Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Evaluarea cadrelor didactice
Marţi, 08 Mai 2012 23:08

EVALUAREA CADRELOR DIDACTICE

 

Mirela Frunzeanu, profesor pentru învăţământul primar,

Mark Twain International School, loc. Voluntari, jud. Ilfov

 

Rezumat

Orice școală de calitate are, în primul rând, cadre didactice de calitate ce prestează o activitate calitativ superioară și care sunt în pas cu schimbările la nivelul societății, în general, și la nivelul învățământului, în special. Pentru managerii școlari care au drept țintă strategică creșterea calității educației oferite de organizația școlară pe care o conduc, cunoașterea nivelului de performanță și calitate în activitatea desfășurată de cadrele didactice este un aspect de o importanță majoră. Astfel că modul în care se realizează evaluarea acestora devine pârghia absolut necesară în acest demers managerial. Acesta este principalul argument ce a stat la baza alegerii subiectului articolului: evaluarea cadrelor didactice.

 

Cuvinte cheie: organizație, managementul schimbării, dezvoltare organizațională, management educațional și școlar, evaluare internă, evaluare externă, planificare, performanţe umane.

 

Abstract

Every school of high quality has, first of all, teachers of high quality which perform a high quality activity and which keep step with the society changes in general and especially with the changes in education. For the school managers which have as strategical aim the development of the education quality in their school organization, the knowing of the performance and the quality level in the teachers activity is an important aspect. Thus the way the evaluation of the teachers is made become important for managers. This is the main argument for choosing the subject for this article: the evaluation of teachers.

 

Key words: organization, the management of changing, organizational development, educational and school management, internal evaluation, external evaluation, planning, human performances.

 

      1.  Managementul resurselor umane – dimensiune a managementului educațional și școlar. Citeşte ...

2. Evaluarea resurselor umane în organizația școlară. Citeşte ...

3.      Concluzii

Calitatea în educație nu poate fi atinsă decât în măsura în care statul și politicile educaționale pe care le promovează prin intermediul ministerului de resort sunt orientate și focalizate pe formarea și dezvoltarea profesională de o calitate superioară a cadrelor didactice, în calitate de agenți ai schimbării în educație și în societate. Aceasta pentru că, asemenea companiilor din sectorul economic, care nu reprezintă nimic fără oamenii ce le clădesc și le slujesc, nici școala, privită acum ca organizație, nu se poate dezvolta și nu poate ,,crește” cu adevărat decât dacă cei implicați în dezvoltarea și ,,creșterea” ei sunt dedicați acestui proces, loiali ideii de schimbare și inovare, responsabili de activitatea pe care o desfășoară, mereu dorind îmbunătățirea ei, dar și a calității serviciilor educaționale pe care școala în care activează le oferă comunității pe care o deservește, deci oameni de calitate, profesioniști de calitate. Acest lucru nu poate fi realizat decât prin dezvoltare profesională susținută de eforturi de schimbare, uneori radicală, din partea tuturor celor implicați în procesul educațional, dar mai ales din partea ,,oamenilor” de la catedră.

A afla care sunt nevoile de formare continuă și dezvoltare personală și profesională ale resurselor umane din orice tip de organizație, inclusiv cea școlară, presupune, mai întâi, planificarea, programarea și desfășurarea unui demers evaluativ. Numai prin intermediul urmăririi celor trei aspecte ale evaluării resurselor umane, ca activitate managerială și, în același timp, ca funcție a managementului resurselor umane în organizația școlară (potențialul și capacitatea de evoluție și dezvoltare a uneoi persoane, comportamentul și performanțele), poate fi atins acest obiectiv fundamental al asigurării calității în educație- dezvoltarea resurselor umane, a capitalului uman implicat în educație.

Evaluarea cadrelor didactice este, încă, un subiect destul de controversat, atât la nivelul celor evaluați, cât și la nivelul celor care realizează evaluarea. Această funcție a managementului resurselor umane este deseori criticată pentru că nu relevă adevărata valoare a cadrelor didactice și a activității pe care acestea o desfășoară. Dincolo de aceste controverse, apare suficient de clară nevoia de evaluare a cadrelor didactice într-o manieră corectă, obiectivă și completă, pentru ca această activitate să își atingă scopurile declarate și să producă un impact asupra viitoarei activități a cadrelor didactice, în sens pozitiv, de îmbunătățire.

