Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Linii directoare si idei pentru incorporarea SF-ului in diverse domenii educationale
Scris de administrator   
Joi, 17 Aprilie 2014 08:37

PARTEA IV

Linii directoare şi idei pentru încorporarea SF-ului în diverse domenii educaţionale 

 

Proiectul SciFiEd pune accentul pe (1) furnizarea de instrumente, formare şi consiliere pentru profesori, care să-i asiste în îmbunătăţirea modului lor de predare, făcând ştiinţa mai atractivă pt. elevi, conectând-o cu probleme reale, din viaţa de zi cu zi, cum ar fi mediul, precum şi pe (2) facilitarea accesului la ştiinţă pt. fete şi alte grupuri marginalizate. Ideea centrală a proiectului este de a realiza aceste lucruri prin încorporarea SF-ului în predarea ştiinţelor. Cercetarea arată că introducerea naraţiunilor în educaţia ştiinţifică îmbunătăţeşte semnificativ memoria, motivaţia şi înţelegerea elevilor.

Consorţiul are convingerea că naraţiunile SF, în mod special, pot produce îmbunătăţiri impresionante în educaţia ştiinţifică europeană. Deşi SciFiEd se focalizează în principal pe literatura pt. copii şi adolescenţi (nuvele, poveşti scurte, benzi desenate şi nuvele grafice), el aspiră de asemenea să facă uz de SF-ul mediatizat tehnologic, cum ar fi filme şi jocuri pe calculator.

 

 

 

Beneficiile şi provocările folosirii naraţiunilor în educaţie

 

Profesorii şi experţii identifică beneficii educaţionale multiple ce derivă din folosirea naraţiunilor în educaţie: naraţiunile permit elevilor să-şi dezvolte abilităţi de cercetare, gândire critică şi creativă, abilităţi de dezbatere şi decizie, care sunt legate de gestionarea şi utilizarea cunoştinţelor ştiinţifice în viaţa de zi cu zi, precum şi abilităţi care sunt necesare pt. a face faţă problemelor de mediu sau sociale care au legătură cu ştiinţa. Un alt avantaj important oferit de către folosirea naraţiunilor pe parcursul procesului de învăţare este că acest fel de poveşti sprijină elevii în a înţelege subiecte şi concepte de bază care derivă din propriile lor interese şi experienţe, precum şi recunoaşterea naturii ştiinţei şi a contribuţiei ei la dezvoltarea culturii umane.

 

 

Predare şi învăţare interdisciplinară

 

Predare interdisciplinară

 

Predarea interdisciplinară este o metodă care este folosită pt. a preda o unitate sau un subiect la mai mult de o disciplină (academică) în acelaşi timp.

 

Această metodă de predare permite elevilor să dezvolte abilităţi înalte de gândire, prin achiziţionarea informaţiei fără doar a memora fapte, ci în acelaşi timp aplicând ceea ce ei au învăţat în viaţa lor de zi cu zi.

 

Folosirea naraţiunilor SF în educaţie necesită o abordare interdisciplinară, pt. a permite profesorilor şi elevilor să exploateze la maxim avantajele pe care interdisciplinaritatea le poate oferi procesului de învăţare. Nevoia ca elevii să-şi dezvolte gândirea critică este considerată ca necesară pt. lecţiile care sunt bazate pe naraţiuni SF, iar această nevoie poate fi satisfăcută  prin predare şi învăţare interdisciplinară.

 

 Cele mai importante beneficii ale predării şi învăţarii interdisciplinare sunt:

·        Diversitate în clasă.

·        Nu e nevoie a mai duplica sau repeta munca.

·        Conexiunile inter-curriculare (cross-curriculare) plasează ştiinţa la un nivel istoric şi fac mai uşor de înţeles ceea ce este de obicei dificil de achiziţionat de către elevi

·        Implicarea şi conectarea mai bună a elevilor cu alte subiecte (discipline)

·        Contextul inter-curricular (cross-curricular) permite elevilor să trateze procesul de învăţare ca un singur proces, ca o dezvoltare personală distinctă.

·        Interacţiunea între elevi.

·        Şansa de a primi mai mult decât o singură viziune, în mai multe subiecte (discipline).

·        Dezvoltarea de abilităţi la elevi privind modul în care să-şi dea seama de corelaţii între două sau mai multe lucruri.

·        Stimularea creativităţii elevilor.

·        Elevii ar putea dobândi o viziune largă şi completă asupra unor teme de zi cu zi de bază.

 

 

Linii directoare practice generale

 

Mai jos sunt prezentate câteva linii directoare practice despre cum se pot introduce şi folosi naraţiunile SF în educaţie:

·         Dezvoltarea unor liste de povestiri SF adecvate vârstei

·         Menţinerea interactivă a procesului de povestire

·         Angajarea (motivarea) cititorilor reticenţi

·         Publicarea de material online accesibil gratuit care să fie interesant şi gata de a fi folosit de către elevi

·         Dezvoltarea de activităţi care sunt de mare calitate şi încurajează explorarea, investigarea şi descoperirea de noi cunoştinţe.

