COPAC DE HÂRTIE

Elev: Roşu Ruxandra

Profesor coordonator: Mînză Lidia, CNVA Galaţi

Necesitatea ocrotirii naturii

Pornim de la faptul că societatea umană este un subsistem al ecosferei, ca atare este integrată în ecosferă şi nu se poate sustrage legilor globale ale acesteia.

Între societatea umană şi ecosferă se produce un permanent schimb de material, de energie şi informaţie. Adică, populaţiile umane participă la activitatea celor mai diferite ecosisteme naturale, împlinesc funcţiile oricărei populaţii, participând şi la transferul materiei, energiei şi informaţiei.

Ocrotirea naturii, ca funcţie a societăţii umane, atât din fiecare stat în parte cât şi a comunităţii naţionale, reprezintă un sistem de măsuri organizatorice, juridice, tehnice şi educaţionale având drept scop ocrotirea naturii şi a resurselor naturale atât pe plan local cât şi global.

Prin resurse naturale se înţeleg elemente componente ale ecosferei, Pământului sau chiar a spaţiului cosmic înconjurător, care sunt sau pot fi utilizate într-un fel sau altul de către societatea umană.

Credem că una din problemele centrale, din care derivă multe alte probleme, este ocrotirea şi conservarea genofondului şi ecofondului biosferei, eventual cu refacerea lor, acolo unde au fost deteriorate sau sărăcite sau chiar îmbogăţirea lor. Prin genofondul biosferei înţelegem întreaga diversitate şi bogăţie a informaţiei genetice a speciilor şi populaţiilor ce intră în alcătuirea biosferei, deci a fiecărui ecosistem în parte.

Activitatea umană are drept scop, in primul rând, creşterea productivităţii nete a ecosistemelor şi exploatarea cât mai intensă a resurselor naturale, mai ales pentru satisfacerea nevoilor imediate a societăţii. Realizarea acestor ţeluri se face pe mai multe căi ale căror efecte deteriorează mersul natural al proceselor: alegerea obiectivelor ce urmează a fi ocrotite; ocrotirea globală a ecosferei de pe teritoriul fiecărui stat şi pe plan planetar prin colaborare internaţională; prevenirea şi combaterea poluării mediului.

Ecologia are menirea de a cunoaşte şi de a face cunoscută organizarea, starea funcţională şi de sănătate a naturii. Responsabilităţile ei sunt incomensurabile. Asigură informarea şi educarea ecologică a omului, arătându-i ce înseamnă ea şi ce reprezintă el în cadrul ei. Astăzi, omul, prin tot ce face, amenintă grav echilibrele biologice pe baza cărora natura dăinuie. Foarte mulţi oameni nu realizaează că favorizând un factor ecologic sau altul acţionează peste limita de toleranţă a vieţii. Dezechilibrele generate schimbă structura şi sensul activităţii în orice sistem ecologic.

S.O.S Natura în primejdie!!!

De fapt, problema raportului dintre om şi mediul ambiant nu este nouă. Ea a apărut o dată cu cele dintâi colectivităţi omeneşti, căci omul cu inteligenţa şi spiritul creator care îl definesc, nu s-a mulţumit cu natura aşa cum era ea, dimpotrivă a pornit cu curaj şi tenacitate la opera de transformare potrivit nevoilor sale. Multiplicându-se neîncetat, specia umană a adăugat peisajului natural privelişti noi, prefăcând mlaştini şi pământuri înţelenite în văi roditoare, ţinuturi aride în oaze de verdeaţă, a creat noi soiuri de plante de cultură şi a domesticit animale sălbatice. Până aici, echilibrul natural nu a avut de suferit decât, poate, pe arii foarte restrânse, care nu puteau afecta ansamblul.

De când primul topor primitiv a doborât întâiul arbore, pădurile au pierdut jumătate din întinderea lor, în timp ce omenirea în acest răstimp s-a multiplicat de sute sau chiar mii de ori. Distrugerea pădurilor, cărora li se datorează în cel mai înalt grad stabilitatea şi calitatea a trei elemente fundamentale ale vieţii oamenilor - solul, aerul şi apa - s-a soldat de-a lungul timpului cu efecte dezastruoase. Pădurilor le revine un rol însemnat în fixarea stratului, relativ subţire, de sol fertil, mediul germinativ al masei vegetale.

Despăduririle masive au înmormântat sub dune de nisip înfloritoare civilizaţii nu numai în nordul Africii, ci şi în Asia, iar în unele părţi ale Europei au împins dezgolirea munţilor şi a dealurilor până la limite vecine cu calamitatea.