 

Referinţe bibliografice:

1.      Clipici, I. Evaluarea cadrelor didactice. Timișoara: Editura de Vest, 2010

2.      Constantin, T., Constantin-Stoica, A. Managementul resurselor umane. Iași:  Institutul European, 2002

3.      Cristea, S. Managementul organizației școlare. București: Editura Didactică și Pedagogică, 1996

4.      Cristea, S.  Dicționar de pedagogie.  București-Chișinău: Editura Litera Internațional, 2000

5.      Iucu, R.B. Managementul și gestiunea clasei de elevi. Fundamente teoretico-metodologice. Iași: Editura Polirom, 2000

6.      Iosifescu, Ș. Manual de management educațional pentru directorii de unități școlare. București: Editura ProGnosis, 2000

7.      Iosifescu, Ș. Management educațional pentru instituțiile de învățământ. București: Institutul de Științe ale Educației, 2001

8.      Jinga, I. Conducerea învățământului. Manual de management instrucțional. București: Editura Didactică și Pedagogică, 1993

9.       Jinga, I. Managementul învățământului: cu privire specială la învățământul preuniversitar. București: Editura Aldin, 2001

10.   Jinga, I., Negreț-Dobridor, I. Inspecția școlară și design-ul instrucțional.  București: Editura Aramis, 2004

11.   Joița, E. Management școlar. Elemente de tehnologie managerial. Craiova: Editura Gheorghe Cârțu Alexandru, 1995

12.   Joița, E. Management educațional. Profesorul – maneger: roluri și metodologie. Iași: Editura Polirom, 2000

13.   Legea nr.128/ 1997, completată și modificată prin Legea nr. 1/ 10 ianuarie 2011, privind Statutul Personalului Didactic, publicată în  Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 158 din 16 iulie 1997

14.   Miroiu, A. Învățământul românesc azi. Iași: Editura Polirom, 1998

15.   Milkovich, G.T., Boudreau, J.W. Human Resources Management, Sixth Edition. Irwin, Boston, 1991

16.   Păun, E. Școala – abordare socio-pedagogică. Iași: Editura Polirom, 1999

17.   Pânișoară, G., Pânișoară, I.O.  Managementul resurselor umane. Ghid practic, Ediția a II-a. Iași: Editura Polirom, 2007

18.  Stanciu, Ș. Managementul resurselor umane.  București: Editura Comunicare.ro, 2001

19.  Stanciu, Ș., Ionescu, M., Leovaridis, C., Stănescu, D. Managementul resurselor umane. București: Editura Comunicare.ro, 2003

 

 

 

 

Ultima actualizare în Marţi, 08 Mai 2012 23:29
 

Revista cu ISSN

Abandonul scolar cauze si modalitati de …

ABANDONUL ŞCOLAR CAUZE ŞI MODALITĂŢI DE PREVENIRE   Andone Crenguţa - profesor Colegiul Tehnic de Transporturi Braşov   O educaţie adevărată, reală se fundamentează în familie, apoi ea se continuă în grădiniţă şi şcoală prin...

Read more

Infograficele in activitatea didactica

INFOGRAFICELE ÎN ACTIVITATEA DIDACTICĂ Profesor Bușcă Alexandru Liceul Tehnologic “Lazăr Edeleanu”, Năvodari Rezumat: Articolul de față prezintă noțiunea de infografic, necesitatea utilizării acestuia în cadrul...

Read more

PREDAREA INTEGRATA LA CLASELE I-IV

PREDAREA INTEGRATÃ LA CLASELE I-IV   Inst. Nicolau Mariana Şcoala cu Clasele I-VIII Gherãesti, jud. Neamt     Problemele concrete de viatã, ce trebuie rezolvate zi de zi, au un caracter integrat si nu pot...

Read more

Sisteme mecatronice

SISTEME MECATRONICE -articol de specialitate- Prof. JIANU CAMELIA COLEGIUL TEHNIC REȘIȚA, CARAȘ-SEVERIN Conceptul de mecatronică s-a născut în Japonia, la începutul deceniului al optulea al secolului trecut. ...

Read more

Tipuri de mediu si reflectarea lor in ar…

TIPURI DE MEDIU ŞI REFLECTAREA LOR ÎN ARIILE PROTEJATE DIN JUDEŢUL BRĂILA   Profesor Miron Steluţa Otilia Şcoala cu clasele I-VIII Movila Miresii, judeţul Brăila     Rezumat: Studiul prezintă caracteristicile mediului din judeţul Brăila şi modul...

Read more

Eminescu si Junimea

  EMINESCU ȘI JUNIMEA (studiu) Prof. Vartolomei Maria Școala Gimnazială "I. Gr. Teodorescu - Ruseni" - Neamț/ Colegiul Tehnologic ˮSpiru - Haretˮ Piatra - Neamț   Dacă în planul criticii Titu...

Read more

Familia primul educator Rolul familiei i…

FAMILIA - PRIMUL EDUCATOR ROLUL FAMILIEI ÎN ACTIVITATEA DE ÎNVĂŢARE   Prof. înv. primar Bukszar Daniela Școala Gimnazială Lunca Bradului, Jud. Mureș   Rezumat: Familia este matrice de viaţă fundamentală pentru existenţa şi formarea personalităţii elevului, ca...

Read more

E noapte si e frig iubita mama

 E NOAPTE ŞI E FRIG, IUBITĂ, MAMĂ   Ştefan Lucian MUREŞANU                 E noapte şi e frig, iubită, mamă, şi mă gândesc cum anii au trecut iar tu, demult,   te-ai dus de lângă...

Read more