PE AICI NU SE TRECE!

Prof. înv. primar Dobrea Monica

Şcoala Gimnazială „Emil Racoviţă” Oneşti, jud. Bacău

Motto: „Fiecare petic de pământ îşi are istoria lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea s-o auzi şi trebuie un dram de iubire să o înţelegi.” N. Iorga

La poalele Carpaţilor Moldovei, în bazinul inferior al râului Trotuş, se întinde Depresiunea Tazlău-Caşin sau Depresiunea Oneştilor. În partea sudică a depresiunii, la o altitudine de 200 metri, la punctul de întretăiere a văilor Caşinului, Oituzului şi Tazlăului cu Trotuşul şi la răscrucea celor două drumuri comerciale Adjud-Ghimeş şi Bacău-Oituz-Braşov, se află aşezat oraşul Oneşti.

De-a lungul secolelor, au existat aici aşezări durabile, iar localităţile noi nu au apărut întâmplător. Oneştiul şi aşezările din jurul lui au fost în primul rând, aşezări cu caracter agricol, fiind mult timp în stăpânirea diferiţilor feudali locali, sau veniţi din altă parte. Unii dintre domnitorii Moldovei, Alexandru cel Bun, Bogdan al II-lea, Ştefan cel Mare, Gheorghe Ştefan, au fost stăpânii acestor pământuri şi numele lor le găsin menţionate în documentele vremii. După tradiţie, Borzeştiul este locul naşterii lui Ştefan cel Mare. Despre copilăria marelui domnitor aminteşte Alexandru Mitru în povestirea sa „Sabia de foc”, Mihail Sadoveanu, dar şi Legenda stejarului din Borzeşti.

Multe „mărturii” fac referire şi la Primul Război Mondial.

Se ştie că România declară mobilizarea la 14 august 1916. Adoua zi, armata română trece Carpaţii în Transilvania, începând operaţiunile militare.

Prima bătălie de la Oituz (28 septembrie-14 octombrie 1916) indică direcţia pătrunderii inamicului din Transilvania în Moldova. Ţinta atacului forţelor germane şi austro-ungare era ruperea frontului român, în Valea Oituzului şi ocuparea Oneştiului, nodul tuturor căilor de comunicaţie din această zonă. Apărarea Oituzului a fost încredinţată diviziei 15 infanterie, comandată de generalui Eremia Grigoresu, întărită ulterior cu brigăzile 15 şi 37 din divizia 8 infanterie de la Piatra Neamţ. În localitatea Oneşti, un fanion arborat la intrarea în clădirea primăriei arăta că aici se află comandamentul diviziei. În tot timpul războiului, localitatea Oneşti a constituit punctul de debarcare, triere şi repartizare a trupelor pentru fronturile de luptă.

Forţele inamice, care au acţionat pentru cucerirea trecătorii Oituz, constituiau Grupul general Schmettow, format din două divizii de cavalerie (divizia 1 cavalerie austro-ungară şi divizia 3 cavalerie germană), căruia i s-a adăugat şi divizia 71 infanterie austro-ungară. La comanda grupului Schmettow s-au înfiinţat arhiducele Carol de Habsburg, moştenitorul tronului austro-ungar şi contele Tisza, primul ministru maghiar, care vroiau să asiste la o mare victorie. Dar românii au rezistat. Pornind la contraofensivă, armata română restabileşte linia frontului, după încleştări aprige, cu atacuri la baionetă, pe înălţimile de pe linia frontului.

În luptele de la Oituz, divizia 15 şi-a câştigat numele glorios de „Divizia de foc”, iar deviza generalului Eremia Grigorescu, „Pe aici nu se trece!”, a devenit crezul ostaşilor români.

Între 28 octombrie - 2 noiembrie 1916 are loc cea de-a doua bătălie de la Oituz. Toate atacurile au fost respinse cu pierderi mari de ambele părţi.

În perioada 9 decembrie 1916 – 3 ianuarie 1917 are loc bătălia de la Caşin. Lupte grele pe geruri şi viscole cumplite s-au dat pe înălţimile Căpuşii, Cernicăi, Stăveica, Fata Moartă.

În decembrie 1916, Nicolae Iorga rosteşte o cuvântare în şedinţa Adunării Deputaţilor, în care, printre altele, aminteşte de blestemul de suferinţa al strămoşilor noştri, care, cu preţul vieţii, au apărat pământul strămoşesc, aşa cum făceau în acele zile ostaşii români de la Oituz: „...să ne mănânce câinii pământului acestuia mai curând decât să găsim fericirea, liniştea şi binele din graţia străinilor duşmani.”

