METODE ALTERNATIVE DE EVALUARE LA MATEMATICĂ

Prof. GARCEA FLORIN CATALIN

ŞCOALA GENERALĂ NR. 1 – MOTRU

Acest articol prezintă metodele alternative de evaluare, care pe lângă cele tradiționale ajută la evaluarea rezultatelor învățării școlare.

Când vorbim despre evaluarea în şcoala primară ne gândim, în primul rând, la „măsurarea”, „interpretarea” şi „aprecierea rezultatelor” activităţii instructiv-educative. În acelaşi timp, ne întrebăm: de ce evaluăm ?, ce evaluăm ?, cu ce evaluăm ?, când, cum şi în funcţie de ce evaluăm ? Răspunsurile la asemenea întrebări ne pot clarifica scopul, mijloacele şi metodele de evaluare.

Metode alternative de evaluare la matematică

Evaluarea rezultatelor la matematică ale elevilor din ciclul primar măsoară şi apreciază progresele elevilor concretizate în cunoştinţe, priceperi şi deprinderi, ca finalitate a activităţii desfăşurate de învăţător la acest obiect.

Cunoaşterea nivelului de pregătire al elevilor este necesar pentru:

- cunoaşterea stadiului de la care se pleacă în abordarea conţinutului unei noi unităţi de învăţare;

- stabilirea cantităţii de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi la care a ajuns fiecare elev la un moment dat;

- confirmarea realizării obiectivelor propuse şi contabilizarea celor nerealizate, în vederea executării de exerciţii suplimentare.

Metodele alternative de evaluare presupun elaborarea de proiecte, portofolii, investigarea activităţii şi comportamentului elevului şi autoevaluarea.

Investigarea activităţii şi comportamentului elevului îmbracă forme variate în funcţie de posibilităţile intelectuale ale colectivului de elevi, de relaţia dintre şcoală şi familie, de condiţiile de viaţă oferite de mediul familial şi de inventivitatea învăţătorului.

La ultimele două serii de elevi am folosit, cu bune rezultate, fişa de observaţii curente pentru fiecare copil. Această fişă am proiectat-o pentru cei patru ani, începând din clasa I, până în clasa a IV-a.

Am notat în fişă toate evaluările curente orale sau scrise şi fiind foarte numeroase şi neputând fi trecute toate în catalog, la mai multe calificative am selectat unulo, care apărea cel mai frecvent, l-am trecut în catalog.

Am avut astfel în fiecare semestru câte două trei calificative din fişa de observaţie curentă ( din evaluări orale şi scrise ), cu care am putut încheia un calificativ semestrial.

În observarea sistematică a elevului, am putea aduce în discuţie şi „scara de calificative” alcătuită în urma constituirii calificativului din fişa de observaţie curentă.

De obicei, când acord calificative tuturor elevilor folosesc câteva minute din oră ca să-şi noteze în caiete câte calificative din fiecare categorie au fost obţinute.

Când părintele controlează caietul, vede, spre exemplu, că doisprezece elevi au obţinut F.B., zece au obţinut B şi patru au obţinut S.

Dacă elevul în cauză a obţinut B, părintele înţelege că fiul sau fiica lui este undeva pe la mijlocul clasamentului şi ia măsuri în consecinţă: dacă copilul a progresat, îl laudă, dacă a mers în regres, îl supraveghează şi îl ajută să recupereze.

Autoevaluarea are menirea de a dezvolta capacităţile de autocunoaştere ale elevilor, de a le dezvolta spiritul autocritic constructiv, de a-I face să-şi recunoască lacunele în pregătire şi să lupte pentru completarea lor, de a compara nivelul de pregătire şi să lupte pentru completarea lor, de a compara nivelul de pregătire cu standardele curriculare de performanţă.

Dezvoltarea capacităţii de autoevaluare am iniţiat-o încă din clasa I şi am început în prima şedinţă cu părinţii, când le-am explicat sistemul de notare şi standardele de performanţă şi le-am cerut să mă ajute în unitatea şi continuitatea cerinţelor.