Reîmpădurirea e încă un cuvânt prea nou şi efectele ei sunt prea mici pentru a răscumpăra greşeala multimilenară care a determinat dispariţia a jumătate dintre arborii planetei. Desigur, în această privinţă calculele sunt foarte precare. Recurgem totuşi la unele, care, indiferent cât de mare e aproximaţia, ne spun câte ceva. La sfârşitul Imperiului roman, Peninsula Iberică era acoperită cu păduri viguroase de la Biscaya până la strâmtoarea Gibraltar şi ar fi avut o populaţie aproape dublă faţă de cea de azi, când au rămas doar vreo cinci la sută din fostele păduri.

În afară de protejarea solului, pădurea exercită cea mai puternică acţiune purificatoare asupra aerului, absorbind bioxidul de carbon şi restituindu-l sub forma de oxigen care este mult prea necesar. Din cele 14-16 miliarde de tone de bioxid de carbon lansate anual în atmosferă, prin arderea combustibililor, plus cele provenite din respiraţia oamenilor si animalelor, două treimi sunt absorbite de păduri, acei "plămâni verzi" ai Pământului, cărora le datorăm atât de mult.

Nu mai puţin important este rolul pădurii ca factor de regularizare a cursurilor râurilor. De asemenea, pădurea este menită să asigure cerinţele de agrement şi turism, tot mai accentuate în condiţiile vieţii moderne, să asigure ambianţa biofizică indispensabilă localităţilor balneoclimaterice, conservarea multor specii de plante şi animale foarte utile, etc.

Într-un cuvânt, fără păduri suficiente, dezvoltarea şi la urma urmelor, viaţa însăşi nu este posibilă. Astăzi, când pădurile ocupă cam o treime din suprafaţa uscatului (circa 4 miliarde de hectare) pe plan modial îşi face loc părerea că aceasta reprezintă un minimum necesar sub care omenirea nu-şi poate permite să coboare. În condiţiile când rămân de răscumpărat faţă de pădure greşeli multe si vechi, când un singur automobil, parcurgând 1000 de kilometri, consumă o cantitate de oxigen suficientă unui om pe timp de un an, iar râurile dezlănţuite fac tot mai mari ravagii, spălând nemilos ce a mai rămas din fertilitatea solului, exploatarea nerataţională a resurselor forestiere a devenit un lux mult prea mare.

Ariile naturale protejate

Arii naturale protejate, de interes judeţean, instituite prin Hotărârea Consiliului Judeţului Galaţi nr. 46/1994 privind instituirea regimului de protecţie oficială a unor zone şi monumente, pe teritoriul judeţului Galaţi sunt:

Grădina Botanică Galaţi

Grădina Publică Galaţi

Faleza Dunării

Parc CFR Galaţi

Parc Mihai Eminescu

Parc Turn TV

Ariile naturale protejate de tip rezervaţie naturală de pe teritoriul judeţului Galaţi declarate prin Legea 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a - zone protejate sunt:

Dunele de nisip de la Hanu Conachi

Pădurea Gârboavele

Pădurea Breana - Roşcani

Locul fosilifer Tirighina Barboşi

Locul fosilifer Rateş

Pădurea Fundeanu

Pădurea Tălăşmani

Pădurea Buciumeni

Ostrovul Prut

Balta Potcoava

Balta Tălăbasca

Locul fosilifer Bereşti

Lunca Joasă a Prutului (Maţa-Rădeanu)

Balta Pochina

Balta Vlăşcuţa

Pădurea Pogăneşti

În anul 2004, prin H.G. 2151/2004 privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone, în Galaţi a fost declarat:

Parcul Natural Lunca Joasă a Prutului Inferior

Situri de importanţă comunitară declarate, la nivelul judeţului Galaţi, prin Ordinul 1964/2007 privind declararea siturilor de importanţă comunitară ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România sunt:

Dunele de nisip de la Hanul Conachi

Lunca Joasă a Prutului

Pădurea Balta-Munteni

Pădurea Breana-Roşcani

Pădurea Gârboavele

Pădurea Merişor - Cotul Zătunului

Pădurea Mogoş-Mâţele

Pădurea Pogăneşti

Pădurea Tălăşmani

Pădurea Torceşti

Râul Prut

Delta Dunării

Ariile de protecţie specială avifaunistică declarate, la nivelul judeţului Galaţi, prin H.G. 1284/24.10.2007 privind declararea ariilor de protecţie specială avifaunistică ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România sunt:

Delta Dunării şi Complexul Razim-Sinoe

Lunca Prutului - Vlădeşti - Frumuşiţa

Lunca Siretului Inferior

În date seci, istoria fabricării hartiei e scurtă – un minim de 17 copaci sunt folosiţi pentru a face o tonă de hârtie (în funcţie de tipul şi calitatea hârtiei se poate ajunge şi până la un număr de 34).