·         Adaptarea materialului la anumite niveluri de vârstă.

·         Adaptarea materialului, povestirilor şi a activităţilor SciFiEd la anumite arii ale unor curriculum-uri specifice şi elaborarea de material care se corelează cu alte materiale didactice (de ex.: manuale) folosite în prezent

·        Utilizarea tehnologiei, producerea de suporturi vizuale relevante şi încurajarea folosirii de multimedia (sunet, mişcare, video etc.)

 

Idei de predare şi activităţi pentru educaţia ştiinţifică

 

O listă de activităţi pe care profesorul le-ar putea implementa în cadrul unei lecţii de ştiinţe care include folosirea unei naraţiuni SF:

 

1.      Elevii pot fi implicaţi în multe activităţi de tipul “gândiţi, faceţi perechi şi împărtăşiţi” şi pot de asemenea să lucreze în grupuri mai mici în cadrul unei dezbateri (notele pt. activitatea de dezbatere şi cercetarea prealabilă vor fi acordate la nivel individual pt. a face elevii responsabili pt. propria lor muncă, şi fiecare elev trebuie să participe verbal cel puţin o dată pe parcursul dezbaterii propriu-zise de la clasă)

2.      Crearea unui joc bazat pe naraţiune – elevii creează un joc de societate, joc de cărţi sau joc de învăţare folosind evenimentele şi experienţele din roman 

3.      Joc de rol: elevii, ca oameni de stiinţă diferiţi, interacţionează unul cu altul, îşi împărtăşesc gândurile şi ideile, care vor fi reluate după citirea naraţiunii şi discutarea ei cu profesorul

4.      Elevii fac prezentări Powerpoint ale diferiţilor inventatori şi ale invenţiile lor.

 

Idei de predare şi activităţi pentru educaţia tehnologică

 

O listă de activităţi pe care profesorul le-ar putea implementa în cadrul unei lecţii de tehnologie care include folosirea unei naraţiuni SF:

 

1.      Elevii pot fi implicaţi în multe activităţi de tipul “gândiţi, faceţi perechi şi împărtăşiţi” şi pot de asemenea să lucreze în grupuri mai mici în cadrul unei dezbateri (notele pt. activitatea de dezbatere şi cercetarea prealabilă vor fi acordate la nivel individual pt. a face elevii responsabili pt. propria lor muncă, şi fiecare elev trebuie să participe verbal cel puţin o dată pe parcursul dezbaterii propriu-zise de la clasă)

2.      Crearea unui joc bazat pe naraţiune – elevii creează un joc de societate, joc de cărţi sau joc de învăţare folosind evenimentele şi experienţele din roman 

3.      Joc de rol: elevii, ca oameni de stiinţă diferiţi, interacţionează unul cu altul, îşi împărtăşesc gândurile şi ideile, care vor fi reluate după citirea naraţiunii şi discutarea ei cu profesorul

4.      Activităţi de gândire critică, sesiuni de brainstorming şi sesiuni de scriere (compunere) creativă

5.      Elevii fac prezentări Powerpoint ale diferiţilor inventatori şiale  invenţiile lor

 

Idei de predare şi activităţi pentru educaţia  ecologică

 

O listă de activităţi pe care profesorul le-ar putea implementa în cadrul unei lecţii care se focalizează pe educaţia ecologică şi care include folosirea unei naraţiuni SF:

 

1.      Idei inovative privind folosirea ştiinţei şi tehnologiei pt. a controla oamenii şi pt. a supra-exploata mediul ar putea fi tema unei unităţi interdisciplinare. În acelaşi timp, copii ar trebui încurajaţi să exploreze toate căile prin care folosirea înţeleaptă a ştiintei şi tehnologiei poate contribui la îmbunătăţirea vieţii noastre şi a mediului.

2.      Elevii pot fi implicaţi în multe activităţi de tipul “gândiţi, faceţi perechi şi împărtăşiţi” şi pot de asemenea să lucreze în grupuri mai mici în cadrul unei dezbateri (notele pt. activitatea de dezbatere şi cercetarea prealabilă vor fi acordate la nivel individual pt. a face elevii responsabili pt. propria lor muncă, şi fiecare elev trebuie să participe verbal cel puţin o dată pe parcursul dezbaterii propriu-zise de la clasă)

3.      Crearea unui joc bazat pe naraţiune – elevii creează un joc de societate, joc de cărţi sau joc de învăţare folosind evenimentele şi experienţele din roman 

4.      Activităţi de gândire critică, sesiuni de brainstorming şi sesiuni de scriere (compunere) creativă

 

 

 

Idei de predare şi activităţi pentru instrucţie lingvistică şi alfabetizare

 

O listă de activităţi pe care profesorul le-ar putea implementa în cadrul unei lecţii de instrucţie lingvistică şi alfabetizare care include folosirea unei naraţiuni SF:

 