Am rugat părinţii să le explice copiilor încă odată de ce au primit un anumit calificativ, ce greşeli au făcut, din ce cauză şi să vegheze să nu se mai repete aceleaşi greşeli.

În ceea ce priveşte elevii, la începutul fiecărei lucrări le-am explicat baremele de corectare, importanţa redactării corecte şi estetice a rezolvării exerciţiilor şi problemelor, importanţa acurateţii lucrării şi a efectuării tuturor calculelor pe fişa de evaluare.

După fiecare oră de evaluare scrisă, de obicei programez o oră de discutarea lucrării şi de corectare a greşelilor.

Fiecare elev, cu lucrarea în faţă, analizează ce a greşit şi ce calificativ merita conform baremelor deja anunţate.

Notăm pe tablă şi în caiete observaţiile şi pozitive şi negative, precum şi numărul de elevi care au avut fiecare categorie de calificativ ( respectiv categoria F.B., categoria B, etc.).

În felul acesta şi elevul şi părintele care semnează lucrarea ( precum că a luat la cunoştinţă ), înţelege ce lacune are şi cam la ce nivel se situează între toţi elevii clasei.

Tot pentru o autoevaluare justă şi pentru informarea părinţilor asupra nivelului cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor elevilor, organizez frecvent jocuri sub formă de concurs individual cu cerinţe scurte şi cu clasarea primilor trei ( care rezolvă mai repede şi corect ), gen: „Cine scrie mai multe scăderi cu numere până la 10, al căror rezultat să fie 2 ?”.

Concurenţii cîâştigători sunt trecuţi nominal în caiete cu rezultatul obţinut ( ex.: 10 scăderi ). Când părinţii controlează caietul copilului, văd câştigătorii, cât au rezolvat şi compară cu rezultatul propriului copil, formându-şi astfel o imagine care nu va diferi prea mult de situaţia de la sfârşitul anului şcolar.

În ceea ce priveşte evaluarea continuă sau formativă, consider că doar denumirea a îmbrăcat o altă formă, căci două din modurile în care se desfăşoară sunt de multă vreme folosite, cel puţin de autorii acestui material.

Aprecierea verbală a elevilor trebuie făcută la orice lecţie de matematică, în orice moment al lecţiei, prin calificative orale precum: „bine”, „foarte bine”, „ai mai progresat”, „eşti mai atent”, „se vede că ai muncit mult”.

Prin chestionarea orală învăţătorul estimează cantitatea şi calitatea cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor elevilor, precum şi capacitatea de a opera cu ele.

Chestionarea orală curentă urmăreşte atingerea obiectivelor fiecărei lecţii de matematică, permiţând învăţătorului să ia măsurile necesare pentru remedierea lacunelor şi pentru ajutorarea copiilor cu un ritm mai lent de învăţare, sau cu posibilităţi intelectuale mai scăzute.

Fişa de evaluare sumativă sau cumulativă se foloseşte la sfârşitul unei unităţi de învăţare, la sfârşitul semestrului sau la sfârşit de ciclu.

Ea se constituie într-un test prin care urmărim ce ştie să facă elevul, folosind cunoştinţele teoretice şi deprinderile practice, în limitele prevederilor curriculumului.

În cazul evaluării la nivelul unităţii de învăţare „Fracţii la clasa a IV-a, sunt cuprinse toate cunoştinţele despre fracţii, compararea lor, adunarea şi scăderea fracţiilor, calcularea fracţiei dintr-un număr de probleme aplicative.

Ca să rămână timp suficient pentru rezolvarea subiectelor, acestea vor fi prezentate elevilor pe foi multiplicate, anunţându-se şi baremele de corectare, urmând ca rezultatele să fie anunţate în ora următoare, când se vor corecta şi greşelile tipice.

Această metodă alternativă de evaluare este nouă sub aspectul principiilor şi normelor unitare şi continue de evaluare a progresului şcolar.

Bibiografie

PESCARI, Lidia Florentina. Evaluarea în învăţământul primar: lucrare ştiinţifică. Iaşi: Editura Sf. ierarh Nicolae, 2010.