RELAŢIA DE INDEPENDENŢĂ DINTRE EDUCAŢIA FIZICĂ ŞI CELELALTE LATURI ALE EDUCAŢIEI

Prof. Antonie Iustin-Marius

Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Bacău

Rezumat:

O societate sănătoasă nu se poate construi fără a înţelege rolul educaţiei fizice în evoluţia copiilor către maturitate. Această disciplină deosebit de importantă pentru evoluţia elevilor, are în sistemul de învăţământ menirea de a asigura „dezvoltarea aptitudinilor bio – psiho – motrice şi formarea capacităţii elevilor de a acţiona asupra acestora în vederea menţinerii permanente a stării optime de sănătate, asigurării unei dezvoltări armonioase şi manifestării unei capacităţi motrice favorabile inserţiei profesionale şi sociale prezente şi viitoare.”

Dezvoltarea fizică şi aptitudinală a omului este influenţată în primul rând de moştenirea genetică şi în al doilea rând de mişcarea organizată, dirijată pe care pe care o desfăşoară acesta. Dimensiunile creşterii fizice ale omului se percep prin văz, şi se apreciază, în mod direct prin măsurători şi, în mod indirect, prin caracteristicile mişcării.

Cuvinte cheie: educatie, aptitudine, dezvoltare.

Educaţia fizică contribuie la fortificarea psihofizică a copiilor prin întărirea sănătăţii, formarea si perfecţionarea unor calităţi, priceperi si deprinderi motrice.

Toate acestea constituie premise favorabile în realizarea sarcinilor educaţiei intelectuale şi profesionale. Un copil cu un organism robust, armonios dezvoltat, stăpân pe mişcări poate desfăşura o activitate intelectuală intensă şi executa operaţii de muncă soli­citate de activitatea practică.

Anumite calităţi motrice, cum ar fi viteza, rezistenţa, forţa, îndemânarea etc., formate în cadrul activităţii de educaţie fizică, pot fi transferate şi utilizate în cadrul muncii care solicită precum­pănitor efort fizic.

Practicarea educaţiei fizice şi sportului contribuie în mod ne­mijlocit la dezvoltarea şi consolidarea unor trăsături morale, de voinţă şi caracter. Acestea facilitează formarea unor calităţi este­tice.

Creşterea şi dezvoltarea copiilor reprezintă una din problemele de biologie umană cu o deosebită semnificaţie teoretică şi practică. Se poate spune că, cu cât datele din acest domeniu sunt mai numeroase, cu atât se deschid noi orizonturi şi noi aspecte de cercetare, printre care şi fenomenul acceleraţiei, atât de mult dezbătut în prezent, subliniind complexitatea problemelor. Este suficient să amintim numai că în urma proceselor de creştere şi dezvoltare apare adultul a cărui personalitate biologică şi socială se clădeşte tocmai în aceste perioade, sub influenţa jocului complex al patrimoniului sedentar şi al condiţiilor de mediu şi viaţă.

Numeroasele lucrări apărute în străinătate şi la noi în ţară evidenţiază caracterul particular al biologiei vârstei de creştere, care corespunde cu vârsta şcolară, care nu poate fi neglijat de către profesorii de educaţie fizică şi antrenorii care lucrează nemijlocit cu acest material uman fragil, nefinisat ontogenetic. Din datele literaturii de specialitate, rezultă o primă observaţie de ordin general şi anume că creşterea şi dezvoltarea copiilor nu se desfăşoară într-un ritm uniform, ci pe parcurs, apar perioade de accelerare şi încetinire a creşterii, cu durate variabile, în raport cu vârsta, condiţiile de viaţă şi particularităţile individuale ale copiilor.

La sfârşitul perioadei de creştere, copilul ajunge la maturizare somatovegetativă şi psihică, dar până atunci el nu poate fi considerat un adult în miniatură, deoarece organismul lui prezintă deosebiri fundamentale şi o însemnată labilitate neuro-hormonală. Creşterea şi dezvoltarea neuniformă, cu perioade de accelerare şi încetinire, cu exacerbări temporare ale proceselor neuro-vegetative şi psihice, vârsta de creştere se împarte în mai multe etape, cu aspecte morfo-funcţionale şi psihice particulare.

Oricare ar fi împărţirea, toate etapele perioadei de creştere şi dezvoltare sunt importante, dar etapa peripuberală, în decursul căreia copilul se transformă în adult, are o semnificaţie deosebită. Pentru unii biologi, pubertatea ar reprezenta chiar momentul cel mai important - după naştere - din viaţa unui individ. Pubertatea este ea însăşi o perioadă ce se întinde pe o durată de timp variabilă atât la fete cât şi la băieţi, depinzând de numeroşi factori ereditari sau de mediu.

Datele din literatură arată că există o mare variabilitate individuală a particularităţilor morfo-funcţionale şi psihice la indivizii de aceeaşi vârstăcronologică, dar că această variabilitate este mai mică dacă grupăm copiii după vârsta fiziologică.

Datorită faptului că perioadele vârstei fiziologice nu corespund celei cronologice şi deci nici etapelor de şcolarizare se va pune accentul pe periodizarea biologică şi se va menţiona în secundar etapele de şcolarizare şi vârstele cronologice care corespund, în general, acestor perioade biologice. Această periodizare bazată pe cel mai important eveniment biologic şi psihologic, nu numai al vârstei de creştere, dar şi ale întregii vieţi, grupează copiii şi juniorii în următoarele perioade de vârstă:

1. Vârsta antepubertară (şcolară mică-clasele I-V; 6-11 ani);

2. Vârsta pubertară (şcolară mijlocie-clasele V-IX);

3. Vârsta postpubertară (şcolară mare-clasele IX-XII). Ea concretizează pentru profesorii de educaţie fizică şi pentru antrenori raportul cu vârsta cronologică, care grupează copii de vârstă şcolară pe clase, cu programe diferite, deci cu regimuri diferite de efort fizic.