Dar datele problemei nu sunt chiar atât de simple. Nu putem privi copacii doar ca materie primă pentru hârtie uitând de celelalte funcţii pe care aceştia le îndeplinesc şi care ar fi automat anulate prin tăierea lor. Iată o serie de date care probabil ne fac mai conştienţi de utilitatea copacilor:

1. unui copac îi poate lua şi până la 30 de ani să ajungă la maturitate;

2. un copac ajuns la maturitate produce într-un sezon necesarul de oxigen pe care 10 oameni îl consumă într-un an (sau o altă statistică ne arată că 40 de hectare de pădure pot asigura necesarul de oxigen dintr-un un an pentru 18 persoane; într-o altă interpretare statistică ce mi s-a părut mai edificatoare – doi copaci maturi furnizează oxigenul necesar pentru o familie de 4 persoane; deci un copac „hrăneşte” doi oameni – ce frumos ar fi ca fiecare cuplu sau fiecare doi fraţi să îşi planteze copacul care le furnizează viaţa necesară!);

3. un copac absoarbe agenţi poluanţi precum monoxidul de carbon, dioxidul de sulf, amoniacul, dioxidul de azot;

4. copacii ajută la consolidarea terenului şi previn alunecările de teren;

5. o barieră de copaci acţionează aproape ca un zid de piatră împotriva poluării fonice;

6. o pădure urbană poate stoca aproape întreaga cantitate de dioxid de carbon emanată în zona urbană;

7. copacii îmbunătăţesc calitatea apei prin încetinirea şi filtrarea apei de ploaie şi reduc gradul de poluare al apei ce ajunge în pânza freatică;

8. doar 3 copaci plantaţi strategic în jurul casei pot reduce la jumătate, pe timpul verii, cheltuielile pentru aer condiţionat;

9. copacii acţionează ca un filtru împotriva razelor ultra violete (cauzatoare de cancer de piele);

10. copacii încetinesc evaporarea apei din sol si sporesc umiditatea din aer;

11. plantarea de copaci este cea mai ieftină metodă de a absorbi dioxidul de carbon din aer (cercetătorii americani au descoperit că pentru absorbţia a 0.5 kg de CO2 prin plantarea de copaci se cheltuieşte mai puţin de 1 cent; pentru a construi maşini ce poluează mai puţin se cheltuiesc 10 cenţi);

12. un copac absoarbe 10% din emisiile de CO2 pe care o persoană le produce într-un an;

13. copacii sunt cele mai longevive „fiinţe” de pe planetă;

14. fructele sau scoarţa copacilor au numeroase proprietăţi curative;

15. s-a constatat că pacienţii spitalelor îşi revin mult mai repede şi au nevoie de mai puţine medicamente dacă stau în saloane ce au copaci dincolo de ferestre.

Aşadar când tăiem în doar 30 minute un copac ce a ajuns la maturitate în 30 de ani, tăiem de pe lista alte cel puţin 15 oportunităţi ale acelui copac de a contribui la sănătatea mediului şi la sănătatea, confortul şi economia gospodăriei noastre.

PROBA PRACTICĂ ( la nivel de liceu)

Un elev / an : 3 caiete limba română

3 caiete matematică

2 caiete chimie

2 caiete fizică

2 caiete biologie

1 caiet istorie

1 caiet geografie

Total: 14 caiete

Un elev – 14 caiete/an

O clasă - 26 elevi → O clasă = 364 caiete/an

Liceu: 7×4=28 clase

→ T = 28 × 364 = 10192 caiete/ an / liceu

C = caiete ± 2

c = număr clase ± 2

T min = C min × c min

C min = 364 – 2 = 362

c min = 28 – 2 = 26

→ T min = 26 × 362 = 9412

T max = C max × c max

C max = 364 + 2 = 366

c max = 28 + 2 = 30

→ T max = 366 × 30 = 10980

E = (T max – T min ) / T iniţial = (10980 – 9412) / 10192 → E = 0,15

Proiectul “Copacul de hârtie” a fost lansat în luna aprilie a acestui an, la iniţiativa unei echipe formate doar din cinci voluntari. De atunci, în proiect s-au inscris 300 de companii şi 65 de persoane fizice care au donat, în perioada aprilie - septembrie, 97.115 kg de hârtie şi 12.199 kg de carton. Toate aceste deşeuri vor fi “transformate” acum în 1.120 de copaci.

Ca român, ca elev, ca om, îmi doresc să schimb România, iar această schimbare se poate produce prin oameni… Degeaba dorim o Românie ECO, dacă noi nu credem că ţara noastră este în stare să se schimbe. Această schimbare nu se poate face singură, depinde de voinţa şi implicarea fiecăruia dintre noi!!!

Bibliografie:

☻Ecologie generală de Constantin Parvu, Editura Tehnică Bucureşti 1999

☻Enciclopedia copiilor, Editura Aqvila’93 Oradea

☻Ecologie de N.Botnariuc, Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti

☻www.apmgl.ro

☻www.copaculdehartie.ro