1.      Activităţile de clasă pot include proiecte de grup, jocuri, activităţi de gândire critică, sesiuni de brainstorming, scrierea de poezii, desenarea sau schiţarea, şi altele care vor permite elevilor dumneavoastră să interacţioneze unul cu altul, să fie creativi şi în cele din urmă să înţeleagă concepte cheie din text mai degrabă “făcând” decât pur şi simplu studiind

2.      Elevii pot fi implicaţi în multe activităţi de tipul “gândiţi, faceţi perechi şi împărtăşiţi” şi pot de asemenea să lucreze în grupuri mai mici în cadrul unei dezbateri (notele pt. activitatea de dezbatere şi cercetarea prealabilă vor fi acordate la nivel individual pt. a face elevii responsabili pt. propria lor muncă, şi fiecare elev trebuie să participe verbal cel puţin o dată pe parcursul dezbaterii propriu-zise de la clasă)

3.      Crearea unui joc bazat pe naraţiune – elevii creează un joc de societate, joc de cărţi sau joc de învăţare folosind evenimentele şi experienţele din roman 

4.      Activităţi de gândire critică, sesiuni de brainstorming

5.      Scriere (compunere) creativă, scrierea propriilor memorii, discutarea firelor narative, descrierea oamenilor, locurilor şi evenimentelor

 

Idei de predare şi activităţi pentru educaţia civică

 

O listă de activităţi pe care profesorul le-ar putea implementa în cadrul unei lecţii de educaţie civică ce include folosirea unei naraţiuni SF:

 

1.      Elevii pot fi implicaţi în multe activităţi de tipul “gândiţi, faceţi perechi şi împărtăşiţi” şi pot de asemenea să lucreze în grupuri mai mici în cadrul unei dezbateri (notele pt. activitatea de dezbatere şi cercetarea prealabilă vor fi acordate la nivel individual pt. a face elevii responsabili pt. propria lor muncă, şi fiecare elev trebuie să participe verbal cel puţin o dată pe parcursul dezbaterii propriu-zise de la clasă)

2.      Crearea unui joc bazat pe naraţiune – elevii creează un joc de societate, joc de cărţi sau joc de învăţare folosind evenimentele şi experienţele din roman 

3.      Activităţi de gândire critică, sesiuni de brainstorming şi sesiuni de scriere (compunere) creativă

Ultima actualizare în Sâmbătă, 26 Aprilie 2014 18:51
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Revista cu ISSN

Contributia mijloacelor de invatamant la…

CONTRIBUŢIA MIJLOACELOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT LA FORMAREA REPREZENTĂRILOR ŞI A NOŢIUNILOR   Prof. Bobariu Liliana Școala Gimnazială Vidra   Modernizarea învăţământului, în conformitate cu cerinţele reformei, presupune găsirea unor noi tehnologii didactice care să contribuie...

Read more

Examenul national de definitivare in inv…

METODOLOGIA PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA EXAMENULUI NAŢIONAL DE DEFINITIVARE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT   Vezi metodologia privind organizarea şi desfăşurarea examenului naţional de definitivare (definitivat) în învăţământ.   Capitolul I Dispoziţii generale Art. 1 Prevederile Metodologiei privind...

Read more

Structura anului scolar 2012 2013

Structura anului şcolar 2012-2013   Anul şcolar 2012-2013 începe pe 17 septembrie 2012, luni. Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a anunţat sâmbătă, 1 septembrie 2012, că anul şcolar 2012-2013 va începe în data de 17...

Read more

Implicatiile globalizarii asupra educati…

IMPLICAȚIILE GLOBALIZÃRII ASUPRA EDUCAȚIEI   Alexandra Pepelea, profesor Grup Școlar Tehnic de Transporturi Iași   Globalizarea este astãzi un...

Read more

Perceptia autoeficacitatii in munca a ti…

PERCEPŢIA AUTOEFICACITĂŢII ÎN MUNCĂ A TINERILOR DIN ORGANIZAŢIILE VIRTUALE Psih. Pop Petronica Profesor consilier şcolar/CJRAE Cluj Rezumat Studiul de faţă încearca să patrundă în lumea organizaţiilor virtuale (virtual organizaţion), un domeniu deosebit...

Read more

Personalitati reprezentative ale literat…

PERSONALITĂŢI REPREZENTATIVE ALE LITERATURII FRANCEZE prof. Drăgian Ana-Elena Colegiul Tehnic ,,Constantin Brâncuşi’’ Oradea Romantismul francez este marcat prin sciitori precum Chateaubriand, Lamartine, Musset, Vigny, dar cel mai mare...

Read more

Stilurile limbii in opera lui Max Bleche…

STILURILE LIMBII ÎN OPERA LUI MAX BLECHER Profesor Andra Elena Diaconu Profesor de limba și literatura română, Școala Gimnazială Fitionești, județul Vrancea Literatura de specialitate împarte sistemul stilistic al limbii în...

Read more

Studiu de specialitate educatia parintil…

Studiu de specialitate Educaţia părinţilor – o necesitate               Profesor Pătrașcu Elena Crenguța             Liceul Tehnologic I. C. Petrescu Stîlpeni – GPP Stîlpeni, jud. Argeș     Conceptul educației permanente este "în mod...

Read more