În iarna şi primăvara anului 1917 are loc reorganizarea armatei române. Reorganizarea Armatei a II-aare loc chiar pe front. Ea s-a constituit din două corpuri de armată: Corpul IV, compus din diviziile 6,7 şi 8 cu cartierul la Oneşti şi Corpul II, compus din diviziile 1, 2, 12, la Coţofăneşti.

Scriitorul şi publicistul ardelean, Octavian C. Tăslăuanu (1876 – 1942), voluntar în armata română, a fost detaşat pe lângă Corpul IV Armată din Oneşti, aşa cum rezultă din Ordinul 8460, ca ofiţer de legătură.

La 23 martie 1917, Regele Ferdinand a adresat soldaţilor o proclamaţie prin care îi asigura că „...şi-au câştigat dreptul de a stăpâni într-o măsură mai largă pământul pentru care s-au luptat”, precum şi „dreptul de a obţine o mai mare participare la treburile statului.”

În 14 mai 1917 a fost spânzurat locotenentul în rezervă Emil Rebreanu, fratele scriitorului Liviu Rebreanu. Locotenentul în rezervă Emil Rebreanu făcea parte din regimentul de artilerie „Maria Luisa”. Trimis pe frontul român de pe Valea Trotuşului, de la Ghimeş, într-o noapte, a încercat să treacă frontul, în liniile române, ducând cu sine şi planurile de împărţire a trupelor austro-ungare în sector. Afost prins, arestat şi condamnat la moarte. Această dramă a stat la baza romanului „Pădurea spânzuraţilor”a lui Liviu Rebreanu (1922), roman care constituie prima largă reflectare a Primului Război Mondial în literatura română.

Între 26 iulie şi 9 august 1917 are loc cea de-a treia bătălie de la Oituz. Apărarea zonei a revenit Armatei a II-a Române, condusă de generalul Alexandru Averescu.

La luptele de la Oituz a participat un voluntar în armata română, sublocotenentul Ioan Missir (1896 -?). Cele petrecute de el şi camarazii lui în vremea războiului, le-a povestit în romanul „Fata moartă”. Acest roman este o tuburătoare cronică de război aparţinând unui om care s-a aflat pe front, în linia întâi a bătăliilor de la Oituz, din anii 1916 – 1917.

Pe 14 august soseşte la Buciumi, pentru a fi în mijlocul ostaşilor din Divizia I, care s-a acoperit de glorie în luptele de la Oituz, Regina Maria şi generalul Averescu, în timp ce în aceeaşi zi soseşte la Oneşti primul ministru, Ionel Brătianu. Cu acest prilej, au fost decoraţi numeroşi soldaţi şi ofiţeri, promiţându-li-se că după război se va înfăptui o nouă reformă agrară.

La Oneşti a fost înfiinţat un spital sub înaltul îndemn al M.S Regina Maria.

Distinsa regină s-a împlicat în timpul Primului Război Mondial în activităţi caritabile, fiind permanent în mijlocul răniţilor, în spitalele de campanie.

Iată câteva imagini în care Regina Maria vizitează spitalul militar din apropierea frontului. (În vremea aceea linia frontului era la Oituz, la 13 km de Oneşti).

În imaginile de mai jos, generalul Alexandru Averescu a fost surprins de camera foto la Oneşti, în prima parte a anului 1917, în timp ce o însoţea pe Regina Maria, aflată în vizită la spitalul de campanie.

Regina Maria a dorit să fie ridicat un Monument al eroilor la Oneşti. Acesta adăposteşte osemintele a 12 000 de eroi căzuţi în Primul Război Mondial şi a 300 de eroi din Al Doilea Război Mondial, răpuşi în luptele care au avut loc pe aceste meleaguri. „Dorinţa mea fierbinte a fost să înalţ o biserică mică pe fostul front de la Oneşti şi să înfiinţez un cămin cu numele meu pentru studentele de la Universitatea din Iaşi, ca amintire a zilelor grele petrecute acolo în timpul marelui război pentru întregirea neamului.”Aceste cuvinte sunt scrise în testamentul Reginei Maria, care a fost lăsat urmaşilor.

Pământul românesc, leagănul de dor şi iubire al fiecărui român, este casa, viaţa şi sufletul celui care pune mai presus de orice dragostea pentru ţara din al cărui trunchi şi-a luat seva dătătoare de viaţă.

Bibliografie:

Verde Rozalia, VerdeTeodor- „Monografia Municipiului Oneşti”, Editura Magic Print, Oneşti, 2003;

Stoica Corneliu – „Valea Trotuşului: enciclopedie”, Editura Magic Print, Oneşti, 2006;

http://www.desteptarea.ro/fotodocument-1917-regina-romaniei-la-onesti/