educaţia trebuie restabilită în învăţământ, după ce ea însăşi a fost trecută în forme moderne. Formarea capacităţilor, capacitatea de a abstractiza, capacitatea de a aborda complet o problemă, capacitatea de a formula idei şi de a testa soluţii, capacitatea de a lucra cooperativ în grupuri, capacitatea de a comunica argumentativ – devine parte a misiunilor educaţiei.

Educaţia poate face acum convingător adevărul ca timpul este o sursă limitată şi că nu e deloc devreme să facem viaţa noastră conform cu aspiraţiile noastre, prin propriile noastre eforturi.

În sistemul actual de învăţământ din România, programul activităţilor didactice este destul de încărcat şi nu permite deplasarea accentului învăţării pe studiul individual în vederea autonomizării pregătirii progresive a tinerilor.

Relaţia profesor-elev este rigidă, cel dintâi fiind dispus destul de rar să vadă în cel de-al doilea un partener de interacţiune, uneori incomod dar, mai ales, stimulator pentru actul pedagogic în ansamblul său.

Caracterul prea puţin flexibil pe care l-a avut şi încă îl are sistemul de organizare a activităţii didactice, procedura greoaie de selecţie a resurselor umane, impedimente mai mult sau mai puţin grave de ordin material care apar când este vorba de a sparge într-un mod oarecare tiparul vieţii şcolare curente au şi ele un rol în perpetuarea unor deficienţe ale sistemului actual de învăţământ.

De aceea, şcoala este şi trebuie să fie etalonul civilizaţiei unui popor, starea ei intelectuală depinzând de înzestrarea umană, dar şi de cea materială. Este momentul ca acest teren să fie stabilizat. Schimbarea continuă a planurilor de învăţământ, înfiinţarea a zeci şi zeci de specializări într-o legătură mai mult sau mai puţin solidă cu posibilităţile materiale şi manageriale ale şcolilor, încărcarea exagerată a planurilor de învăţământ şi, ca urmare, numărul mare de ore pe săptămână, mai nou problema admiterii, bacalaureatului şi altele sunt stări de fapt care trebuie grabnic să-şi găsească rezolvarea.

Bibliografie

Marga Andrei, Privire în viitorul învăţământului românesc, Bucureşti, 1998