Capacitatea de efort diferită a copiilor de aceeaşi vârstă cronologică(aceeaşi clasă) se menţine şi după trecerea la seniorat, dar în timpul junioratului aceste diferenţe sunt mai ample; mai mult ceea ce este foarte important, această capacitate de efort la juniori este instabilă şi nesigură, fapt explicabil prin marea labilitate neuro-vegetativă a juniorilor, datorită “furtunii vegetative”, care abia a trecut peste ei în timpul pubertăţii şi care şi-a lăsat amprenta de o mare variabilitate individuală.

În ultimul secol, dar mai ales în ultimile decenii, s-a constat la copiii şi tinerii din majoritatea ţărilor europene şi din alte continente un important fenomen biologic, denumit de Gh. Roberts (1876) şi E. W. Koch (1953) “secular trend” (tendinţă seculară), caracterizat printr-o creştere accelerată a unor indici de dezvoltare; astfel valorile medii ale înălţimii şi greutăţii copiilor şi adolescenţilor de azi sunt mai mari decât în secolul trecut, iar maturitatea sexuală apare mai timpuriu. Deşi încheierea procesului de creştere are loc mai curând, totuşi dimensiunile definitive ale adultului sunt mai mari; vârsta sexuală s-a prelungit nu numai printr-o pubertate mai timpurie, dar şi printr-un climateriu (menopauză) mai tardiv. Longevitatea omului a devenit mai mare.

Din datele obţinute pe plan mondial se poate trage concluzia că “secular trend”-ul are loc în toate ţările lumii dezvoltate economico-social, independent de poziţia geografică, climă, componenţa etnică, atât în oraşe, cât şi la sate în diverse grade el poate atinge toate păturile sociale. După unii autori, accelerarea creşterii şi dezvoltării corpului copiilor şi tinerilor ar aduce după sine şi o mai mare dispersie a indicilor şi valorilor fiziometrice, precum şi o gracilizare a organismului.

Ea ar fi cauza scăderii rezistenţei fizice, precum şi a altor calităţi morfo-fiziologice. Unii autori arată că la copiii născuţi şi crescuţi la oraş se produce o creştere mai accelerată a taliei decât la cei de la sate, dar că perimetrul toracic şi greutatea nu cresc la toţi în acelaşi ritm.

În unele cazuri apar disproporţii între dimensiunile longitudinale şi transversale ale corpului, iar în alte cazuri acceleraţia se limitează la maturizarea sexuală. Studiul condiţiilor şi factorilor care determină fenomenele de acceleraţie şi întârziere în dezvoltare scoate în evidenţă influenţa vieţii civilizate, a îmbunătăţirii alimentaţiei, progresele în profilaxiea şi tratamentul bolilor, precum şi beneficiile unei organizări mai raţionale a activităţii şi timpului liber al tineretului.

Cercetările dovedesc eficacitatea practicării metodice a exerciţiilor fizice asupra creşterii normale şi dezvoltării armonioase, asupra sporirii capacităţii funcţionale şi îmbunătăţirii rezultatelor sportive la juniori şi copii de ambele sexe. Ca urmare a acceleraţiei, un număr tot mai mare de copii şi tineri participă mai de timpuriu la antrenamente şi competiţii. Dacă, pe de o parte, foloasele acestei activităţi pentru consolidarea organismului sunt evidente, pe de altă parte există permanent pericolul suprasolicitărilor, al oboselii şi al accidentelor. Particularităţile dezvoltării somatice la vârsta pubertară. Intervenţia pubertăţii duce la accelerarea creşterii în înălţime într-un ritm superior tuturor vârstelor, ca apoi aceasta să se diminueze treptat până la 20-21 ani.

Creşterea mai intensă se semnalează la membrele inferioare, apoi la cele superioare, fapt care creează în mai multe cazuri dizarmonii evidente, mai ales când se întocmesc grafice ale creşterii.

Trunchiul este lung, toracele îngust, iar abdomenul este supt. Ca urmare a acestor trăsături somatice, organele din cutia toracică sunt puţin dezvoltate, fapt care generează dificultăţi în procesul de adaptare la efort prin lipsa de rezistenţă funcţională. În concordanţă cu cele prezentate şi sistemul articular este slab, fiind în plin proces de consolidare. Datorită faptului că la fete pubertatea se instalează mai repede decât la băieţi, ele prezintă valori superioare ale creşterii în înălţime şi greutate, trunchiul este mai lung, iar membrele inferioare sunt mai scurte.

Bibliografie:

Bompa, T., Theory and Methodology of Training: the key to athletic performance, 3rd Ed, Kendall/Hunt Publishing Co, Iowa, 1994.

Cârstea, G., Educaţia fizică-teoria şi bazele metodicii, A.N.E.F.S., Bucureşti, 1997.

Daitz, H. R., Balls, S., Psihologia procesului educaţional, Bucureşti, Edit. Didiactică şi Pedagogică.p.47, 1978.

Horghidan, V., Problematica psihomotricităţii, .A.N.E.F.S, Bucureşti, 1998.

Israel, S., Das Erwarman als startvorbereitung, in Medizin und Sport, 12-17, 1977.

Nicu, A., Mazilu, V., Focşăneanu, A., Wilk, E., Potenţialul biomotric al populaţiei şcolare din clasele V-VIII, C.C.E.F.S., Bucureşti, 2004.